De ce ar trebui să folosim „sit web” în loc de „site web” în limba română

Limba română a preluat în ultimele decenii un număr foarte mare de termeni din limba engleză, în special din domeniul informaticii și al internetului. Unele împrumuturi sunt probabil inevitabile, deoarece denumesc tehnologii și concepte noi pentru care limba română nu dispunea de termeni consacrați. În alte cazuri însă, adoptarea formei englezești nu este neapărat cea mai bună soluție. Un exemplu interesant este expresia „site web”, pentru care s-ar putea argumenta că forma „sit web” ar fi mai firească, mai coerentă și mai bine integrată în sistemul limbii române.

Trebuie precizat de la început că, din punctul de vedere al normei actuale, forma recomandată este „site”. DOOM 3 înregistrează substantivul neutru „site”, cu pronunția aproximativă „sait” și cu pluralul „site-uri”. DEX definește, de asemenea, „site” drept un loc în care pot fi accesate informații într-o rețea de calculatoare și îi indică originea în englezescul site. Prin urmare, „sit web” nu poate fi prezentat în acest moment drept forma normativă. Întrebarea este însă alta: ar fi justificată adoptarea sa în viitor?

Există argumente serioase în această direcție.

„Sit” este deja un cuvânt românesc

Primul și probabil cel mai important argument este acela că limba română posedă deja substantivul „sit”. DEX îl definește, între altele, ca pe un loc sau un spațiu determinat și îl utilizează în sintagme consacrate precum „sit arheologic” și „sit de conservare”. Interesant este că etimologia indicată pentru acest cuvânt trimite chiar la francezul și englezescul site. MDA2 consemnează, la rândul său, sensul de „loc geografic” asociat unei anumite activități.

Avem, așadar, o situație neobișnuită. Pentru sensurile geografice sau arheologice, româna a adaptat termenul și spune firesc „sit”: sit arheologic, sit natural, sit protejat. Pentru sensul informatic al aceluiași cuvânt englezesc, româna a ales însă să păstreze grafia engleză: „site”.

Diferența nu este impusă de semnificația fundamentală a cuvântului. În engleză, site desemnează în esență un loc. Un archaeological site este un loc arheologic, iar un website este, metaforic, un loc din World Wide Web. Tocmai această metaforă spațială a stat la baza terminologiei internetului: vizităm un site, intrăm pe un site, plecăm de pe un site, navigăm între diferite locuri ale spațiului virtual.

Din această perspectivă, expresia „sit web” este perfect logică: desemnează un „loc în web”.

„Sit web” continuă o familie semantică deja existentă

Limba română folosește fără dificultate:

„sit arheologic”
„sit natural”
„sit de conservare”
„sit industrial”

De ce nu ar putea folosi, după același model, și:

„sit web”?

Structura semantică este aceeași. Substantivul „sit” desemnează locul, iar determinantul precizează natura acelui loc. Un sit arheologic este un loc de interes arheologic; un sit natural este un loc de interes natural; un sit web este un loc din World Wide Web.

În realitate, expresia „sit web” ar face terminologia mai coerentă decât sistemul actual, în care avem două forme diferite — „sit” și „site” — provenite din același cuvânt străin și păstrând aceeași idee fundamentală de „loc”.

Forma actuală „site” creează o discrepanță între scriere și pronunție

Un alt argument important este raportul dintre grafie și pronunție.

În română scriem „site”, dar pronunțăm „sait”. DOOM 3 indică explicit această pronunție. Cuvântul rămâne astfel vizibil străin sistemului ortografic românesc. Un vorbitor care nu cunoaște engleza nu ar putea deduce în mod firesc pronunția „sait” din succesiunea literelor „site”.

Fenomenul nu este în sine inadmisibil — limba română conține numeroase împrumuturi care și-au conservat grafia originală —, dar trebuie să existe motive suficiente pentru această conservare. În cazul de față, alternativa „sit” există deja în limbă.

Adoptarea formei „sit web” ar elimina complet această anomalie. Cuvântul s-ar citi așa cum se scrie și s-ar integra în sistemul fonetic și ortografic românesc.

Nu ar mai fi nevoie să învățăm că „site” se scrie într-un fel și se pronunță în altul. Am avea pur și simplu „sit”.

Flexiunea ar deveni mult mai firească

Avantajul devine și mai evident atunci când substantivul trebuie declinat.

În norma actuală avem:

„site-ul”
„site-ului”
„site-uri”
„site-urile”

DOOM 3 consemnează pluralul „site-uri”. Folosirea cratimei este o consecință directă a faptului că termenul este perceput în continuare ca având o grafie străină.

Dacă am utiliza substantivul românesc „sit”, formele ar deveni:

sit
situl
sitului
situri
siturile

Aceste forme sunt perfect integrate morfologic și nu mai necesită cratime sau reguli speciale.

Am spune:

„situl web al instituției”;

„actualizarea sitului web”;

„mai multe situri web educaționale”;

„securitatea siturilor web”.

Din punct de vedere morfologic, aceste construcții sunt considerabil mai naturale pentru limba română.

„Sit web” nu înseamnă „sait” scris greșit

O posibilă obiecție ar fi că, dacă dorim să adaptăm fonetic englezescul site, forma logică ar fi „sait”, nu „sit”.

Obiecția ar fi justificată numai dacă am considera „sit” o transcriere fonetică a cuvântului englezesc. Dar aceasta nu este propunerea.

„Sit” este deja un cuvânt românesc, cu propria sa pronunție și cu sensul fundamental de loc sau amplasament. El nu trebuie inventat și nici transcris după engleză. Propunerea presupune doar extinderea sensului unui cuvânt existent asupra unei noi categorii de „loc”: locul virtual.

Este același mecanism semantic prin care numeroase cuvinte vechi dobândesc sensuri tehnologice noi. „Fereastră”, „pagină”, „adresă”, „director”, „fișier”, „folder”, „portal” sau „navigare” au dobândit, în context informatic, sensuri care pornesc de la realități preexistente.

Prin urmare, „sit web” nu ar trebui interpretat ca o deformare a englezescului site, ci ca utilizarea românească a conceptului de sit într-un nou mediu: webul.

Termenul „web” elimină aproape orice ambiguitate

S-ar putea argumenta și că „sit” are deja alte sensuri și că introducerea sensului informatic ar putea provoca ambiguități.

În practică, această problemă este aproape inexistentă.

Nimeni nu confundă un „sit arheologic” cu un „sit Natura 2000”, deoarece determinantul precizează sensul. În același mod, sintagma „sit web” ar fi complet lipsită de ambiguitate.

Mai mult, chiar termenul „web” este deja acceptat de norma românească drept substantiv referitor la sistemul hipermedia prin care sunt accesate resursele internetului. DOOM 3 înregistrează forma „web” și formele flexionare „webul” și „webului”.

Construcția „sit web” ar combina, prin urmare, două elemente deja existente în vocabularul limbii române.

Limbile nu sunt obligate să conserve grafia engleză

Un argument frecvent în favoarea formei „site” este caracterul internațional al terminologiei informatice. Este adevărat că engleza funcționează în prezent ca principală limbă a tehnologiei și că menținerea unor termeni originali facilitează comunicarea internațională.

Dar limba română nu are obligația de a reproduce mecanic fiecare grafie engleză.

O limbă vie împrumută, adaptează, traduce și creează termeni în funcție de propriile sale mecanisme. Important este ca rezultatul să fie precis și inteligibil. Adoptarea unui termen românesc nu ne împiedică să recunoaștem echivalentul englezesc atunci când comunicăm internațional.

Francezii, germanii, spaniolii sau italienii nu renunță la propriile mecanisme lingvistice doar pentru că informatica s-a dezvoltat în mare măsură în spațiul anglofon. Nici limba română nu trebuie să transforme vocabularul tehnic într-o colecție de grafii englezești atunci când dispune de soluții proprii adecvate.

Norma lingvistică se poate modifica

Faptul că DOOM 3 recomandă astăzi forma „site” reprezintă un argument decisiv pentru folosirea acesteia în texte care trebuie să respecte strict norma actuală. Nu reprezintă însă un argument pentru imposibilitatea unei schimbări viitoare.

Dicționarele nu sunt documente imuabile. Ele înregistrează și normează limba unei anumite perioade, iar edițiile succesive reflectă modificările produse prin uz.

Numeroase cuvinte și forme considerate cândva neobișnuite au devenit ulterior normale, în vreme ce altele au dispărut. Evoluția terminologiei informatice este cu atât mai rapidă, deoarece conceptele însele sunt recente.

De aceea, a susține folosirea sintagmei „sit web” nu înseamnă a nega norma actuală, ci a propune o evoluție posibilă a normei, bazată pe coerență semantică și pe integrarea cuvântului în structura limbii române.

De la „site web” la „sit web”

Există, în concluzie, mai multe argumente pentru preferarea formei „sit web”.

„Sit” este deja un substantiv al limbii române. El exprimă tocmai ideea de loc sau amplasament din care provine și sensul informatic al englezescului site. Este deja folosit în construcții precum „sit arheologic” sau „sit de conservare”. Forma sa se integrează perfect în ortografia și morfologia românească și produce fără dificultate „situl”, „sitului”, „situri” și „siturile”. În plus, determinantul „web” precizează fără echivoc sensul tehnologic.

Prin contrast, forma „site” păstrează o grafie englezească ce nu corespunde pronunției românești și necesită forme hibride precum „site-ul” și „site-uri”.

Din punct de vedere strict normativ, trebuie recunoscut că în prezent „site web” este forma consacrată și recomandată de DOOM 3. Dar din punctul de vedere al evoluției limbii, există motive întemeiate pentru reconsiderarea acestei soluții.

Poate că întrebarea corectă nu este de ce ar trebui să renunțăm la cuvântul englezesc „site”, ci de ce continuăm să-l folosim, când limba română posedă deja cuvântul de care avem nevoie.

Un sit arheologic este un loc al vestigiilor trecutului. Un sit natural este un loc al patrimoniului natural. Iar un sit web este, pur și simplu, un loc în spațiul web.

Din această perspectivă, „sit web” nu este o invenție artificială și nici o românizare forțată. Este, dimpotrivă, una dintre acele soluții pe care însăși logica limbii române pare să le fi avut deja la îndemână.