Inteligența emoțională (IE) este o zonă relativ nouă și în continuă creștere a cercetării comportamentale, care a aprins imaginația publicului larg, a lumii comerciale și a comunității științifice. Conceptul rezonează cu un actual Zeitgeist care subliniază importanța conștiinței și înțelegerii de sine, redresând un dezechilibru perceput între intelect și emoție în viața minții colective occidentale. Inteligența emoțională se conectează, de asemenea, cu mai multe domenii de ultimă oră ale științei psihologice, incluzând neuroștiința emoției, teoria auto-reglării, studiile metacogniției și căutarea abilităților cognitive umane dincolo de inteligența academică „tradițională”.
Deși unele cercetări privind inteligența socială sugerează importanța emoțiilor pentru funcționarea intelectuală, termenul de IE a fost introdus în psihologia curentă abia în anii 90. În prezent, Mayer, Salovey și colegii susțin că IE încorporează un set de procese psihologice înrudite conceptual care implică prelucrarea informațiilor afective. Aceste procese includ aprecierea și exprimarea emoțiilor, asimilarea emoțiilor în gânduri, înțelegerea emoțiilor și reglarea și gestionarea emoțiilor.
Pentru un concept care până de curând a primit puín[ ateníe, impresia că studiul IE este o zonă esențială a psihologiei contemporane pare dificil de contestat. Astfel, IE a fost apreciată ca un panaceu și ingredientul esențial pentru afacerile moderne, dar adesea neglijată în practicile de asistență medicală, juridică, medicală și inginerească. În ochii unor comentatori, IE oferă chiar mediul prin care reforma educațională își va atinge în cele din urmă potențialul maxim, la nivelurile de școlarizare primară, secundară și terțiară.
Interesul popular pentru IE a avut, uneori, tendința spre o definire mai obscură a sa. Literatura emergentă despre IE conține terminologie disparată, incluzând nu numai inteligența emoțională, dar și alfabetizarea emoțională, coeficientul emoțional și inteligențele personale. Pentru a complica și mai mult situația, subcomponentele IE sunt denumite în mod diferit „ramuri” sau „competențe”.
Indiferent de nuanța sa, susținătorii IE afirmă că conceptul lor constituie o inteligență generalizată, de anvergură, care acoperă o serie de funcții emoționale. Din păcate, astfel utilizat, termenul pare prea cuprinzător și proteic, astfel încât IE ajunge fără sens conceptual. De exemplu, contul populist, deși extrem de influent, oferit de Goleman, pare să definească IE prin excludere: IE este orice caracteristică dezirabilă a caracterului personal care nu este reprezentată de inteligența cognitivă. Mai recent, Goleman sugerează că două fațete de domeniu definesc competențele asociate IE: (a) abilitatea – conștientizare versus gestionarea emoției și (b) ținta – dacă competența se referă la sine față de ceilalți. Produsul cartezian al acestor două fațete (adică abilitatea prin țintă) produce următoarele patru componente: (a) conștientizarea emoțiilor în sine; (b) conștientizarea emoțiilor în ceilalți; (c) gestionarea emoțiilor în sine; și (d) gestionarea emoțiilor în ceilalți. Cu toate acestea, deși această analiză sugerează anumite domenii de anchetă, nu identifică un element comun unificator diferitelor componente. Mai mult, această conceptualizare nu ne spune cum să distingem IE de alte abilități distincte și trăsături de personalitate care pot influența recunoașterea și reglarea emoțiilor (de exemplu, anxietatea trăsăturilor, dispozițiile de a face față).
Poate că cea mai larg acceptată definiție științifică a IE este „capacitatea de a monitoriza emoțiile proprii și ale celorlalți, de a discrimina între ele și de a folosi informațiile pentru a ghida gândirea și acțiunile cuiva” (Salovey și Mayer, 1990) . Această definiție identifică prelucrarea informațiilor emoționale ca un precursor necesar al reglementării emoționale, și constituie probabil cea mai viabilă definiție contemporană a IE. Un alt cercetător principal (Bar-On, 1997) caracterizează IE ca „o serie de capacități, competențe și abilități non-cognitive care influențează capacitatea cuiva de a reuși să facă față cerințelor și presiunilor de mediu”. Această definiție mai amplă nu face nicio referire directă la achiziția, regăsirea și instanțierea (prin comportamente adecvate) a inteligenței emoționale. Se pare că exclude abilitățile cognitive care ar putea contribui la gestionarea emoțiilor, deși, în mod confuz, Bar-On listează și abilități aparent cognitive, cum ar fi rezolvarea problemelor și testarea realității drept componente ale IE. În schimb, definiția lui Bar-On pune mai mult accent pe adaptarea la cerințele de mediu.
Sursa: Moshe Zeidner, Gerald Matthews, Richard D. Roberts – Emotional Intelligence in the Workplace: A Critical Review
Lasă un răspuns