Democraţia liberală (sau democraţia constituţională) este forma dominantă a democraţiilor în secolul XXI. În perioada războiului rece, democraţiile liberale erau opuse republicilor populare comuniste sau „democraţiilor populare”, care se pretindeau a fi o concepţie alternativă a democraţiei. Astăzi, democraţiile constituţionale au ca alternativă democraţia directă şi/sau democraţia participativă. Democraţiile liberale pot lua diferite forme constituţionale: ele pot fi republici, ca în Statele Unite sau Franţa, sau monarhii constituţionale, ca în Marea Britanie sau Spania. Pot presupune un sistem prezidenţial (Statele Unite), sistem parlamentar (sistemul Westminster, Marea Britanie şi ţările Commonwealth), sau un hibrid, sistemul semiprezidenţial (Franţa).
Termenul „liberal” în „democraţia liberală” nu implică neapărat că guvernul unei astfel de democraţii trebuie să urmeze politica ideologică a liberalismului. El este mai degrabă o referinţă la faptul că democraţiile liberale sunt caracterizate prin protecţia constituţională a drepturilor individuale de către guvern, condiţie impusă pentru prima dată în epoca Iluminismului de către teoreticienii contractului social precum Rousseau şi mai târziu Hobbs. În prezent exisă numeroase ţări conduse de partide politice neliberale – de exemplu partide adepte ale conservatorismului, democraţiei creştine, democraţiei sociale, sau unele forme de socialism – care sunt considerate ca având o formă de guvernământ bazată pe democraţia liberală.
Lasă un răspuns