Istoria antică a spionajului

Spionajul, ca și alte domenii ale activității de informații, a existat din cele mai vechi timpuri. În anii 1980, oamenii de știință au caracterizat spionajul ca „dimensiunea lipsă” a manualelor de istorie. De atunci a apărut multă literatură populară și științifică. O atenție deosebită a fost acordată celui de-al doilea război mondial, precum și epocii Războiului Rece (1947-1989), favorită pentru romancieri și filme.

(O versiune de bambus a Artei Războiului, scrisă de Sun Tzu în China antică, explorând tactici de spionaj.)

Eforturile de a folosi spionajul pentru avantajul militar sunt bine documentate de-a lungul istoriei. Sun Tzu, un teoretician din China antică, care a influențat gândirea militară asiatică, are încă audiență în secolul 21 pentru Arta războiului. El a sfătuit: „Cel care cunoaște dușmanul și se cunoaște pe sine nu va fi în pericol în o sută de angajamente”. El a subliniat necesitatea de a te înțelege pe tine însuți și pe dușmanul tău pentru inteligența militară. A identificat diferite roluri de spionaj. În termeni moderni, aceștia au inclus informatorul secret sau agentul (care furnizează copii ale secretelor inamice), agentul de penetrare care are acces la comandanții inamicului, și agentul de dezinformare care alimentează un amestec de detalii adevărate și false pentru a îndrepta inamicul în direcția greșită, pentru a produce confuzie n rândul inamicului. A evidențiat nevoia de organizare sistematică și a remarcat rolul contra-inteligenței, al agenților dubli (recrutați din rândul spionilor dușmani) și al războiului psihologic. Sun Tzu a continuat să influențeze teoria spionajului chinez în secolul 21, punându-se accentul pe utilizarea informațiilor pentru a proiecta subversiunea activă.

Chanakya (numit și Kautilya) a scris Arthashastra în India în secolul al IV-lea î.Hr. A fost un „Manual de management statal și economie politică”, oferind o evidență detaliată a colectării, prelucrării, consumului și operațiunilor de informații, ca mijloc indispensabil pentru menținerea și extinderea securității și puterii statului.

Egiptul antic avea un sistem bine dezvoltat pentru obținerea informațiilor, iar evreii foloseau și spioni, ca în povestea lui Rahab. Spionii au fost, de asemenea, răspândiți în imperiile grecești și romane. În timpul secolelor 13 și 14, mongolii s-au bazat în mare măsură pe spionaj în cuceririle lor din Asia și Europa. Japonia feudală a folosit adesea ninja pentru a aduna informații.

O piatră de hotar semnificativă a fost înființarea unui serviciu eficient de informații în timpul regei David al IV-lea al Georgiei la începutul secolului al XII-lea sau chiar mai devreme. Numiți mstovaris, acești spioni organizați au avut sarcini cruciale, cum ar fi descoperirea conspirațiilor feudale, efectuarea contra-inteligenței împotriva spionilor inamici și infiltrarea locațiilor-cheie, de ex. castele, cetăți și palate.

Aztecii au folosit pochtecas, oameni responsabili de comerț, ca spioni și diplomați, având imunitate diplomatică. Înainte de o luptă sau de război, agenții secreți, quimitchin, erau trimiși să spioneze vrăjmașii, purtând de obicei costumul local și vorbind limba locală, tehnici similare cu agenții secreți moderni.