Egalitarism

Egalitarismul este o școală de gândire din cadrul filozofiei politice care se bazează pe conceptul de egalitate socială, prioritizându-l pentru toți oamenii. Doctrinele egalitare sunt în general caracterizate de ideea că toți oamenii sunt egali în valoare fundamentală sau statut moral. Egalitarismul este doctrina conform căreia tuturor cetățenilor unui stat ar trebui să li se acorde exact drepturi egale.

Termenul egalitarism are două definiții distincte, fie ca o doctrină politică conform căreia toți oamenii ar trebui tratați ca egali și să aibă aceleași drepturi politice, economice, sociale și civile, fie ca o filozofie socială care susține eliminarea inegalităților economice dintre oameni , egalitarismul economic sau descentralizarea puterii. Unele surse definesc egalitarismul ca fiind egalitatea care reflectă starea naturală a umanității.

Forme

Unele preocupări concentrate în mod specific pe egalitarism includ comunismul, egalitarismul legal, egalitarismul norocului, egalitarismul politic, egalitarismul de gen, egalitatea rasială, egalitatea rezultatului și egalitarismul creștin. Formele comune de egalitarism includ pe cele politic și filosofic.

Egalitarism legal

Un argument este că liberalismul oferă societăților democratice mijloacele de a efectua reforma civică, oferind un cadru pentru dezvoltarea politicilor publice și oferind condițiile corecte pentru ca indivizii să își atingă drepturile civile.

Egalitatea de persoană

Declarația engleză a drepturilor din 1689 și Constituția Statelor Unite folosesc doar termenul persoană într-un limbaj operativ care implică drepturi și responsabilități fundamentale, cu excepția (a) unei trimiteri la oameni în Declarația engleză a drepturilor referitoare la oamenii judecați pentru trădare; și (b) o regulă de reprezentare proporțională a Congresului în al 14-lea amendament la Constituția Statelor Unite.

Ca și restul Constituției, în limbajul său operativ, al 14-lea amendament la Constituția Statelor Unite folosește termenul de persoană, afirmând că „niciun stat nu va priva nicio persoană de viață, libertate sau proprietate, fără un proces legal corespunzător; nici nu va nega niciunei persoane din jurisdicția sa protecția egală a legilor”.

Egalitatea bărbaților și femeilor în drepturi și responsabilități

Un exemplu al acestei forme este Constituția tunisiană din 2014, care prevede că „bărbații și femeile vor fi egali în drepturile și îndatoririle lor”.

Egalitatea de sex

Motto-ul „Liberté, égalité, fraternité” a fost folosit în timpul Revoluției Franceze și este încă folosit ca motto oficial al guvernului francez. Constituția Franceză din 1789 a Declarației Drepturilor Omului și a Cetățenilor este încadrată, de asemenea, cu această bază în drepturile egale ale omenirii.

Declarația de independență a Statelor Unite este un exemplu de afirmare a egalității oamenilor, deoarece „Toți oamenii sunt creați egali”, iar formularea oameni și om este o referință atât la bărbați cât și la femei, adică omenirea. John Locke este uneori considerat fondatorul acestei forme.

Multe constituții de stat din Statele Unite folosesc, de asemenea, drepturile limbajului omului, mai degrabă decât drepturile persoanei, deoarece substantivul om a fost întotdeauna o referință și o incluziune atât a bărbaților, cât și a femeilor.

Feminismul este foarte informat de filozofia egalitară, fiind o filozofie a egalității axată pe gen. Feminismul se distinge de egalitarism prin faptul că există și ca mișcare politică și socială.

Egalitarismul social

La nivel cultural, teoriile egalitariste s-au dezvoltat în rafinament și acceptare în ultimii două sute de ani. Printre filozofiile notabile în general egalitare se numără socialismul, comunismul, anarhismul social, socialismul libertarian, libertarianismul de stânga și progresismul, dintre care unele propun egalitarismul economic. Dacă vreuna dintre aceste idei a fost implementată în mod semnificativ în practică, rămâne o întrebare controversată. Anti-egalitarismul sau elitismul este în opoziție față de egalitarism.

Economic

Un exemplu foarte timpuriu de egalitate a ceea ce s-ar putea descrie drept egalitarism economic rezultat este filozofia chineză a agriculturismului care susținea că politicile economice ale unei țări trebuie să se bazeze pe autosuficiență egalitară.

În socialism, proprietatea socială a mijloacelor de producție este uneori considerată a fi o formă de egalitarism economic, deoarece într-o economie caracterizată prin proprietatea socială, produsul surplus generat de economie s-ar acumula populației în ansamblu, spre deosebire de o clasă de proprietari privați, acordând astfel fiecărui individ o autonomie sporită și o egalitate mai mare în relațiile între ei. Deși economistul Karl Marx este uneori considerat greșit că este egalitar, Marx a evitat cu totul teoriile normative asupra principiilor morale. Marx a avut o teorie a evoluției principiilor morale referitoare la sisteme economice specifice.

