Home » Articole » RO » Societate » Filozofie » Filosofia limbajului » Paul Ricoeur despre discursul narativ și religios

Paul Ricoeur despre discursul narativ și religios

Paul Ricoeur a examinat o serie de forme diferite de discurs extins, începând cu discursul metaforic. Ca și vorbirea despre simbolurile pe care le explorase mai devreme o metaforă vie este un fel de discurs care spune mai multe lucruri în același timp. Metaforele sunt rezultatul unor propoziții, nu rezultatul înlocuirii unui cuvânt cu altul pentru efect decorativ sau retoric. Ele presupun un fel de predicție ciudată, o “răsucire metaforică”. Spre deosebire de propozițiile logice care spun că ceva este sau nu este cazul, o metaforă vie spune “este” și “nu este” în același timp, rezultând într-o redescriere a realității. Ca exemple creative de utilizare a limbajului, metaforele vii pot muri și pot fi absorbite în dicționar. Metaforele vii pot, de asemenea, să depășească o singură frază, ca în cazul limbajului poetic. Limbajul poetic este astfel un limbaj care redeschide realitatea. Adevărul său este mai degrabă o chestiune de manifestare decât o coerență sau corespondență cu ceea ce se presupune a fi realitate externă. Într-un sens important, acest adevăr experimentat este baza pentru a vorbi despre coerență și corespondență, dar discursul metaforic paradoxal presupune întotdeauna un limbaj deja existent care să se poată folosi. În acest sens, nu suntem niciodată la originea limbajului. Putem pune la îndoială această origine, dar nu ajungem niciodată la ea, deoarece trebuie să începem întotdeauna folosind limbajul existent pentru a pune la îndoială limba.

Discursul narativ este o altă formă de discurs extins investigat de Ricoeur. Este un limbaj de utilizare care ne permite să experimentăm simțul practic al acțiunii și timpului uman. Limba obișnuită conține deja, de exemplu, concepte care se aplică acțiunii – intențiile, motivele, cauzele, actele, consecințele, agenții și pacienții – așa cum conține concepte aplicabile timpului: trecut, prezent, viitor, când. Discursul narativ configurează astfel de concepte eterogene într-un discurs care identifică acțiunile într-un moment în care un lucru se întâmplă nu numai după altceva, ci din cauza altui lucru dintr-o poveste sau istorie care poate fi urmată. Reformează evenimentele fizice ca evenimente narative, evenimente care au sens deoarece spun ceea ce se întâmplă într-o poveste sau într-o istorie. Dar, pentru că narațiunile au sfârșituri sau trebuie să se termine, ele niciodată nu epuizează complet timpul sau posibila semnificație pe termen lung a acțiunii. Prin comploturile lor, ele sunt întotdeauna o sinteză a conceptelor eterogene într-un fel de concordanță discordantă care configurează episoadele povestirii într-o poveste narată. Făcând astfel, ele rezolvă practic, dacă nu teoretic, conflictul dintre timp înțeles ca fiind trăit acum – prezentul prezent care are trecut și viitor – și timpul cosmic conceput ca o secvență de puncte, unde orice punct poate fi un punct definit acum în ceea ce privește trecutul și viitorul său, dar numai în ceea ce privește punctele care vin înainte și după el. Narațiunea interconectează aceste două perspective în timp în timpul omenirii fără a rezolva vreodată pe deplin aporiile ridicate de gândirea timpului în timp.

Discursul religios, cel puțin așa cum se găsește în tradiția biblică ebraică și creștină, ia multe forme: imnuri, legi, narațiuni, pilde, profeții, zicale de înțelepciune. Ceea ce au ele în comun, care le face specifice discursului religios, este că ele sunt toate formele de discurs poetic, și că toate în felul lor “poartă numele” lui Dumnezeu. În cadrul stabilirii lor în cadrul canonului biblic, ele aduc un plus prin constituirea unei polifonii care permite tradițiilor religioase care folosesc aceste texte atât pentru a se identifica, cât și pentru a se legitima printr-un fel de cerc hermeneutic. Astfel, aceste texte sunt sacre pentru tradițiile care le iau ca legitimă tradiția bazată pe aceste texte, ceva descoperit prin citirea și interpretarea lor.

Sursa: Pellauer, David and Bernard Dauenhauer, “Paul Ricoeur”, The Stanford Encyclopedia of Philosophy (Spring 2021 Edition), Edward N. Zalta (ed.), URL = <https://plato.stanford.edu/archives/spr2021/entries/ricoeur/>. Traducere și adaptare de Nicolae Sfetcu

De la Big Bang la singularități și găuri negre
De la Big Bang la singularități și găuri negre

Singularitățile la care se ajunge în relativitatea generală prin rezolvarea ecuațiilor lui Einstein au fost și încă mai sunt subiectul a numeroase dezbateri științifice: Există sau nu, singularități? Big Bang a fost o singularitate inițială? Dacă singularitățile există, care este … Citeşte mai mult

Nu a fost votat $2,99 Selectează opțiunile
Gravitația
Gravitația

Prezenta lucrare abordează gravitația din punctul de vedere al fizicii fenomenlogice cu accent pe testele gravitaționale, al epistemologiei și metodologiei utilizate de oamenii de știință, și al ontologiei gravitației, spațiului și timpului. Gravitația are un caracter universal, dar puterea sa … Citeşte mai mult

Nu a fost votat $6,99$16,29 Selectează opțiunile
Solaris (Andrei Tarkovsky): Umanitatea dezumanizată
Solaris (Andrei Tarkovsky): Umanitatea dezumanizată

O analiză a principalelor aspecte psihologice și filosofice desprinse din filmul Solaris regizat de Andrei Tarkovski, precum și tehnicile cinematografice utilizate de regizor pentru a-și transmite mesajele spectatorului. După o prezentare a cărții, filmului și regizorului Andrei Tarkovsky, se evidențiază … Citeşte mai mult

Nu a fost votat $1,99$4,79 Selectează opțiunile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *