Formularea ipotezei ca metodă științifică în sociologie

O ipoteză este o presupunere despre modul în care două sau mai multe variabile sunt legate; face o afirmație conjecturală despre relația dintre acele variabile. Este o presupunere educată, deoarece nu este întâmplătoare, ci se bazează pe teorie, observații, modele de experiență sau literatura existentă. Ipoteza formulează această presupunere sub forma unei propoziții testabile. Cu toate acestea, modul în care este tratată ipoteza diferă între abordarea pozitivistă și cea interpretativă. Metodologiile pozitiviste sunt adesea denumite metodologii ipotetico-deductive. O ipoteză este derivată dintr-o propoziție teoretică. Pe baza ipotezei se deduce logic o predicție sau o generalizare. În sociologia pozitivistă, ipoteza prezice modul în care o formă de comportament uman influențează alta. Cum afectează a fi un șofer negru de câte ori te va opri poliția?

Succesul predicției va determina caracterul adecvat al ipotezei și, prin urmare, va testa propoziția teoretică. De obicei, abordările pozitiviste operaționalizează variabilele ca date cantitative; adică prin traducerea unui fenomen social precum sănătatea într-o variabilă cuantificabilă sau măsurabilă numeric, cum ar fi „numărul de vizite la spital”. Acest lucru le permite sociologilor să-și formuleze predicțiile folosind limbajul matematic, cum ar fi formulele de regresie, pentru a prezenta rezultatele cercetării în grafice și tabele și pentru a efectua tehnici matematice sau statistice pentru a demonstra validitatea relațiilor.

Variabilele sunt examinate pentru a vedea dacă există o corelație între ele. Când o modificare a unei variabile coincide cu o modificare a unei alte variabile există o corelație. Totuși, aceasta nu indică neapărat că modificările unei variabile cauzează o schimbare a altei variabile; doar că sunt asociate. O distincție cheie aici este între variabile independente și variabile dependente. În cercetare, variabilele independente sunt cauza schimbării. Variabila dependentă este efectul sau lucrul care este schimbat. De exemplu, într-un studiu de bază, cercetătorul ar stabili o formă de comportament uman ca variabilă independentă și ar observa influența pe care o are asupra unei variabile dependente. Cum afectează sexul (variabila independentă) rata venitului (variabila dependentă)? Cum influențează religia cuiva (variabila independentă) dimensiunea familiei (variabila dependentă)? Cum este afectată clasa socială (variabila dependentă) de nivelul de educație (variabila independentă)?

Pentru a putea vorbi despre cauzalitate, trebuie îndeplinite trei criterii:

Trebuie să existe o relație sau o corelație între variabilele independente și dependente.
Variabila independentă trebuie să fie anterioară variabilei dependente.
Nu trebuie să existe o altă variabilă de intervenție responsabilă pentru relația cauzală.

Este important de menționat că, deși trebuie să existe o corelație între variabile pentru a exista o relație cauzală, corelația nu implică neapărat cauzalitate. Relația dintre variabile poate fi produsul unei a treia variabile de intervenție care este independent legată de ambele. De exemplu, ar putea exista o relație pozitivă între purtarea bikinilor și consumul de înghețată, dar purtarea bikinilor nu provoacă consumul de înghețată. Este mai probabil ca temperatura ridicată a verii să provoace atât o creștere a purtării bikinilor, cât și o creștere a consumului de înghețată.

Distincția dintre cauzalitate și corelație poate avea consecințe semnificative. De exemplu, canadienii aborigeni sunt suprareprezentați în închisori și în statisticile privind arestările. După cum am menționat în capitolul 1, în 2013, aborigenii reprezentau aproximativ 4% din populația canadiană, dar ei reprezentau 23,2% din populația penitenciarelor federale (Correctional Investigator Canada, 2013). Există o corelație pozitivă între a fi o persoană aborigenă în Canada și a fi în închisoare. Este aceasta pentru că aborigenii sunt predispuși rasial sau biologic la criminalitate? Nu. De fapt, există cel puțin patru variabile care explică gradul mai mare de încarcerare a aborigenilor (Hartnagel, 2004): Aborigenii sunt disproporționat de săraci, iar sărăcia este asociată cu rate mai mari de arestare și încarcerare; Aborigenii care încalcă legea tind să comită infracțiuni „de stradă” mai detectabile decât infracțiunile de „guler albe” mai puțin detectabile ale altor segmente ale populației; sistemul de justiție penală profilează și discriminează în mod disproporționat persoanele aborigene; iar moștenirea colonizării a perturbat și a slăbit sursele tradiționale de control social în comunitățile aborigene.

