Dincolo de bine și rău (Jenseits von Gut und Böse), de Friedrich Nietzsche

Dincolo de bine și rău: Prolog la o filozofie a viitorului (Jenseits von Gut und Böse: Vorspiel einer Philosophie der Zukunft ) este o carte a filozofului german Friedrich Nietzsche, un iconoclast care a atacat sistematic opiniile acceptate în mod tradițional ale filosofilor academicieni. Cartea acoperă idei din lucrarea sa anterioară Also sprach Zarathustra (Așa a vorbit Zarathustra), dar cu o abordare mai polemică și apare înainte de Genealogia moravurilor (Zur Genealogie der Moral) „care completează și luminează” Dincolo de bine și de rău.  A fost publicat pentru prima dată în 1886 la editura C. G. Naumann din Leipzig pe cheltuiala autorului și a fost tradusă pentru prima dată în engleză de Helen Zimmern, care era cu doi ani mai tânără decât Nietzsche și îl cunoștea pe autor.

Potrivit lui Walter Kaufman, intenția titlului nu este de a trece dincolo de bine și rău în cel mai evident sens, ci mai degrabă de a nu face afirmații precum „X este bun” sau „X este rău” sau orice fel de  moralizare în alb și negru simplistă. La începutul cărții, Nietzsche (în secțiunea 2) atacă însăși ideea de a folosi termeni strict opuși, cum ar fi „bine versus rău”. Dincolo de bine și de rău era gândirea din timpurile preistorice când acțiunile erau judecate după efectul lor. Morala a apărut atunci când acțiunile au început să fie judecate după intenția lor. Nietzsche consideră că ar trebui să se revină la perspectiva vremurilor premorale

În Dincolo de bine și rău, Nietzsche îi acuză pe filozofii din trecut că nu au simț critic și că acceptă orbește premisele dogmatice în considerarea lor asupra moralității. Mai exact, el îi acuză că au întemeiat mari sisteme metafizice pe credința că omul bun este opusul omului rău, mai degrabă decât o expresie diferită a acelorași impulsuri de bază care își găsesc o expresie mai directă în omul rău. Lucrarea se deplasează pe tărâmul „dincolo de bine și de rău” în sensul de a lăsa în urmă morala tradițională pe care Nietzsche o supune unei critici distructive în favoarea a ceea ce el consideră o abordare afirmativă care se confruntă fără teamă cu natura perspectivală a cunoașterii și condiția periculoasă a individului modern.

Structura lucrării

Mazzino Montinari a împărțit opera lui Nietzsche în trei faze, dintre care prima a cuprins perioada de dinaintea lui Zarathustra (1882), cea din mijloc a alcătuit-o pe Zarathustra însuși, iar faza târzie include toate lucrările ulterioare (din 1886). Potrivit acesteia, Dincolo de bine și de rău ar fi prima lucrare a fazei ulterioare, care în genealogia moralității a cunoscut o reluare și întărire a celor mai importante teme. În perioada târzie, Nietzsche a purtat un „mare război” împotriva moralității convenționale, pe care a trebuit să o depășească.

Lucrarea constă dintr-o scurtă prefață datată din 1885, 296 de aforisme numerotate și un „epod” (sau „postfață”) intitulat „Din Munții Înalți”. Fără a număra prefața sau epoda, secțiunile principale sunt organizate în nouă părți:

• Prima parte: Despre prejudecățile filozofilor
• Partea a doua: Spiritul Liber
• Partea a treia: Starea religioasă
• Partea a patra: Apoftegme și interludii
• Partea a cincea: Istoria naturală a moralei
• Partea a șasea: Noi, savanții
• Partea a șaptea: Virtuțile noastre
• Partea a opta: Popoare și țări
• Partea a noua: Ce este nobil?

Fundal și teme

Dintre cele patru scrieri de „perioada târzie” ale lui Nietzsche, Dincolo de bine și de rău seamănă cel mai mult cu stilul aforistic al perioadei sale de mijloc. Titlul este plasat într-o perspectivă imoralistă a moralității și a prejudecăților morale. Este vorba de a depăși „credința în opozițiile de valori” (aforismul 2) care, după el, nu este decât o prejudecată a unui metafizician. În carte, Nietzsche expune deficiențele celor numiți de obicei „filozofi” și identifică principalele calități ale „noilor filozofi”: imaginația, autoafirmarea, pericolul, originalitatea și „crearea de valori”. Apoi contestă unele dintre presupozițiile cheie ale vechii tradiții filozofice, cum ar fi „conștiința de sine”, „cunoașterea”, „adevărul” și „liberul arbitru”, explicându-le ca fiind invenții ale conștiinței morale. În locul lor, el oferă „voința de putere” ca explicație a oricărui comportament; aceasta se leagă de „perspectiva sa asupra vieții”, pe care o consideră „dincolo de bine și de rău”, negând o moralitate universală pentru toate ființele umane. Religia și moralitatea stăpânului și a sclavilor ocupă un loc proeminent pe măsură ce Nietzsche reevaluează credințele umaniste profund înrădăcinate, înfățișând chiar dominația, aproprierea și vătămarea celor slabi ca neobiecționabile în mod universal.

Dincolo de bine și de rău este o susținere filozofică și o dezvoltare ulterioară a gândurilor dezvoltate poetic în Zarathustra. Sarcina pe care și-a propus-o Nietzsche este de a desființa valorile democrației de masă, pentru care „celebra „obiectivitate”” a Iluminismului și „compasiunea pentru toți cei care suferă” ale creștinismului sunt responsabile, și într-o reevaluare a tuturor valorilor de redefinit. „Gentil homme”, persoana nobilă în sensul supraomului aristocratic, ar trebui să învețe din muncă și să-și adune curajul de a se orienta către noile intuiții și de a realiza contramodelul unei moralități „nobile”. Nietzsche a conexat un mesaj cu Dincolo de bine și de rău, astfel încât această carte să nu aibă o formă la fel de artistică precum Zarathustra, ci în așa fel încât mesajul să apară cât mai drastic și convingător posibil.

În mai multe locuri ale cărții, Nietzsche oferă indicii și chiar declarații explicite cu privire la cu ce trebuie să se ocupe filozofiile viitorului.

Dincolo de bine și de rău  rămâne una dintre cele mai influente lucrări de filozofie morală scrise vreodată, dincolo de un exemplu de gândire creativă. După cum scria Nietzsche, „Moralitatea în Europa… este moralitatea animalelor de turmă”. Dar dacă cineva este gata să gândească diferit și să iasă în evidență din turmă, „alte moralități (și mai ales mai înalte) sunt … posibile”.