Anumiți termeni generali, aceia pentru genurile naturale, au o mai mare înrudire cu numele proprii decât ne dăm seama în general. Conceptia lui Kripke, inversându-i în mod direct pe Frege și Russell, susține doctrina lui Mill despre termeni singulari, dar combate concepția sa despre termeni generali.
Saul Kripke evidențiază o confuzie, între ceea ce putem ști a priori dinainte și ceea ce este necesar. Anumite enunțuri – și enunțul de identitate este o paradigmă a unui astfel de enunț – dacă sunt în genere adevărate trebuie să fie cu necesitate adevărate. Se știe realmente a priori, prin analiză filosofică, faptul că dacă un astfel de enunț de identitate este adevărat este cu necesitate adevărat. Rezultă că astfel de enunțuri, care reprezintă descoperiri științifice despre ce este această substanță, nu sunt adevăruri contingente, ci adevăruri necesare în sensul cel mai strict posibil.
El afirmă mai exact că, în cazul termenilor pentru specii precum și în acela al numelor proprii, trebuie să ținem minte contrastul dintre proprietățile a priori, dar poate că contingente, vehiculate de către un termen, date de modul în care a fost fixată referința lui, și proprietățile analitice (și deci necesare) pe care le poate vehicula un termen, date de către înțelesul său. Pentru numele de specii, ca și pentru numele proprii, modul în care este fixată referința unui termen nu trebuie să fie socotit ca un sinonim pentru termen. În cazul numelor proprii, referința poate fi fixată în diverse moduri. Într-un botez inițial, ea este în mod tipic fixată printr-o ostensiune sau o descripție. Altfel, referința este determinată în mod obișnuit printr-un lanț, care trece numele de la o verigă la alta. Pentru un termen general ne imaginăm un botez ipotetic, care selectează substanța printr-o „definiție”. Identitatea din „definiție” nu exprimă un adevăr necesar în mod complet. Definiția exprimă un adevăr a priori: fixează o referință. Termeni pentru genuri naturale își capătă referința în acest fel; substanța este definită drept genul instanțiat de către o anumită mostră, sau de către cea mai mare parte a ei. În cazul unui fenomen natural perceptibil prin simțuri, identitatea fixează o referință: prin urmare, ea este a priori, dar nu necesară.
În privința termenilor naturali, opiniile lui Kripke sunt în general considerate ca fiind asemănătoare cu cele ale lui Hilary Putnam. Kripke reia ideea că, dacă o declarație de identitate între nume este adevărată, este, de asemenea, în mod necesar adevărată. Totuși, nu trebuie să fie adevărată a priori; am putea învăța empiric că este adevărată.
Lasă un răspuns