(Corelația nu presupune cauzalitate. Un desen care ilustrează relația dintre corelație și cauzalitate. Acesta descrie o corelație între consumul de înghețată și criminalitate, dar cauza reală este temperatura. Credit: Rcragun, Wikimedia, licența CC BY 3.0. Traducere Nicolae Sfetcu)

Tabelul 2.2. Exemple de variabile dependente și independente. De obicei, variabila independentă face ca variabila dependentă să se schimbe într-un fel.

Ipoteză	Variabilă	Variabilă dependentă
Cu cât disponibilitatea de locuințe la prețuri accesibile este mai mare, cu atât rata persoanelor fără adăpost este mai mică.	Locuințe la prețuri accesibile	Rata celor fără adăpost
Cu cât disponibilitatea îndrumării la matematică este mai mare, cu atât notele la matematică sunt mai mari.	Curs de matematică	Note la matematică
Cu cât prezența patrulelor de poliție este mai mare, cu atât cartierul este mai sigur.	Prezența patrulei de poliție	Cartier mai sigur
Cu cât iluminarea fabricii este mai mare, cu atât productivitatea este mai mare.	Iluminatul fabricii	Productivitate

În acest moment, definițiile operaționale ale unui cercetător ajută la măsurarea variabilelor. Într-un studiu care întreabă cum tutoriatul îmbunătățește notele, de exemplu, un cercetător ar putea defini notele „bune” ca un C sau mai bine, în timp ce altul folosește un B+ ca punct de plecare pentru bine. O altă definiție operațională ar putea descrie „tutoring” ca „asistență individuală din partea unui expert în domeniu, angajat de o instituție de învățământ”. Aceste definiții stabilesc limite și stabilesc puncte de limită, asigurând coerența și replicabilitatea într-un studiu. O variabilă independentă este cea care determină schimbarea unei variabile dependente. De exemplu, un cercetător ar putea emite ipoteza că predarea la copii a unei igiene adecvate (variabila independentă) le va spori sentimentul stimei de sine (variabila dependentă). Sau reformulat, sentimentul de stima de sine al unui copil depinde, parțial, de calitatea și disponibilitatea resurselor igienice.

Desigur, această ipoteză poate funcționa și invers. Un sociolog poate lua în considerare ideea că creșterea sentimentului stimei de sine a copilului (variabila independentă) va crește sau îmbunătăți automat obiceiurile de igienă (acum variabila dependentă). Identificarea variabilelor independente și dependente este foarte importantă. După cum arată exemplul de igienă, simpla identificare a două subiecte sau variabile nu este suficientă: relația lor prospectivă trebuie să facă parte din ipoteză. Doar pentru că un sociolog formează o predicție educată a rezultatului unui studiu nu înseamnă că datele care contrazic ipoteza nu sunt binevenite. Sociologii analizează tiparele generale ca răspuns la un studiu, dar sunt la fel de interesați de excepțiile de la tipare.

Într-un studiu al educației, un cercetător ar putea prezice că cei care abandonează liceul au greu vor găsi o carieră plină de satisfacții. Deși a devenit cel puțin o presupunere culturală că, cu cât educația este mai mare, cu atât salariul și gradul de fericire în carieră sunt mai mari, cu siguranță există excepții. Oamenii cu puțină educație au avut cariere uimitoare, iar cei cu diplome avansate au avut probleme în a găsi de lucru. Un sociolog elaborează o ipoteză știind că rezultatele vor varia.

