Panica morală

(Vânătoarea de vrăjitoare din Europa modernă timpurie este un exemplu istoric de comportament în masă potențial alimentat de panica morală. Tipărire germană din 1555.)

O panică morală este un sentiment larg răspândit de teamă, adesea irațional, că o persoană sau un lucru rău amenință valorile, interesele sau bunăstarea unei comunități sau societăți. Este „procesul de trezire a preocupării sociale cu privire la o problemă”, de obicei perpetuat de antreprenorii morali și media și exacerbat de politicieni și parlamentari.

Stanley Cohen, care a dezvoltat termenul, afirmă că panica morală are loc atunci când „o condiție, episod, persoană sau grup de persoane iese la iveală pentru a fi definită ca o amenințare la adresa valorilor și intereselor societății”. Deși problemele identificate pot fi reale, afirmațiile „exagerează gravitatea, amploarea, caracterul tipic și/sau inevitabilitatea prejudiciului”. Panicile morale sunt acum studiate în sociologie și criminologie, studii media și studii culturale.

Exemple de panică morală includ credința în răpirea pe scară largă a copiilor de către pedofili prădători; credința în abuzul ritualic asupra femeilor și copiilor de către cultele satanice; și îngrijorările cu privire la efectele versurilor muzicale. Unele panici morale pot deveni încorporate în discursul politic standard, care includ concepte precum „Sperietoarea roșie” și terorismul.

Diferă de isteria de masă, care este mai aproape de o boală psihologică decât de un fenomen sociologic.

Istorie și dezvoltare

Deși termenul de panică morală a fost folosit în 1830 de o revistă religioasă cu privire la o predică, a fost folosit într-un mod care diferă complet de aplicația sa modernă în științe sociale. Expresia a fost folosită din nou în 1831, cu o intenție care este posibil mai apropiată de utilizarea sa modernă.

Deși nu a folosit termenul de panică morală, Marshall McLuhan, în cartea sa din 1964 Understanding Media, a articulat conceptul din punct de vedere academic în descrierea efectelor media.

Ca teorie socială sau concept sociologic, conceptul a fost dezvoltat pentru prima dată în Regatul Unit de Stanley Cohen, care a introdus expresia panică morală într-o teză de doctorat din 1967–69, care a devenit baza pentru cartea sa din 1972 Folk Devils and Moral Panics. În carte, Cohen descrie reacția publicului britanic la rivalitatea dintre subculturile tineretului „mod” și „rocker” din anii 1960 și 1970. Dezvoltarea inițială a conceptului de către Cohen a fost cu scopul de a analiza definiția și reacția socială la aceste subculturi ca o problemă socială.

Potrivit lui Cohen, o panică morală apare atunci când o „condiție, episod, persoană sau grup de persoane apare pentru a ajunge definită ca o amenințare la adresa valorilor și intereselor societății.” Pentru Cohen, cei care încep panica după ce se tem de o amenințare la adresa valorile sociale sau culturale predominante sunt „antreprenorii morali”, în timp ce cei care se presupune că amenință ordinea socială au fost descriși drept „diavoli populari”.

La începutul anilor 1990, Erich Goode și Nachman Ben-Yehuda au produs un model „atribuțional” care punea mai mult accent pe definirea strictă decât pe procesele culturale.

Diferențele dintre definițiile britanice și americane

Mulți sociologi au subliniat diferențele dintre definițiile unei panici morale, așa cum sunt descrise de sociologii americani versus britanici. Kenneth Thompson a susținut că sociologii americani au avut tendința de a sublinia factorii psihologici, în timp ce britanicii au descris „panica morală” ca niște crize ale capitalismului.

Criminologul britanic Jock Young a folosit termenul în studiul său de observare participantă a consumului de droguri în Porthmadog, Țara Galilor, între 1967 și 1969. În Policing the Crisis: Mugging, the State and Law and Order (1978), marxistul Stuart Hall și colegii săi au studiat reacția publicului la fenomenul de jaf și percepția că acesta a fost recent importat din cultura americană în Marea Britanie. Folosind definiția lui Cohen a panicii morale, Hall și colegii au teoretizat că „ecuația ratei criminalității în creștere” îndeplinește o funcție ideologică legată de controlul social. Statisticile criminalității, în opinia lui Hall, sunt adesea manipulate în scopuri politice și economice; panica morală ar putea fi astfel aprinsă pentru a crea sprijinul public pentru nevoia de „politică a crizei”.

(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)