De la democratismul bolşevizat de stat al epocii moderne la democratismul demonopolizat al epocii transmoderne

Petru Ababii

Email: petruababii47@gmail.com

s. Bolohani, r. Orhei, Republica Moldova

Stând în fruntea unui stat monopolizat căpetenia lui devine automat autoritatea unei majorităţii, care în cea mai mare măsură îşi acceptă şi ascultă conducătorul, fără a pune la îndoială pornirile şi faptele sale, ducându-le fără crâcnire la îndeplinire. Această stare de lucruri, petrecându-se în sânul unui întreg popor (demos) capătă caracteristicile unui soi de democratism bolşevizat de tip statal. Cu atât mai periculoasă devine situaţia în cauză când ea dă naștere unei politici pe plan internaţional cu consecinţe drastice, cu cât deciziile luate la nivelul căpeteniei (căpeteniilor) nu pot fi supuse nici unei critici cu adevărat democratice, luând configuraţia formală şi semnificaţia esenţială a unor decizii a majorităţii, adică a statului cu un aşa numit democratism bolşevizat de stat de factură majoritară. Istoria modernă cunoaşte un număr mare de astfel de urmări catastrofale pentru lume, toate provocate de acest factor dominant al timpului ei care este democratismul bolşevizat de stat monopolizat.

Fenomenul democratic (demos) a evoluat, s-a diversificat, s-a diferenţiat, s-a evidenţiat şi s-a separat mai amănunţit odată cu intarea lumii, în special a unor părţi mai avansate ale ei, în etapa postmodernă a dezvoltării. Particularităţile caracteristice pentru democratismul bolşevizat de stat de tip monopolizat s-au transmis acestei următoare perioade, însă în aspectele achiziţionate ale tiparelor noilor atribute atât în formă cât şi în conţinut. Incidenţa conflagraţiilor mondiale tipice pentru perioada modernă a devenit mai mică şi va fi şi mai mică tocmai datorită intrării omenirii aproape în tot ansamblul ei în perioada postmodenă în care fenomenul democratic la nivel de stat a devenit mult mai diversificat şi mai profund. Pericolul izbucnirii lor mai persistă şi va mai persista atâta timp cât în lume vor mai exista marile imperii bazate mai mult pe un democratism bolşevizat imperial, deşi ca formă el a îmbrăcat veștminte noi, dar în esenţă rămănând acelaşi. Locul lui s-a transferat în perioada postmodernă pe care o parcurgem în interiorul comunităţii statale, luând configuraţia conflictelor interne minore dintre diferite grupări sociale a căror interese şi luptă pentru putere se duce în interiorul acestui nou tip de democratism numit democratism de grup.

Actualmente suntem martorii consecinţelor unei democraţii încă nematurizate de grup cu anumite particularităţii moştenite de la perioada modernă a democratismului bolşevizat de stat. Crizele economice care iau semnificaţia din ce în ce mai mult a unor crize economice cronice, care duc după sine şi crize morale şi viceversa, culturale, naţionale şi nu în ultimul rând şi de natură spirituală, sunt manifestările de suprafaţă ale acestui democratism de grup nedesăvârşit. Pe el îl puetm numi încă democratism bolşevizat minor de grup.

Pentru conflictele sociale cu caracter economic sunt tipice grevele economice asociate cu conflictele cu caracter religios sau ecologic care împreună pot declanşa la rândul lor conflicte naţionale şi separatiste. Toate aceste fenomene se întâmplă din cauza persistării a unor democraţii la nivel de stat neperformante în care majoritatea, deşi venită la putere prin alegeri libere, devine un fel de bolşevism de grup care determină în fond politicile sociale interne cât şi pe cele externe, rămănând nerezolvate un şir de probleme ce ţin nemijlocit de fiecare individ în parte.  Ori, şi într-o astfel de democraţie nu sunt luate în calcul părerile şi ultimului individ care într-un fel sau altul îşi poate aduce contribuţia personală la rezolvarea marilor probleme ale comunităţii.

