Izolarea socială

Izolarea socială este o stare de lipsă completă sau aproape completă de contact între un individ și societate. Se deosebește de singurătate, care reflectă lipsa temporară și involuntară de contact cu alți oameni din lume. Izolarea socială poate fi o problemă pentru indivizii de orice vârstă, deși simptomele pot diferi în funcție de grupul de vârstă.

Izolarea socială are caracteristici similare atât în cazuri temporare, cât și pentru cei cu un ciclu istoric de izolare pe tot parcursul vieții. Toate tipurile de izolare socială pot include șederea acasă pentru perioade îndelungate de timp, lipsa comunicării cu familia, cunoștințele sau prietenii și / sau evitarea voită a oricărui contact cu alți oameni atunci când apar aceste oportunități.

Adevărata izolare socială de-a lungul anilor și deceniilor poate fi o afecțiune cronică care afectează toate aspectele existenței unei persoane. Izolarea socială poate duce la sentimente de singurătate, frică de ceilalți sau stima de sine negativă. Lipsa unui contact uman consecvent poate provoca, de asemenea, conflicte cu prietenii (periferici) cu care persoana izolată social poate discuta ocazional, sau poate provoca probleme cu membrii familiei.

”Amploarea riscului asociată izolării sociale este comparabilă cu cea a fumatului de țigări și a altor factori majori de risc biomedical și psihosocial. Cu toate acestea, înțelegerea noastră despre cum și de ce izolarea socială este riscantă pentru sănătate – sau invers – cum și de ce legăturile și relațiile sociale protejează sănătatea, rămâne încă destul de limitată.”
James S. House, Medicină psihosomatică, 2001, numărul 2, volumul 63, paginile 273-274

În cazul izolării legate de dispoziție, individul se poate izola în timpul unui episod depresiv doar la „suprafață” atunci când starea lor de spirit se îmbunătățește. Individul poate încerca să-și justifice comportamentul izolat sau izolant ca fiind plăcut sau confortabil. Poate exista o conștientizare interioară din partea indivizilor că există ceva în neregulă cu răspunsurile lor izolante care pot duce la anxietate sporită. Relațiile pot fi un efort, deoarece individul se poate reconecta cu ceilalți în timpul unei dispoziții mai sănătoase doar pentru a reveni la o stare izolată în timpul unei dispoziții ulterioare scăzute sau depresive.