Într-un interviu acordat Mediafax, fostul ambasador SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, afirma că una din principalele probleme ale Romaniei este corupţia, dar şi momentele în care Guvernul pare prea lent în a lua decizii sau opac în explicarea lor.
Conform standardelor internaţionale în criminologie, crima de stat este acţiunea sau lipsa acţiunii care încalcă drepturile juridice ale propriului stat sau dreptul internaţional public. Ross defineşte ca reprezentanţi ai statului oficialii aleşi prin vot, funcţionarii, şi instituţiile, organismele şi organizaţiile parte a aparatului guvernamental. În prezent, sunt teoreticieni care examinează rolul statului ca fiind unul dintre autorii posibili ai criminalităţii, fie direct, fie în contextul criminalităţii de stat corporativ.
Green & Ward (2004) au adoptat Teza lui Weber despre statul suveran care deţine monopolul asupra dreptului de a folosi forţa. Astfel, criteriile de judecare a acţiunilor unui stat ar reveni acum normelor şi standardelor internaţionale. Unul dintre aceste standarde este cel al respectării drepturilor omului în exercitarea competenţelor sale. Există însă o problemă în acest concept, atâta timp cât în interiorul graniţelor sale statul însuşi defineşte ce este crimă şi ce nu, şi nu răspunde efectiv în faţa comunităţii internaţionale, cu excepţia situaţiilor de competenţa internaţională, în general, sau jurisdicţie penală internaţională, în special.
Încadrări în criminalitatea de stat
Corupţia, crimele de stat corporativ, şi crima organizată, sunt oricum considerate atât crime internaţionale cât şi crime de stat la nivel naţional. În limitele sale teriotoriale, unele crime de stat pot fi rezultatul unor situaţii în care statul nu a acţionat direct, precum în cazul unor calamităţi naturale sau al acţiunilor unor organisme guvernamentale, precum poliţia.
„O lucrare de tăiere de cot pe malul stâng al râului Siret ar fi putut salva Săuceştiul de inundaţii şi pe localnicii săi de evacuare, însă proiectul nu a fost încă aprobat de Guvern.” – Realitatea TV, 1 iulie 2010
Dar în cele mai multe cazuri crima de stat este considerată ca aplicabilă atunci când statul se implică direct în secretomania excesivă şi acoperirea unor activităţi ilegale, dezinformarea, şi o evidenţă financiară superficială sau chiar incorectă (care încurajează evaziunea fiscală în cazul unora din oficialii guvernamentali), reflectănd adesea interesele doar a anumitor clase sociale şi interese de grup, şi încălcând astfel drepturile omului (Ross). Una din problemele cheie în acest caz este măsura în care poate fi controlată crimilaitatea de stat. Adesea crimele de stat sunt descoperite de agenţii media prin anchete care duc doar la scandaluri publice dar, chiar şi în statele cele mai democratice, este dificil de menţinut un control cu adevărat independent asupra mecanismelor de incriminare penală. În cazul cetăţenilor ţărilor mai puţin dezvoltate în care statul este mult mai autoritar, un astfel de control este mult mai dificil. În aceste ţări, opinia publică, mass-media, şi protestele publice, fie ele violente sau nu, pot fi incriminate ca infracţiuni politice şi suprimate, comentariile critice internaţionale neavând nicio influenţă, sau doar una foarte redusă, în astfel de cazuri.
Dar în cele mai multe cazuri crima de stat este considerată ca aplicabilă atunci când statul se implică direct în secretomania excesivă şi acoperirea unor activităţi ilegale, dezinformarea, şi o evidenţă financiară superficială sau chiar incorectă (care încurajează evaziunea fiscală în cazul unora din oficialii guvernamentali), reflectănd adesea interesele doar a anumitor clase sociale şi interese de grup, şi încălcând astfel drepturile omului (Ross). Una din problemele cheie în acest caz este măsura în care poate fi controlată criminalitatea de stat. Adesea crimele de stat sunt descoperite de agenţii media prin anchete care duc doar la scandaluri publice dar, chiar şi în statele cele mai democratice, este dificil de menţinut un control cu adevărat independent asupra mecanismelor de incriminare penală. În cazul cetăţenilor ţărilor mai puţin dezvoltate în care statul este mult mai autoritar, un astfel de control este mult mai dificil. În aceste ţări, opinia publică, mass-media, şi protestele publice, fie ele violente sau nu, pot fi incriminate ca infracţiuni politice şi suprimate, comentariile critice internaţionale neavând nicio influenţă, sau doar una foarte redusă, în astfel de cazuri.
„Decizia preşedintelui Traian Băsescu din CSAT de a include presa, alături de terorism şi crima organizată, pe lista ameninţărilor la adresa securităţii naţionale a stârnit ecouri negative imense în media internaţională. Cele mai importante agenţii de presă din lume, ziare şi televiziuni au prezentat pe larg această tentativă a puterii de la Bucureşti de a pune pumnul în gura presei.” – Cotidianul, 25 iunie 2010
Practici şi riscuri ale criminalităţii de stat
În contextul criminalităţii de stat corporativ, Green and Ward (2004) analizează modul în care sistemele de rambursare a datoriilor în ţările în curs de dezvoltare împovărează aceste state, de multe ori cu complicitatea marilor corporaţii care oferă iluzia unei perspective de creştere economică. Astfel de complicităţi conduc adesea la acţiuni normative şi legislative din partea statului respectiv de scădere a exigenţelor reglementărilor de mediu şi economice, pentru favorizarea corporaţiilor respective. Astfel, datoriile de stat pot exacerba instabilitatea politică, punând sub semnul îndoielii legitimitatea puterii în aceste ţări. La rândul ei, volatilitatea politică duce la adoptarea sistemelor clientelare şi de nepotism guvernamental pentru a-şi asigura o relativă stabilitate, favorizând astfel crima organizată, corupţia, şi autoritarismul.
Green, Penny & Ward, Tony. (2004) State Crime: Governments, Violence and Corruption. London: Pluto Press.
Ross, Jeffrey Ian (ed.). (2000a). Controlling State Crime, 2nd edition, New Brunswick, NJ: Transaction Publishers.
Ross, Jeffrey Ian (ed.). (2000b). Varieties of State Crime and Its Control. Monsey, NJ: Criminal Justice Press.
Lasă un răspuns