Egalitatea socială este o stare de fapt în care toți oamenii dintr-o anumită societate sau grup izolat au același statut în anumite privințe, inclusiv drepturile civile, libertatea de exprimare, drepturile de proprietate și accesul egal la anumite bunuri și servicii sociale. Cu toate acestea, ea include și concepte de egalitate în materie de sănătate, egalitate economică și alte drepturi sociale. Aceasta include, de asemenea, egalitatea de șanse și obligații, implicând astfel întreaga societate. Egalitatea socială necesită absența limitelor de clasă socială sau a castelor impuse din punct de vedere legal și absența discriminării motivată de o parte inalienabilă a identității unei persoane. De exemplu, sexul, genul, rasa, vârsta, orientarea sexuală, originea, casta sau clasa, venitul sau proprietatea, limbajul, religia, convingerile, opinia, sănătatea sau dizabilitatea nu trebuie să conducă în mod absolut la tratamente inegale în mod nejustificat.
„Egalitatea de șanse” este interpretată ca fiind judecată prin abilități, compatibile cu o economie de piață liberă. Probleme relevante sunt inegalitatea orizontală – inegalitatea a două persoane de aceeași origine și capacitate și oportunități diferite acordate persoanelor – cum ar fi în educație sau prin capital moștenit.
Conceptele egalității sociale pot varia în funcție de filosofie și de individ și altele decât de egalitarismul, dar nu necesită neapărat ca toate inegalitățile sociale să fie eliminate prin mijloace artificiale, în schimb adesea recunoaște și respectă diferențele naturale dintre oameni.
Ontologic
Standardul egalității care declară că toată lumea este creat egal la naștere se numește egalitate ontologică. Acest tip de egalitate poate fi văzut în multe acte diferite. Declarația de Independență a SUA are această idee de egalitate încorporată în ea. Se spune în mod clar că „toți oamenii sunt creați egali, că sunt înzestrați de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile”. Declarația reflectă filozofia lui John Locke și ideea acestuia că toți sunt egali în anumite drepturi naturale. Deși acest standard de egalitate este văzut și în alte documente la fel de importante ca și Declarația de Independență, acesta este unul care nu este invocat de multe ori în dezbaterile politice din zilele noastre. Totuși, această noțiune de egalitate este adesea folosită pentru a justifica inegalitățile, cum ar fi inegalitatea materială. Dalton Conley susține că egalitatea ontologică este folosită pentru a justifica inegalitatea materială, punând accentul pe faptul că „distribuția puterii și a resurselor de aici pe pământ nu contează, pentru că toți suntem în egală măsură copii ai lui Dumnezeu și va trebui să ne confruntăm cu creatorul nostru după moarte”. Dalton Conley, autorul cărții Poți să te întrebi pe tine însuți, susține că egalitatea ontologică poate fi de asemenea folosită pentru a exprima noțiunea că sărăcia este o virtute. Luciano Floridi, autorul unei cărți despre informații, a scris despre ceea ce el numește principiul egalității ontologice. Lucrarea sa privind etica informației abordează importanța egalității în prezentarea informațiilor. Iată un scurt eșantion al lucrării sale:
”Etica informațiilor este imparțială și universală, deoarece aduce la final procesul de extindere a conceptului de ceea ce poate constitui un centru al unei revendicări morale (indiferent de cât de minimală), care include acum toate cazurile de înțelegere informativă, indiferent dacă sunt implementate fizic sau nu. În acest sens, etica informațiilor susține că fiecare entitate, ca expresie a ființei, are o demnitate constituită de modul său de existență și esență (colectarea tuturor proprietăților elementare care o constituie pentru ceea ce este), care merită să fie respectate (cel puțin într-un sens minimal) și, prin urmare, să aibă pretenții morale asupra agentului interactiv și ar trebui să contribuie la constrângerea și orientarea deciziilor și comportamentelor sale etice.”
Floridi continuă să susțină că ”acest principiu al egalității ontologice înseamnă că orice formă de realitate (orice instanță de informație/ființă), pur și simplu pentru a fi ceea ce este, se bucură de un drept minimal, inițial, suprascriptibil, egal de a exista și de a se dezvolta în un mod adecvat naturii sale.” Valorile din revendicările sale se corelează cu cele prezentate în cartea sociologică Poți să te întrebi pe tine însuți de Dalton Conley. Noțiunea de „egalitate ontologică” descrie egalitatea prin a spune că totul este egal prin natură. Toată lumea este creată egală la naștere. Totul are dreptul egal de a exista și de a evolua prin natura sa.
Oportunitatea
Un alt standard al egalității este egalitatea de șanse, „ideea că toată lumea are șanse egale de a obține bogăție, prestigiu social și putere deoarece regulile jocului, ca să spunem așa, sunt aceleași pentru toată lumea”. Acest concept poate fi aplicat societății, spunând că nimeni nu are un avantaj din start. Aceasta înseamnă că, pentru orice problemă de egalitate socială care se ocupă de bogăție, prestigiu social, putere sau orice altceva, standardul egalității de șanse poate apăra ideea că toată lumea a avut același start. Acest lucru vede societatea aproape ca un joc, iar oricare dintre diferențele în egalitate se datorează norocului și modului de „joc” pentru cea mai bună abilitate. Conley oferă un exemplu al acestui standard de egalitate prin utilizarea unui joc de Monopoly pentru a descrie societatea. El susține că „Monopoly respectă regulile egalității de șanse” prin explicarea faptului că toată lumea a avut o șansă egală la începerea jocului și orice diferențe au fost rezultatul norocului jocului de zaruri și al îndemânării jucătorului de a face alegeri în beneficiul bogăției sale. Comparând acest exemplu cu societatea, standardul egalității de șanse elimină inegalitatea, deoarece regulile jocurilor în societate sunt încă corecte și identice pentru toți; făcând astfel orice inegalitate existentă în societate corectă. Lesley A. Jacobs, autorul cărții Urmărind egalitatea de șanse: Teoria și practica egalității de justiție, vorbește despre egalitatea de șanse și importanța sa în legătură cu justiția egalitaristă. Jacobs afirmă că
„în centrul egalității de șanse … este conceptul că, în cadrul procedurilor concurențiale destinate alocării resurselor limitate și distribuției beneficiilor și sarcinilor vieții sociale, aceste proceduri ar trebui să fie guvernate de criterii relevante pentru anumite bunuri în competiție și nu prin considerente irelevante, cum ar fi rasa, religia, clasa, sexul, dizabilitatea, orientarea sexuală, etnia sau alți factori care ar putea împiedica unele dintre posibilitățile concurenților de succes.”
