Avicenna
Avicenna (c. 980-1037), cunoscut și sub numele de „Ibn-Sina”, a fost polimat și jurist; el este considerat unul dintre cei mai semnificativi gânditori în era de aur islamică. Potrivit lui, fericirea este scopul oamenilor și fericirea reală este pură și lipsită de interesul lumesc. În cele din urmă, fericirea este atinsă prin corelarea intelectului uman cu intelectul activ separat.
Al-Ghazali
Al-Ghazali (1058-1111) a fost un teolog musulman, jurist, filozof și mistic al descendenței persane.Aproape de sfârșitul vieții sale, al-Ghazali a scris „Alchimia fericirii” (Kimiya-yi Sa’ādat, (persană: كيمياى سعادت)). În lucrare subliniază importanța respectării cerințelor ritualului islamului, acțiunile care ar conduce la mântuire și la evitarea păcatului. Numai prin exercitarea capacității umane a rațiunii – o abilitate dată de Dumnezeu – se poate transforma sufletul de la lumesc până la completarea devoțiunii față de Dumnezeu, fericirea supremă.
Potrivit lui Al-Ghazali, există patru constituenți principali ai fericirii: cunoașterea de sine, cunoașterea lui Dumnezeu, cunoașterea acestei lumi așa cum este cu adevărat și cunoașterea lumii următoare așa cum este cu adevărat.
Maimonide
Maimonide (1135-1204) a fost un filosof și astronom evreu, care a devenit unul dintre cei mai prolifici și mai influenți cercetători și medici ai Torah. El scrie că fericirea este în ultimă instanță și în esență intelectuală.
Thomas Aquinas
„Dumnezeu este fericirea prin Esența Sa: căci El este fericit nu prin dobândirea sau participarea la altceva, ci prin Esența Sa.“
– Sf. Thomas Aquinas, Summa Theologica
Sfântul Toma Aquinas (1225-1274) a fost un filosof și teolog, care a devenit doctor al Bisericii în 1323. Sistemul său a sincretizat aristotelianismul și teologia catolică în Summa Theologica. Prima parte a celei de-a doua părți este împărțită în 114 articole, primele cinci se referă explicit la fericirea oamenilor. El afirmă că fericirea este obținută prin cultivarea mai multor virtuți intelectuale și morale, care ne permit să înțelegem natura fericirii și să ne motiveze să o căutăm într-un mod fiabil și consecvent. Cu toate acestea, nu vom putea găsi cea mai mare fericire în această viață, pentru că fericirea supremă constă într-o unire supranaturală cu Dumnezeu. Ca atare, fericirea omului nu constă deloc în bogăție, statut, plăcere sau în vreun bine creat. Cele mai multe bunuri nu au o conexiune necesară cu fericirea, deoarece obiectul final al voinței omului nu poate fi găsit decât în Dumnezeu, care este sursa întregului bine.
Lasă un răspuns