Adevărul este monopolizat şi crezut ca făcând parte din actul democratic autentic îngust înţeles şi fals implimentat în viaţă de o parte sau altă parte dintre participanţii la fenomenul social  în democraţiile de tip postmodern. Democraţia înţeleasă în forma sa actuală nu este altceva decât un bolşevism minor de grup care nu acceptă nici un fel de opoziţie a altor forţe de opoziţie pe una şi aceeaşi platformă politică.  Membrii unui sau a altui grup se socot mai democraţi decât toţi democraţii, considerând fiecare că adevărul lor este cel adevărat, fenomen care are loc pretutindeni în cele mai diverse activităţi sociale: economice, culturale, religioase, etc. Drept exemplu este imposibil de găsit o publicaţie exponent al unui anumit tip de opinii în care pe lângă viziunea susţinută oficial de grupul respectiv să se însereze opinii diametral opuse, situaţie care dacă s-ar întâmpla ar certifica cu adevărat prezenţa unui spirit democratic avansat. Acest lucru este caracteristic pentru toate grupările sociale partizane (partidele).  Membrii lor comportându-se în acest fel se complac într-un fel de deliciu al unui soi de democraţie greşit înţeleasă şi nedrept aplicată.

A încerca a pune lângă opina proprie pe cea a adversarului pe aceeași coală de hârtie atât la propriu cât şi la figurat este un lucru pe care nu-l acceptă nimeni. Nu importă contraargumentele, ci părerea chipurile că ele ar lipsi cu desăvârşire. Şi atunci adevărul uneia sau alteia dintre părţi, neavând opoziţie în interior devine un argument forte. Este uşor în aceste situaţii de a deţine un astfel de adevăr, şi de al crede singurul în drept să existe. O democraţie adevărată înseamnă demonopolizarea oricăror opinii de grup nu numai în condiţiile opoziţiilor aflate în conflict, ci şi în interiorul opoziţiei forţelor de opoziţie. Numai atunci vor fi create premizele dispariţiei ultimelor bariere din calea democraţiei adevărate, care presupune demonopolizarea adevărului de grup şi tansformarea lui într-un adevăr individualizat, deţinătorii căruia  se vor simţi confortabil, semnificativi şi importanţi în luarea actului decizioal comunitar. Spre deosebire de democraţiile divizate după criteriile de grup în democraţiile avansate în care fiecare individ deţine adevărul său şi contribuie la produsul cognitiv social, conflictele se vor muta în fiecare individ, luând configuraţia luptei orgoliilor personale cu adevărul devenit lege prin decizia tuturor membrilor corpului comunitar. Fiecare se va afla într-o luptă continuă cu sine însuşi, astfel desăvârşindu-se din punct de vedere moral şi spiritual, în acest mod perfecţionându-se prin autoanaliză, autodisciplinare, autocunoaştere,  autoresponsabilitate şi autoeducaţie şi întreg ansamblul societăţii. În cazul eşecului fiecare îşi va simţi cu adevărat partea sa de vină, străduindu-se să-şi potolească pornirile rele şi să se supună legii la elaborarea căreia a luat el singur parte.

Atare lucruri au a se petrece în următoarea etapă a dezvoltării omenirii – etapa transmodernă. În ea adevărul şi deciza se vor caracteriza printr-o particularizare în esenţial diferenţiată la nivelul fiecărui individ, făcându-i reponsabili faţă de sine şi faţă de întreaga colectivitate. Atunci pe aceeaşi coală de hârtie vor putea fi citite opinii diametral opuse într-o confruntare directă şi deschisă, capabilă în definitiv să nască spiritul conciliator al compromisului şi conlucrării adevărate în stare să pună bazele mult doritei atmosfere pacifiste între indivizi. Va fi tocmai acea pace socială, la general vorbind, de care duc lipsă atât de mult societăţile etapei postmoderne.

Epoca transmodernă nu va fi lipsită complet de conflicte, dar ele se vor limita mai mult în planurile spiritual şi cel pragmatic ale individului, impunându-l să protesteze mai mult faţă de sine decât faţă de semenii săi uneori cu excese care să se răsfrângă şi asupra lor. Însă toate acestea se vor petrece într-o etapă avansată a perioadei transmoderne. Responsabilitatea pentru legea statală va cădea în seama fiecărui membru social ca ultim factor particularizat în planul transversal comunitar, dar nu în cel orizontal sau ce e şi mai rău în cel segmentar. De aici provine şi genericul de epocă transmodernă. Va fi etapa de fond a unei conlucrări adevărate între toţi indivizii şi nu una mimată caracteristică pentru epoca modernă şi mai puţin pentru  epoca postmodernă. Ori, timpului prezent îi lipseşte dialogul, compromisul şi iertarea dealtfel caracteristici esenţiale ale înțelepciunii creştine.

 

© 2024 Petru Ababii. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorului