Dezavantaje ale telelucrului

Telelucrul, ca un mod nou de lucru, nu e scutit de unele dezavantaje şi obstacole.

Pentru angajaţi, dezavantajele potenţiale:

• Problemele de natură tehnică: este necesar un loc de muncă şi un echipament adecvat, precum şi asistenţă pentru rezolvarea micilor probleme tehnice care apar;
• Aspectele legislative: nu sunt totdeauna clare, de pildă ce taxe şi impozite trebuie plătite (de patron, de angajat). Există şi probleme de tip protecţia muncii, asigurarea de sănătate, etc.;
• Dezavantaje economice:
  • Anumite firme tind să plătească telelucratorii mai slab decat pe cei care efectuează activităţi similare la „sediu”;
  • Trebuie sa cheltuie mai multi bani pentru
    • Decorarea/finisarea biroului de lucru;
    • Suplimentarea sau imbunatatirea sistemului de iluminat;
    • Linii telefonice suplimentare;
    • Costul calculatoarelor si a echipamentelor aferente, inclusiv software;
    • Asigurari suplimentare;
    • Imbunatatiri la sistemul de acces al biroului de lucru;
    • Mobilier de lucru;
    • Plata unor permise si taxe locale.
• Dar problemele pot fi şi de natură socială şi emoţională:
  • Izolarea, marginalizarea şi lipsa informaţiilor privind viaţa companiei şi „jocurile” de putere, ceea ce poate reduce şansa de valorificare a unor noi oportunităţi, a unor posibile promovări;
  • Modificarea obiceiurilor personale şi de familie;
  • Pericolul, mai ales pentru femei, de a lucra aproape dublu şi de a se izola de familie;
  • Limitarea interacţiunii normale cu colegii de la locul de muncă;
  • Riscul de a dedica prea mult timp muncii;
  • Riscul izolării profesionale;
  • Pierderea subventiilor sociale din partea firmei;
  • Pierderea subventiilor publice.

Telelucrul modifică fundamental modelul de activitate tradiţional, bazat pe contiguitatea spaţială, conlocuire, prezenţă şi vizibilitate, schimbă rolurile şi conceptele organizatorice şi manageriale, ceea ce poate da sentimentul de a fi rupt de restul lumii.

Dezavantaje potenţiale pentru firme:

• Probleme manageriale:

  • Accesibilitatea angajaţilor („Unde sunt când ai nevoie de ei?”

  • Pierderea controlului („Dacă nu îi pot vedea, nu îi pot controla”)

  • Reducerea productivităţii („Nu cumva ei privesc la TV în loc să lucreze?”);

  • Probleme de securitate („Dacă îmi şterg bazele de date şi strică fişierele atunci când intră pe Internet?”);

  • Fluxul informaţional;

  • Pierderea contactului cu clienţii;

  • Dificultăţi de comunicare;

  • Probleme de motivare şi disciplină;

  • Dificultatea organizării de şedinţe operative;

  • Indepărtarea telelucratorilor de obiectivele şi cultura organizaţiei;

  • Evaluarea la termene mai scurte a personalului;

  • Costuri suplimentare de perfecţionare a personalului;

  • Costuri mai mari pentru siguranţa echipamentelor, programelor şi comunicaţiilor.

Principala problemă constă în pierderea controlului în sens larg.

Pentru sindicate, pericolul este pierderea contactului cu membrii lor, iar posibilitatea acestora de a participa la viaţa sindicală şi de a fi mobilizaţi pentru acţiuni revendicative scade mult, ceea ce poate conduce la apariţia sentimentului de inutilitate a uniunilor sindicale, situaţie greu de acceptat de liderii acestora.

