Organizația Națiunilor Unite definește dezvoltarea comunitară ca „un proces în care membrii comunității activează împreună pentru a întreprinde o acțiune colectivă și a găsi soluții la problemele comune.” Este un termen larg răspândit în practicile cetățenilor implicați și profesioniști pentru a îmbunătăți diverse aspecte ale comunităților, de obicei, cu scopul de a construi comunități locale puternice și mai rezistente la problemele cu care se confruntă societatea în ansamblul ei.
Dezvoltarea comunitară urmărește să pună în valoare indivizi și grupuri de oameni, oferindu-le competențele de care au nevoie pentru a realiza schimbarea în cadrul comunităților lor. Aceste competențe sunt adesea create prin formarea de mari grupuri sociale care lucrează după o agendă comună.
Abordările de dezvoltare comunitară sunt recunoscute pe plan internațional. Aceste metode și abordări au fost recunoscute ca fiind semnificative pentru dezvoltarea locală socială, economică, culturală, şi de mediu, de organizații cum ar fi ONU, OMS, OCDE, Banca Mondială, Consiliul Europei și UE.
Diferite abordări ale dezvoltării comunitare
Există numeroase abordări în dezvoltarea comunității. Unele se concentrează asupra proceselor, unele pe rezultate/obiective. Acestea includ:
- Consolidarea capacităților comunităţii; concentrându-se pe sprijinirea comunitatilor pentru a obține, consolida și menține capacitatea de a stabili și atinge propriile obiective de dezvoltare.
- Formarea de capital social; concentrându-se pe beneficiile derivate din cooperarea dintre indivizi și grupuri.
- Acțiunea directă nonviolentă; când un grup de oameni iau măsuri pentru a aduce la cunoştinţă o problemă existentă, evidențiind o alternativă, sau demonstrînd o posibilă soluție la o problemă socială care nu este tratată prin intermediul instituțiilor tradiționale ale societății (guverne, organizații religioase sau sindicate formale).
- Dezvoltarea economică, cu accent pe „dezvoltarea” zonelor sau domeniilor subdezvoltate economic, acestea putând include sau nu procesele și politicile de dezvoltare economic și de bunăstare socială a membrilor comunităţii.
- Dezvoltare economică comunitară; o alternativă la dezvoltarea economică convențională, care încurajează utilizarea resurselor locale într-un mod care îmbunătățește rezultatele economice având ca rezultat şi îmbunătățirea condițiilor sociale.
- Dezvoltarea durabilă; care caută să obțină, în mod echilibrat, dezvoltarea economică şi dezvoltarea socială, cu accent pe protecție a mediului.
- Dezvoltarea comunitară, un model de dezvoltare economică care comută de la încrederea excesivă acordată administrațiilor centrale la focalizarea pe comunitățile locale.
- Dezvoltarea comunitară pe baza valorilor locale; este o metodologie care caută să descopere și să utilizeze punctele forte din cadrul comunităților ca mijloc de dezvoltare durabilă.
- Dezvoltarea comunitară pe baze religioase; utilizează organizațiile religioase pentru a obţine rezultate în dezvoltarea comunitară.
- Cercetarea participativă în comunitate; o abordare de parteneriat pentru cercetare care implica în mod echitabil, de exemplu, membrii comunității, reprezentanți ai unor organizaţii, și cercetători în toate aspectele legate de procesul de cercetare și în care toți partenerii contribuie cu expertiză și cota parte în luarea deciziilor și actul de proprietate, având ca scop integrarea acestor cunoștințe cu dezvoltarea comunității.
- Organizarea comunitară; un termen folosit pentru a descrie o abordare care, în general, presupune că schimbările sociale implică în mod necesar conflicte și frământări sociale, în scopul de a genera putere de decizie pentru cei care în mod formal nu o au.
- Planificarea participativă inclusiv planificarea bazată pe comunitate; implicarea comunității întregi în procesele strategice și de gestiune de planificare urbană; sau, procesele de planificare la nivel de comunitate, urbane sau rurale.
- Metodologii cu accent pe componenta educațională a dezvoltării comunitare, inclusiv obţinerea puterii de decizie la nivel comunitar, crescând astfel oportunitate de dezvolare educaţională.
- Metodologii care abordează problemele și provocările decalajului digital, prin instruiri la prețuri accesibile și acces la calculatoare și Internet, vizând membrii comunității locale care nu se pot conecta la Internet și nu pot participa în comunitatea online la nivel local..
Există o multitudine diversificată de activităţi pentru membrii comunităţii implicaţi în dezvoltarea comunitară, inclusiv prin angajatori care acceptă această idee, precum autoritățile publice, firme, organizații de voluntariat sau non-guvernamentale, finanțate de stat, de către organisme de finanțare independente, sau prin donaţii.
Lasă un răspuns