Economistul american John Roemer a prezentat o nouă perspectivă a egalității și a relației sale cu socialismul. Roemer încearcă să reformuleze analiza marxistă pentru a se potrivi principiilor normative ale justiției distributive, mutând argumentul socialismului de la motive pur tehnice și materialiste la unul de justiție distributivă. Roemer susține că, în conformitate cu principiul justiției distributive, definiția tradițională a socialismului bazată pe principiul conform căruia compensația individuală este proporțională cu valoarea muncii pe care o depui în producție („Fiecăruia în funcție de contribuția sa”) este inadecvată. Roemer concluzionează că egalitarienii trebuie să respingă socialismul, așa cum este definit clasic, pentru ca egalitatea să fie realizată.

Teoria egalitarismului modern

Egalitarismul modern este o teorie care respinge definiția clasică a egalitarismului ca o posibilă realizare din punct de vedere economic, politic și social. Teoria egalitarismului modern sau noul egalitarism subliniază că, dacă toată lumea ar avea același cost de oportunitate, atunci nu ar exista progrese comparative și nimeni nu ar câștiga din tranzacționarea reciprocă. În esență, câștigurile imense pe care oamenii le obțin din tranzacționarea reciprocă apar deoarece sunt inegale în caracteristici și talente – aceste diferențe pot fi înnăscute sau dezvoltate, astfel încât oamenii să poată câștiga din tranzacționarea reciprocă.

Impact

Teoria culturală a riscului consideră egalitarismul, cu termenul de fatalism ca opusul său,ca definit de o atitudine negativă față de reguli și principii; și o atitudine pozitivă față de luarea deciziilor de grup. Teoria face distincție între ierarhiști, care sunt pozitivi atât pentru reguli, cât și pentru grupuri; și egalitariști, care sunt pozitivi față de grupuri, dar negativi față de reguli.

Aceasta este, prin definiție, o formă a egalității anarhiste, la care se referă Alexander Berkman. Astfel, țesătura unei societăți egalitariste este ținută împreună de cooperare și de presiunea implicită a colegilor, mai degrabă decât de reguli și pedepse explicite. Thompson și colab. teoretizează că orice societate formată dintr-o singură perspectivă, fie ea egalitaristă, ierarhistă, individualistă, fatalistă sau autonomistă, va fi inerent instabilă, deoarece ideea este că o interacțiune între toate aceste perspective este necesară pentru ca fiecare perspectivă să fie împlinită. Deși un individualist conform teoriei culturale este aversiv față de principii și grupuri, individualismul nu se împlinește dacă strălucirea individuală nu poate fi recunoscută de grupuri sau dacă strălucirea individuală nu poate fi făcută permanentă sub formă de principii. În consecință, egalitariștii nu au putere decât prin prezența lor, cu excepția cazului în care (prin definiție, cu reticență) îmbrățișează principii care le permit să coopereze cu fataliștii și ierarhiștii. De asemenea, nu vor avea niciun sens individual al direcției în absența unui grup. Acest lucru ar putea fi atenuat urmărind indivizi din afara grupului lor, și anume autonomiști sau individualiști. Berkman sugerează că „egalitatea nu înseamnă o sumă egală, ci șanse egale. […] Nu faceți greșeala de a identifica egalitatea în libertate cu egalitatea forțată a taberei condamnaților. Adevărata egalitate anarhică implică libertate, nu cantitate. Nu înseamnă că fiecare trebuie să mănânce, să bea sau să poarte aceleași lucruri, să facă aceeași muncă sau să trăiască în același mod. Departe de asta: de fapt chiar invers. […] Nevoile și gusturile individuale diferă, așa cum pofta de mâncare diferă. Este o oportunitate egală de a le satisface care constituie adevărata egalitate. […] Departe de nivelare, o astfel de egalitate deschide ușa pentru cea mai mare varietate posibilă de activitate și dezvoltare. Căci caracterul uman este divers.”

Marxism

Karl Marx și Friedrich Engels credeau că o revoluție proletară internațională va aduce o societate socialistă care va ceda în cele din urmă locul unei etape comuniste de dezvoltare socială care ar fi o societate fără clase, fără stat, fără bani, umană, ridicată pe proprietatea comună a mijloacelor de producție și pe principiul „De la fiecare după capacitatea sa, la fiecare după nevoile sale”. Marxismul a respins egalitarismul în sensul unei egalități mai mari între clase, distingându-l clar de noțiunea socialistă de abolire a claselor bazată pe diviziunea dintre muncitori și proprietarii de proprietăți productive. Viziunea lui Marx despre lipsa de clase nu a fost subordonarea societății către un interes universal, cum ar fi o noțiune universală de egalitate, ci a fost despre crearea condițiilor care să permită indivizilor să-și urmărească adevăratele interese și dorințe, transformând radical noțiunea lui Marx despre societatea comunistă radical individualistă.

Marx a susținut două principii, primul („Fiecăruia după contribuția sa”) fiind aplicat socialismului și al doilea („Fiecăruia după nevoile sale”) unei societăți comuniste avansate. Deși poziția sa este adesea confundată sau combinată cu egalitarismul distributiv în care numai bunurile și serviciile rezultate din producție sunt distribuite în conformitate cu o egalitate noțională, Marx a evitat întregul concept de egalitate ca natură abstractă și burgheză, preferând să se concentreze pe principii mai concrete precum opoziția la exploatare din motive materialiste și logica economică.