Forța legăturilor în contagiunea socială

Contagiunea socială poate apărea prin modele de prag care presupun că un individ trebuie să fie convins de o parte din contactele sale sociale peste un anumit prag pentru a adopta un comportament nou. Prin urmare, numărul expunerilor nu va crește șansele de contagiune decât dacă numărul expunerilor sursă depășește un anumit prag. Valoarea pragului poate împărți procesele de contagiune în două tipuri: 1) contagiune simplă și 2) contagiune complexă.

Contagiune simplă

Individul are nevoie de o singură persoană care afișează comportamentul nou pentru a copia. De exemplu, mașinile călătoresc în grupuri pe o autostradă cu două benzi, deoarece mașina din fiecare grup se deplasează cu o viteză mai mică decât mașina din spatele ei. Această viteză relativă se răspândește prin alte mașini care încetinesc pentru a se potrivi cu viteza mașinii din față.

Contagiune complexă

Individul trebuie să fie în contact cu două sau mai multe surse care prezintă un comportament nou. Acesta este momentul în care copierea comportamentelor necesită întărire sau încurajare din mai multe surse. Surse multiple, în special prietenii apropiați, pot face ca imitația să fie legitimă, credibilă și utilă datorită efortului colectiv depus. Exemple de contagii complexe pot fi copierea comportamentelor riscante sau aderarea la mișcări sociale și revolte.

Forța legăturilor

Contagiunea socială în modelele simple de contagiune are loc cel mai eficient prin legăturile „slabe” și „lungi” între contactele sociale. O legătură „slabă” între doi oameni înseamnă că nu interacționează la fel de des și nu se influențează reciproc ca prieteni apropiați. Cu toate acestea, o legătură „slabă” din punct de vedere relațional este structural puternică dacă este „lungă”, deoarece conectează persoane îndepărtate din punct de vedere social, arătând o extindere mai mare decât o legătură „puternică” relațională. Aceste legături „lungi” permit fluxuri de informații noi, creșterea ratei de transmitere pe care legăturile relaționale puternice nu o pot face. Chiar dacă prietenii apropiați se pot influența puternic unul pe celălalt, ei nu se vor ajuta unul pe celălalt să învețe despre noi oportunități, idei sau comportamente în medii îndepărtate social dacă toți știu aceleași lucruri. Puține legături „slabe” și „lungi” pot ajuta la răspândirea rapidă a informațiilor între două rețele puternice de oameni la distanță socială. Legăturile „strânse” în cadrul acelor rețele pot ajuta la răspândirea informațiilor între colegi.

Pe de altă parte, procesele complexe de contagiune socială necesită surse multiple de influență. Acest lucru nu este posibil cu puține legături „slabe”: ele trebuie să fie lungi și multiple ca număr pentru a crește probabilitatea de imitare între rețelele îndepărtate social.

Echivalența structurală

Cu toate acestea, contagiune socială poate apărea și în absența oricăror legături în timpul competiției. Acest lucru se întâmplă atunci când două persoane sunt echivalente din punct de vedere structural, adică ocupă aceeași poziție într-o rețea socială și au același model de relații cu aceleași persoane. De exemplu, doi studenți care publică același tip de cercetare sub același profesor sunt echivalenți din punct de vedere structural. Cu cât relațiile lor sunt mai asemănătoare cu ceilalți oameni, adică cu cât sunt mai substituibile unul cu celălalt, cu atât vor copia mai mult ceea ce face celălalt, dacă aceasta face ca să arate mai bine, pentru a rămâne înaintea concurenței.

(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)