Acest concept evidențiază factori precum rasa, sexul, clasa etc. care nu ar trebui luați în considerare atunci când vorbim despre egalitate prin această noțiune. Conley menționează, de asemenea, că acest standard al egalității este în centrul unei societăți burgheze, cum ar fi o societate capitalistă modernă sau „o societate comercială în care maximizarea profitului este stimulentul principal în afaceri”. Ideologia egalității de șanse era cea adoptată de activiștii pentru drepturile civile în epoca Mișcării drepturilor civile în anii ’60. Această ideologie a fost folosită de ei pentru a susține că legile lui Jim Crow erau incompatibile cu standardul egalității de șanse.
Condiția socială
O altă noțiune de egalitate introdusă de Conley este egalitatea condiției sociale. Acest cadru este ideea că fiecare ar trebui să aibă un punct de plecare egal. Conley se întoarce la exemplul său de joc Monopoly pentru a explica acest standard. Dacă jocul celor patru a început cu doi jucători, ambii având avantajul de 5.000 de dolari pentru a începe și ambii deja deținând hoteluri și alte proprietăți în timp ce ceilalți doi jucători nu aveau nici o proprietate și au început cu un deficit de 5.000 dolari, atunci dintr-o perspectivă a standardului de egalitate a condiției, se poate argumenta că regulile jocului „trebuie să fie modificate pentru a compensa inegalitățile în pozițiile de plecare relative”. Din aceasta se formează politici pentru a obține o egalitate echilibrată care, în consecință, aduc un mod eficient de a crea o concurență mai echitabilă în societate. Aici este locul unde ingineria socială intră în joc în care schimbăm societatea pentru a da o egalitate de condiție fiecăruia pe bază de rasă, sex, clasă, religie etc. când se justifică faptul că este nedrept.
Sharon E. Kahn, autor al cărții Libertatea academică și universitatea incluzivă, vorbește despre egalitatea condiției în muncă și despre modul în care aceasta se corelează cu libertatea indivizilor. El susține că pentru a avea libertatea individuală trebuie să existe o egalitate a condiției „care necesită mult mai mult decât eliminarea barierelor juridice: necesită crearea unor condiții de concurență echitabile care elimină barierele structurale în calea oportunităților”. Lucrarea ei discută despre structura academică și problema ei cu egalitatea și afirmă că pentru a „asigura echitatea … trebuie să recunoaștem că structura universității și cultura ei organizațională au privilegiat în mod tradițional pe unii și au marginalizat pe alții, trebuie să depășim conceptele teoretice ale egalității prin eliminarea barierelor sistemice care împiedică participarea egală a membrilor tuturor grupurilor, trebuie să creăm și egalitatea condiției, nu doar o egalitate de șanse „. „Noțiunile de echitate, diversitate și incluziune încep cu un set de premise cu privire la individualism, libertate și drepturi care iau în considerare existența unor inegalități profund înrădăcinate în structura socială”, prin urmare, pentru a avea o cultură a universității incluzive, trebuie să „se bazeze pe valori ale echității, adică egalitatea condiției”, eliminând toate barierele sistemice care se opun egalității.
Rezultate
Un al patrulea standard al egalității este egalitatea de rezultate, care este „o poziție care susține că fiecare jucător trebuie să termine cu aceeași cantitate, indiferent de corectitudine”. Această ideologie este predominant o filosofie marxistă care se ocupă de distribuirea egală a puterii și a resurselor, mai degrabă decât cu regulile societății. În acest standard de egalitate, ideea este că „toți contribuie la societate și la economie, în conformitate cu ceea ce fac cel mai bine”. Sub această noțiune de egalitate, Conley afirmă că „nimeni nu va câștiga mai multă putere, prestigiu și bogăție muncind mai mult”.
Atunci când se definește egalitatea rezultatelor în educație, „obiectivele nu ar trebui să fie cele liberale ale egalității de acces, ci egalitatea de rezultat pentru numărul median al fiecărui grup identificabil non-educațional definit, adică femeile medii, negrii, proletarii sau țăranii ar trebui să aibă același nivel de performanță educațională ca media masculină, albă, suburbană”. Rezultatul și beneficiile egalității din educație din această noțiune de egalitate promovează faptul că toți ar trebui să aibă aceleași rezultate și beneficii indiferent de rasă, gen, religie etc. Egalitatea rezultatelor din punctul de vedere al lui Hewitt ar trebui să aibă ca rezultat ” o serie de realizări între un anumit grup defavorizat – cum ar fi o minoritate etnică, femei, părinți singuri și persoane cu handicap – și societatea ca întreg”.
Lasă un răspuns