Formularea ipotezelor în cercetarea calitativă

În timp ce mulți sociologi se bazează pe metoda ipotetico-deductivă pozitivistă în cercetarea lor, alții operează dintr-o abordare interpretativă. Deși este încă sistematică, această abordare nu urmează de obicei modelul de testare a ipotezelor care încearcă să facă predicții generalizabile din variabile cantitative. În schimb, un cadru interpretativ încearcă să înțeleagă lumile sociale din punctul de vedere al participanților, conducând la cunoaștere aprofundată. Se concentrează asupra datelor calitative sau a semnificațiilor care ghidează comportamentul oamenilor. În loc să se bazeze pe instrumente cantitative, cum ar fi chestionare fixe sau experimente, care pot fi artificiale, abordarea interpretativă încearcă să găsească modalități de a se apropia de experiența și percepțiile trăite ale informatorilor.

Cercetarea interpretativă este în general mai descriptivă sau narativă în constatările sale decât cercetarea pozitivistă. Poate începe de la o abordare deductivă prin derivarea unei ipoteze din teorie și apoi încercând să o confirme prin metodologii precum interviurile aprofundate. Cu toate acestea, este ideală pentru o abordare inductivă în care ipoteza apare numai după o perioadă substanțială de observație directă sau interacțiune cu subiecții. Acest tip de abordare este exploratorie prin faptul că cercetătorul învață, de asemenea, pe măsură ce continuă, ajustând uneori metodele sau procesele de cercetare la jumătatea drumului pentru a răspunde la noile perspective și descoperiri pe măsură ce acestea evoluează.

De exemplu, elaborarea clasică a teoriei fundamentate de către Glaser și Strauss (1967) a propus că cercetătorii calitativi care lucrează cu surse bogate de date calitative din interviuri sau observații etnografice trebuie să treacă prin mai multe etape de codificare a datelor înainte ca o teorie puternică a fenomenului social sub controlul investigației aă poată apărea. În etapa inițială, cercetătorul încearcă pur și simplu să clasifice și să sorteze datele. Cercetătorii nu predetermină care sunt categoriile relevante ale experienței sociale, ci analizează cu atenție ceea ce spun de fapt subiecții lor. De exemplu, care sunt definițiile de lucru ale sănătății și bolii pe care pacienții din spitale le folosesc pentru a-și descrie situația? În prima etapă, cercetătorul încearcă să eticheteze temele comune care reies din date: moduri diferite de a descrie sănătatea și boala. În a doua etapă, cercetătorul adoptă o abordare mai analitică, organizând datele în câteva teme cheie: poate ipotezele cheie pe care oamenii le fac despre mecanismele fiziologice ale corpului sau metaforele pe care le folosesc pentru a descrie relația lor cu boala ( de exemplu, o bătălie, o pedeapsă, un mesaj etc.). În a treia etapă, cercetătorul ar reveni la subiecții interviului cu un nou set de întrebări care ar căuta fie să afirme, fie să modifice sau să renunțe la temele analitice derivate din codificarea inițială a interviurilor. Acest proces poate fi apoi repetat până când o teorie temeinic fundamentată este gata să fie propusă. În fiecare etapă a cercetării, cercetătorii sunt obligați să urmărească datele emergente, revizuindu-și concepțiile pe măsură ce se adună material nou, se ține seama de contradicții, se clasifică punctele comune și teme reexaminate cu interviuri ulterioare.

Odată ce lucrările preliminare sunt făcute și ipoteza definită, este timpul pentru următorii pași de cercetare: alegerea unei metodologii de cercetare, realizarea unui studiu și tragerea concluziilor.

Referințe

Glaser, B., & Strauss, A. (1967). The discovery of grounded theory: Stategies for qualitative research. Chicago, IL: Aldine.
Hartnagel, T. (2004). Correlates of criminal behaviour. In Criminology: A Canadian perspective (5th ed.). Toronto, ON: Nelson.
Office of the Correctional Investigator, Government of Canada. (2013). Backgrounder: Aboriginal offenders—a critical situation.