Informaţia este orice reţea care influenţează formarea sau transformarea altor reţele. În acest sens, nu este nevoie de conştientizarea, cu atât mai puţin de aprecierea reţelei. Să considerăm de exemplu DNA. Secvenţa nucleotizilor este o reţea care influenţează formarea şi dezvoltarea unui organism fără a fi nevoie de conştientizare. Teoria sistemelor se referă uneori la informaţie în acest sens, presupunând că informaţia nu implică în mod necesar conştientizarea, şi că mişcarea reţelelor (datorită reacţiei) în sistem poate fi considerată informaţie. Cu alte cuvinte, se poate spune că informaţia în acest sens este ceva potenţial văzut ca reprezentare, deşi necreat sau prezentat în acest scop.
Dacă premiza “influenţei” implică faptul că informaţia a fost conştientizată şi interpretată, contextul specific asociat cu interpretarea poate cauza transformarea informaţiei în cunoaştere. Definiţiile complexe atât pentru “informaţie” cât şi pentru “cunoaştere” fac o astfel de analiză semantică şi logică dificilă, dar condiţia “transformării” este un punct important în studiul informaţiei în contextul legăturilor cu cunoaşterea, în special în managementul cunoaşterii din afaceri. Aici, instrumentele şi procesele sunt folosite pentru a ajuta specialistul în cunoaştere în cercetare şi decizie, incluzînd trepte precum:
-
revederea informaţiei pentru valorificare şi înţelegere
-
evidenţierea metadatelor dacă sunt disponibile
-
stabilirea unui context relevant, adesea selectând din mai multe contexte posibile
-
extragerea de noi cunoaşteri din informaţie
-
luarea de decizii sau recomandări rezultate din cunoaştere.
Stewart (2001) consideră că transformarea informaţiei în cunoaştere este una critică, aspect ce stă la baza creării valorii şi avantajului comptetitiv pentru intreprinderile moderne.
Marshall McLuhan vorbeşte de media şi efectele sale asupra culturii umane făcând referire la structura artifactelor care la rândul lor ne formează comportamenele şi mentalităţile. De asemenea, fenomenele sunt numite adesea “informaţie” în acest sens.
Lasă un răspuns