Sindicatele au expus, în 1993, următoarele cerinţe:

• Acceptarea voluntară a activităţii în sistem telelucru;
• Acordarea statutului de salariat telelucrătorului, cu toate drepturile aferente;
• Salarii şi toate celelalte drepturi la fel ca pentru angajaţii de la sediu;
• Posibilitatea de a-şi întâlni cu regularitate colegii şi şefii;
• Acces liber la poşta electronică şi telefon pentru legături reciproce;
• Responsabilitatea managerilor de a se afla în contact, cu regularitate, cu personalul angajat;
• Includerea în programe de dezvoltare profesională;
• Intreţinerea şi înlocuirea echipamentelor, la fel ca în sediul central, suportate de întreprindere;
• Răspunderea patronilor pentru sănatatea teleworkerilor şi pentru protecţia muncii.

Alte dificultăţi :

Există în prezent o multitudine de probleme tehnice specifice care atenuează dezvoltarea telelucrului. Pentru unele dintre ele s-a găsit deja o modalitate principală de rezolvare.

Lărgimea de bandă este necesară datorită creşterii exponenţiale a numărului utilizatorilor reţelelor de calculatoare.

Rezolvare: utilizarea serviciilor „suprapuse”, cu preţuri în funcţie de viteza de livrare.

Autentificarea este legată de necesitatea asigurării cumpărătorului că tranzacţia este autorizată.

Rezolvare: semnăturile electronice, validarea unei a treia părţi, de încredere.

Securitatea: ambele părţi vor să fie sigure că detaliile tranzacţiei lor rămân confidenţiale.

Rezolvare: încriptarea, servere de securitate.

Armonizarea legislaţiei: sub care jurisdicţie se încheie tranzacţia, cea a ţării cumpărătorului, a vânzătorului, sau a serverului?

Această problemă este încă în dezbatere.

Plata: cum poate cineva să pună la punct un mecanism simplu şi fără riscuri pentru plată, uzitând diverse monede şi fără garanţii bancare?

Rezolvare: prin mecanismul banilor electronici, noi protocoluri pe Internet, bănci virtuale.

Calităţi pentru activitatea on-line: comerţul online presupune calităţi diferite pentru reţelele de lucru şi o evaluare a eticii în reţele.

Rezolvare: programe de dezvoltare a acestor calităţi, discuţii şi schimburi de experienţă.

De asemenea, mecanismele de „cuplare” a cererii cu oferta este încă nepus la punct. Din punct de vedere tehnic, pare uşor să se realizeze aceasta:

• Pentru telelucrători: se pune la dispoziţia acestora un formular simplu, pentru completare online, şi se adună rezultatele într-o bază de date, astfel încât firmele să poată găsi persoanele cu calităţile dorite;
• Pentru companii: se pun la dispoziţie facilităţile de căutare, împreună cu o listă a telelucrătorilor care îndeplinesc cerinţele necesare; se adaugă facilitatea de a-şi declara posturile libere sau calităţile dorite, astfel încât telelucrătorii care îndeplinesc aceste condiţii să le poată contacta ulterior.

Există însă mai multe probleme care împiedică realizarea acestui deziderat:

• Oferta nu se potriveşte cu cererea: există o mulţime de (sau aşa-zisi) telelucrători care caută de lucru, dar puţine companii angajează telelucrători.
• Este dificil să te poţi face auzit: într-o piaţă plină de „rechini”, peştişorii” încearcă din greu să se facă auziţi. Există firme şi agenţii care se oferă să angajeze personal pentru alte companii, iar de obicei acestea au deja o agenţie favorită.
• Prea puţine firme caută personal online: conform unui studiu al EITO, există cca câteva zeci de milioane de utilizatori ai Internetului în Europa, dar puţini manageri sunt conectaţi activ. De obicei, agenţiile de angajare preferă modul clasic de lucru.
• Telelucrul se vinde înca foarte greu: managerii nu agrează lucrul cu angajaţi cărora nu le pot vedea
  chipurile şi pe care trebuie să-i conducă de la distanţă.
• Angajarea personalului lucrător este încă o problemă la nivel „naţional”: aceasta se datorează legilor specifice fiecărei ţări, reglementărilor diverse privind taxele şi asigurările sociale, costurilor suplimentare în cazul efectuării plăţilor, monezilor diferite.