Inteligența sintetică este un termen alternativ/opus pentru inteligența artificială, subliniind faptul că inteligența mașinilor nu trebuie să fie o imitație sau în niciun fel artificială; poate fi o formă autentică de inteligență. John Haugeland propune o analogie cu diamantele simulate și diamantele sintetice — doar diamantul sintetic este cu adevărat un diamant. Sintetic înseamnă ceea ce este produs prin sinteză, combinând părți pentru a forma un întreg; colocvial, o versiune creată de om a ceea ce a apărut în mod natural. Prin urmare, o „inteligență sintetică” ar fi sau ar părea creată de om, dar nu o simulare.
Definiție
Termenul a fost folosit de Haugeland în 1986 pentru a descrie cercetarea în inteligența artificială până în acel moment, pe care el a numit-o „inteligență artificială de modă veche” sau „GOFAI”. Prima generație de cercetători ai inteligenței artificiale a crezut ferm că tehnicile lor vor duce la inteligență reală, asemănătoare omului, în mașini. După prima iarnă a inteligenței artificiale, mulți cercetători în inteligență artificială și-au mutat atenția de la inteligența generală artificială la găsirea de soluții pentru probleme individuale specifice, cum ar fi învățarea automată, o abordare la care unele surse populare se referă ca „IA slabă” sau „IA aplicată”. Termenul „IA sintetică” este acum folosit uneori de către cercetătorii din domeniu pentru a-și separa munca (folosind subsimbolism, emergență, Psi-Theory sau alte metode relativ noi pentru a defini și a crea inteligență „adevărată”) de încercările anterioare, în special de cele de GOFAI sau AI slabă.
Sursele nu sunt de acord cu privire la exact ceea ce constituie inteligența „reală” spre deosebire de inteligența „simulată” și, prin urmare, dacă există o distincție semnificativă între inteligența artificială și inteligența sintetică. Russell și Norvig prezintă acest exemplu:
- „Mașinile pot zbura?” Răspunsul este da, pentru că avioanele zboară.
- „Mașinile pot înota?” Răspunsul este nu, pentru că submarinele nu înoată.
- ”Pot mașinile să gândească?” Este această întrebare la fel ca prima sau ca a doua?
Drew McDermott crede cu fermitate că „gândirea” ar trebui interpretată ca „zborul”. În timp ce discută despre campionul de șah electronic Deep Blue, el argumentează: „A spune că Deep Blue nu gândește cu adevărat la șah este ca și cum ai spune că un avion nu zboară cu adevărat pentru că nu bate din aripi.” Edsger Dijkstra este de acord că unii consideră „întrebarea dacă mașinile pot gândi la fel de relevantă ca și întrebarea dacă submarinele pot înota”.
John Searle, pe de altă parte, sugerează că o mașină de gândire este, în cel mai bun caz, o simulare și scrie „Nimeni nu presupune că simulările computerizate ale unui incendiu de gradul cinci vor arde cartierul sau că o simulare pe computer a unei furtuni ne va uda pe toți.” Diferența esențială dintre o minte simulată și o minte reală este unul dintre punctele cheie ale argumentului său din camera chinezească.
Daniel Dennett crede că acesta este, practic, un dezacord cu privire la semantică, periferic la întrebările centrale ale filozofiei inteligenței artificiale. El observă că chiar și o imitație perfectă din punct de vedere chimic a unui Chateau Latour este încă un fals, dar că orice vodcă este reală, indiferent cine a făcut-o. În mod similar, o recreare perfectă, moleculă cu moleculă, a unui Picasso original ar fi considerată un „fals”, dar orice imagine a siglei Coca-Cola este complet reală și supusă legilor mărcilor comerciale. Russell și Norvig comentează „putem concluziona că, în unele cazuri, comportamentul unui artefact este important, în timp ce în altele contează pedigree-ul artefactului. Care este important, caz în care pare să fie o chestiune de convenție. Dar pentru minți artificiale, nu există convenție.”
(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)
Lasă un răspuns