Niciun subiect important nu este mai important sau relativ mai neglijat în prezent decât filosofia morală. Deși este văzută ca un instrument pur al umaniștilor, se pare că s-a dezvoltat intens, având o istorie lungă și distinsă. Dar dacă este privită ca o știință aplicată, pe lângă faptul că este o ramură a filozofiei, ea nu este mai bună decît o filosofie rudimentară. Această estimare nu este menită să fie deranjantă. Dimpotrivă, raționamentul moral oferă un potențial captivant pentru cercetarea empirică și o nouă înțelegere a comportamentului uman, oferind biologilor și psihologilor posibilitatea să se alăture dezvoltării sale. Diferitele tipuri de informații empirice, obținute cel mai bine prin colaborare, sunt necesare pentru a avansa în mod semnificativ subiectul. Ca în știința secolului al XX-lea, timpul petrecut de savantul solitar pronunțând noi sisteme în filosofie pare să fi trecut.
Marea slăbiciune a raționamentului moral poate fi considerată o cauză a optimismului. Comparativ cu sprijinul financiar acordat altor eforturi intelectuale legate direct de bunăstarea umană, filosofia morală este un câmp înfometat. Cheltuielile curente privind biologia în domeniul sănătății din Statele Unite depășesc în prezent peste trei miliarde de dolari. Sprijinul a fost susținut la acest nivel sau aproape de acesta de peste două decenii, astfel încât procesele fundamentale de ereditate și o mare parte din mecanismele moleculare ale celulei au fost elucidate. Și totuși, o cantitate imensă rămâne de făcut: cauza cancerului este doar parțial înțeleasă, în timp ce mecanismele prin care celulele se diferențiază și se asamblează în țesuturi și organe sunt încă necunoscute. În schimb, sprijinul actual al cercetărilor pe subiecte legate direct de raționamentul moral, inclusiv problemele-cheie în neurobiologie, dezvoltare cognitivă și sociobiologie, este probabil mai puțin de un procent din cel alocat biologiei legate de sănătate. Având în vedere complexitatea subiectului, nu este surprinzător faptul că foarte puține lucruri au fost învățate despre baza fizică a moralității – atât de puțin, de fapt, că întreaga sa validitate poate fi încă pusă la îndoială de către critici. Am argumentat că nu numai că subiectul este valabil, ci oferă și ceea ce economiștii numesc randamente crescânde. Creșterile minime absolute ale efortului vor da randamente relative mari rezultatelor concrete. Cu această promisiune în minte, vom încheia cu o scurtă caracterizare a mai multor probleme cheie ale studiilor etice pe care le vedem.
În primul rând, doar câteva procese în dezvoltarea psihică au fost elaborate în detaliu suficient pentru a măsura gradul de părtinire în regulile epigenetice. Legătura de la gene la structura celulară și de aici la forme de comportament social este înțeleasă doar parțial. În plus, există o disproporție ciudată: trăsăturile umane considerate ca fiind cele mai pozitive, inclusiv altruismul și creativitatea, au fost printre cele mai puțin analizate empiric. Poate că aceștia sunt protejate de un tabu inconștient, făcându-le să fie considerate drept chestiuni ale „spiritului” prea sacru pentru analiza materială.
În al doilea rând, efectele interactive ale cunoașterii rămân în mare parte nesupravegheate. Printre acestea se numără ierarhiile expresiei regulilor epigenetice. Un exemplu extrem este suprimarea preferinței într-o categorie cognitivă atunci când este activată o alta. Acesta este echivalentul fenomenului din ereditate, cunoscut sub numele de epistasis. Știm într-un mod foarte general că anumite dorințe și credințe încărcate de emoții au prioritate față de altele. Loritatea loialității poate domina cu ușurință alte legături sociale, mai ales atunci când grupul este amenințat din afară. Jertfa individuală devine mult mai acceptabilă atunci când se crede că va spori generațiile viitoare. Baza fizică și puterile cantitative relative ale acestor efecte sunt aproape în întregime necunoscute.
În al treilea rând, există o oportunitate la fel de ingenioasă de a crea o etică comparativă, definită ca studiul sistemelor morale conceptuale care ar putea evolua în alte specii inteligente. Desigur, este posibil ca, chiar dacă astfel de sisteme există, nu le vom percepe niciodată direct. Dar acest lucru este în afara problemei. Știința teoretică, definită ca studiul tuturor lumilor imaginabile, își imaginează fenomenele inexistente pentru a clasifica mai precis pe cele care există. Atâta timp cât ne limităm la o specie primară aberantă (proprie), va fi greu să identificăm calitățile premiselor etice care pot varia, oferind astfel mai mult decât o perspectivă îngustă în studiile morale. Scopul este de a localiza ființele umane în spațiul tuturor sistemelor morale posibile, pentru a măsura punctele forte și slabe cu mai multă precizie.
În al patrulea rând, există probleme urgente care rezultă din faptul că raționamentul moral depinde de scala timpului. Problema este că evoluția ne-a oferit abilități de a trata în principal problemele morale pe termen scurt. („Salvați acel copil!” „Atacați-l pe inamic!”) Dar, după cum știm acum, răspunsurile pe termen scurt pot duce cu ușurință la catastrofe pe termen lung. Ceea ce pare opțional pentru următorii zece ani poate fi dezastruos după aceea. Tăierea pădurilor și epuizarea surselor de energie neregenerabile pot produce o populație sănătoasă și vibrantă pentru o generație și foame pentru următorii zece. Soluțiile perfecte probabil nu există pentru întreaga gamă de timp în majoritatea categoriilor de comportament. A alege ceea ce este cel mai bine pentru viitorul apropiat este relativ ușor. A alege ceea ce este cel mai bine pentru viitorul îndepărtat este, de asemenea, relativ ușor, cu condiția ca să se limiteze la generalități largi. Dar alegerea a ceea ce este mai bine atât pentru viitorul apropiat, cât și pentru viitorul îndepărtat este dificil de analizat, adesea bazându-se pe sentimente contradictorii interne. Numai prin studiu vom vedea cum insistențele noastre morale pe termen scurt reușesc să răspundă nevoilor noastre pe termen lung și cum pot fi aplicate corecții pentru a formula coduri morale mai durabile.
Sursa: Michael Ruse and Edward O. Wilson, Moral Philosophy as Applied Science, in Philosophy, Vol. 61, No. 236 (Apr., 1986), pp. 173-192
Lasă un răspuns