Home » Articole » Articole » Afaceri » Comunicatii » Televiziune » „Fapta” lui Mircea Badea

„Fapta” lui Mircea Badea

Două prelegeri ale lui Mircea Badea în seara asta (una repetată în mod frecvent în emisiunile lui precedente) cu care nu numai că nu sunt de acord, dar care încalcă flagrant logica bunului simţ:

1. A propos de anchetarea celor prinşi la Cluj cu milioanele de euro în buzunar pentru a le da celor de la Universitatea Cluj ca aceştia să îi bată pe cei de la CFR: Zice Badea că e o aiureală să reţii şi anchetezi  pe cineva doar pentru o presupusă intenţie, chiar dacă acesta o declară în gura mare. Că nu poate fi cineva reţinut decât pentru o faptă pe care deja a făcut-o.

Dragă Mircea Badea, aiureala este de cealaltă parte a sticlei. Asta ar însemna ca să laşi hoţii să te fure mai întâi, sau, ca cei de la SPP de ex., să aştepte până ce obiectul pazei lor să fie ucis, înainte de a acţiona. Dacă vrea cineva să spună că situaţiile sunt total fiferite, poate ne spune şi unde e situat zidul care desparte respectivele situaţii diferite, cine hotărăşte pentru care situaţie merită şi pentru care nu să se acţioneze preventiv. Dacă e să facem referire la lege, atunci ajungem de unde am plecat, că afirmaţia lui Badea este o aiureală, pentru că legea permite şi chiar recomandă să se acţioneze preventiv.

2. Foarte des îl văd pe Mircea Badea indignat că sunt sau au fost anchetaţi nişte persoane nevinovate ca Patriciu, Nastase, Codrut Seres, etc. Nu pune problema de ce nu sunt anchetaţi şi alţii care merită şi ei să treacă pe la DNA, ci de ce sunt anchetaţi cei de la PNL/PSD/PC. Asta îmi aduce aminte de mama unui copil care, foarte indignată, reproşa la TV unui profesor al fiului ei nu de ce cerea bani pentru a-l trece clasa, ci că cerea prea mulţi bani pentru această acţiune de „binefacere”.

Deci, corupţia nu este bună, dar de ce să fie anchetaţi tocmai ai noştri? Sau este bună, dar de ce aşa de mare şpaga?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *