Legat de aceasta activitate, se utilizează următoarea terminologie specifică:
Telelucrător, telecomutator: cineva care lucrează acasă tot timpul sau o parte din el. Termenul poate, de asemenea, să se refere la cineva care comută pe o distanţă mică, de exemplu la un telecentru, în loc să lucreze într-un sediu mai îndepărtat. Telelucrătorii pot fi:
- cu contract
- semiangajaţi sau liber profesionişti (freelancer)
- informali sau iliciţi
- antreprenoriali.
Cine poate fi numit telelucrător?
„Persoana care lucrează în mod regulat minim o zi (ca zi de muncă) pe săptămână, de la distanţă, pe baza unui contract scris sau a unei înţelegeri mutuale, folosind echipamente şi tehnologie de telecomunicaţii”.
Unii autori fac chiar distincţie între următoarele categorii:
-
telelucrători „marginali”: una-două zile pe lună lucrate la domiciliu;
-
telelucrători „substanţiali”: cu una sau mai multe zile pe săptămână;
-
telelucrători „dominanţi”: cu trei sau mai multe zile pe săptămână.
După cum se poate observa, esenţial în definirea acestor concepte este faptul că supervizarea muncii, contactele cu şefii (ierarhia superioară), cu colegii şi cu beneficiarii sau clienţii trebuie realizate – cel puţin parţial – prin telecomunicaţii, precum şi rezultatele muncii trebuie să fie prezentate în acest mod.
Trebuie facută distincţia între angajaţi şi persoanele care lucrează pe cont propriu. Persoanele care lucrează pe cont propriu au ca loc de muncă propria locuinţă, comunicând prin reţele de telecomunicaţii; nu orice lucrător la domiciliu este însă obligatoriu şi un telelucrător.
De asemenea, trebuie facută o distincţie clară între persoanele care lucrează acasă peste programul normal de lucru, permanent sau doar la sfârşit de săptămână şi telelucratori.
Telelucrătorii pot fi:
-
persoane care lucrează la domiciliu;
-
persoane care se deplasează frecvent la domiciliul clienţilor, dar al căror loc de muncă este acasă;
-
persoane care lucrează în centre de telelucru.
Lasă un răspuns