Platon RUDELOR SI PRIETENILOR LUI DION. BUNĂSTARE.
Îmi scrii că trebuie să consider părerile tale la fel ca pe cele ale lui Dion și mă îndemni să-ți ajut cauza atâta cât pot în cuvânt și faptă. Răspunsul meu este că, dacă aveți aceeași părere și dorință ca și el, sunt de acord să vă ajut cauza; dar dacă nu, mă voi gândi de mai multe ori la asta. Acum, care a fost scopul și dorința lui, vă pot informa nu din simple presupuneri, ci din cunoștințe pozitive. Căci când am făcut prima mea vizită în Sicilia, având pe atunci vreo patruzeci de ani, Dion era de aceeași vârstă ca și acum Hipparinos, iar părerea pe care și-a format-o atunci a fost aceea pe care și-a păstrat-o mereu, mă refer la credința că siracuzanii ar trebui. să fie liberi și guvernați de cele mai bune legi. Așa că nu este surprinzător dacă un Dumnezeu ar trebui să-l facă pe Hipparinos să adopte aceeași opinie ca și Dion despre formele de guvernare. Dar merită să auziți cu toții, atât bătrâni cât și tineri, modul în care s-a format această părere și voi încerca să vă dau socoteală de la început. Pentru că acum este o oportunitate potrivită.
În tinerețe am trecut prin aceeași experiență ca mulți alți oameni. Mi-am imaginat că, dacă, devreme în viață, aș deveni propriul meu maestru, ar trebui să încep imediat o carieră politică. Și m-am trezit confruntat cu următoarele întâmplări în treburile publice ale propriului meu oraș. Constituția existentă fiind în general condamnată, a avut loc o revoluție și cincizeci și unu de oameni au venit pe front ca lidei ai guvernului revoluționar, și anume unsprezece în oraș și zece în Pireu – fiecare dintre aceste organisme fiind responsabil de piață și chestiuni municipale – în timp ce treizeci au fost numiți conducători cu puteri depline asupra afacerilor publice în ansamblu. Unii dintre aceștia erau rude și cunoștințe de-ale mele și m-au invitat imediat să împărtășesc faptele lor, ca ceva la care aveam pretenții. Efectul asupra mea nu a fost surprinzător în cazul unui tânăr. Am considerat că ei vor conduce, desigur, statul în așa fel încât să ducă oamenii de la un stil de viață prost într-unul bun. Așa că i-am urmărit foarte atent pentru a vedea ce vor face.
Și văzând, așa cum s-a întâmplat, că în destul de scurt timp au făcut ca fostul guvern să pară, prin comparație, ceva prețios ca aurul – căci, printre altele, au încercat să trimită un prieten de-al meu, pe bătrânul Socrate, pe care abia n-aș avea nicio reținere să-l descriu ca cel mai neprihănit om al acelor zile, împreună cu alte persoane, să-l ducă cu forța la executare pe unul dintre cetățeni, pentru că, cu sau fără voia lui, îi impuneau să împărtășească vina purtării lor; dar el nu s-a conformat, riscând toate consecințele, preferând să nu devină partener în faptele lor nelegiuite – văzând toate aceste lucruri și altele de același fel la o scară considerabilă, am dezaprobat modul lor de a acționa și am evitat orice legătură cu abuzurile acelor vremi.
Nu mult după aceea, o revoluție a pus capăt puterii celor treizeci și formei de guvernare așa cum era atunci. Și încă o dată, deși cu mai multă ezitare, am început să fiu mișcat de dorința de a lua parte la treburile publice și politice. Ei bine, chiar și în noul guvern, așa neorganizat cum era, au avut loc evenimente pe care cineva le-ar fi văzut în mod natural cu dezaprobare; și nu a fost surprinzător că într-o perioadă de revoluție au fost aplicate pedepse excesive de către unele persoane adversarilor politici, deși cei care s-au întors din exil la acea vreme au dat dovadă de o toleranță foarte mare. Dar încă o dată s-a întâmplat că unii dintre cei de la putere l-au adus la judecată pe prietenul meu Socrate, pe care l-am menționat, în fața unei instanțe de judecată, aducând împotriva lui cea mai nelegiuită acuzație și una foarte nepotrivită în cazul lui: căci era o acuzație de impietate pentru care unii dintre ei l-au judecat, iar alții l-au condamnat și executat chiar pe omul care nu a vrut să participe la arestarea nelegiuită a unuia dintre prietenii partidului aflat atunci în exil, pe vremea când ei înșiși erau în exil și nenorocire.
Pe măsură ce am observat aceste incidente și oamenii angajați în treburile publice, legile și obiceiurile, cu cât le examinam mai îndeaproape și cu cât progresam mai mult în viață, cu atât mi se părea mai dificil să mă descurc corect în treburile publice. Căci nu era posibil să fii activ în politică fără prieteni și susținători de încredere; și să-mi găsesc aceste lucruri de-a gata la îndemâna mea nu a fost o chestiune ușoară, deoarece treburile publice de la Atena nu se desfășurau în conformitate cu manierele și practicile părinților noștri; nici nu exista vreo metodă stabilită prin care să îmi pot face noi prieteni. Și legile, scrise și nescrise, erau modificate în rău, iar răul creștea cu o rapiditate uluitoare. Rezultatul a fost că, deși la început fusesem împins de un impuls puternic către viața politică, pe măsură ce priveam cursul treburilor și le vedeam dispersate în toate direcțiile de curente contradictorii, am început să fiu năucit; și, deși nu am încetat să caut să văd dacă există vreo probabilitate de ameliorare a acestor simptome și a cursului general al vieții publice, am amânat acțiunea până când va apărea o oportunitate potrivită. În cele din urmă, mi-a devenit clar, în ceea ce privește toate comunitățile respective, că acestea erau cu toate prost guvernate. Căci legile lor au ajuns într-o stare aproape incurabilă, cu excepția unei reforme extraordinare care au avut noroc să fie susținute. Și am fost forțat să spun, lăudând adevărata filozofie, că prin aceasta oamenii sunt capabili să vadă ce este cu adevărat dreptatea în viața publică și privată. Prin urmare, am spus, relele pentru urmașii oamenilor nu vor înceta până când fie cei care urmăresc o filozofie corectă și adevărată nu vor primi putere suverană în state fie cei care dețin puterea în stae printr-o dispensă a providenței nu vor deveni filozofi adevărați.
Cu aceste gânduri în minte am ajuns în Italia și Sicilia la prima mea vizită. Primele mele impresii la sosire au fost cele de dezaprobare puternică – dezaprobare față de genul de viață care era acolo numit viața fericirii, plină așa cum era de banchetele grecilor și siracuzanilor italieni, care mâncau până la săturare de două ori în fiecare zi și nu rămâneau niciodată fără partener noaptea; și dezaprobarea obiceiurilor pe care le produce acest mod de viață. Căci, cu aceste obiceiuri formate devreme în viață, niciun om de pe pământ nu ar putea ajunge la înțelepciune – natura umană nu este capabilă de o combinație atât de extraordinară. De asemenea, cumpătarea este exclusă pentru un astfel de om; și același lucru se aplică virtuții în general. Niciun oraș nu ar putea rămâne într-o stare de liniște sub nicio lege, atunci când oamenii consideră că este corect să-și risipească toate proprietățile în extravaganțe și consideră că este o datorie să fie inactivi în orice altceva în afară de mâncare și băutură și de urmărirea laborioasă a desfrânării. Rezultă neapărat că constituțiile unor astfel de orașe trebuie să fie în continuă schimbare, tiraniile, oligarhiile și democrațiile succedându-se, în timp ce cei care dețin puterea nu pot suporta nici măcar numele vreunei forme de guvernare care menține dreptatea și egalitatea în drepturi.
Cu mintea plină de aceste gânduri, pe deasupra convingerilor mele anterioare, m-am dus la Siracuza – ajuns acolo probabil întâmplător – dar se pare că o putere superioară chiar și atunci plănuia să pună o bază pentru tot ceea ce urma să se întâmple în ceea ce privește pe Dion și Siracuza – și pentru alte necazuri, mă tem, dacă nu ascultați sfatul care este acum pentru a doua oară oferit de mine. Ce vreau să spun afirmând că sosirea mea în Sicilia la acea mișcare s-a dovedit a fi temelia pe care se sprijină toată continuarea? Am ajuns în relații strânse cu Dion, care era pe atunci tânăr, și i-am explicat părerile mele cu privire la idealurile pe care ar trebui să le vizeze oamenii, sfătuindu-l să le pună în practică. Făcând acest lucru, se pare că nu eram conștient că, într-un fel, fără să știu asta, puneam la cale răsturnarea tiraniei care a avut loc ulterior. Căci Dion, care mi-a asimilat rapid învățătura, așa cum a făcut cu toate formele de cunoaștere, m-a ascultat cu o nerăbdare pe care nu o văzusem niciodată egalată la niciun tânăr, și s-a hotărât să trăiască pentru viitor într-un mod mai bun decât majoritatea grecilor italieni și sicilieni, concentrându-se pe virtute în defavoarea plăcerii și a îngăduirii de sine. Rezultatul a fost că până la moartea lui Dionysios a trăit într-un mod care l-a făcut oarecum nepopular printre cei al căror mod de viață era cel obișnuit la curțile despoților.
Sursa: The Seventh Letter, by Plat, 360 î.e.n. Traducere în limba engleză de J. Harward. Traducere în limba română de Nicolae Sfetcu
© 2022 MultiMedia Publishing. Toate drepturile rezervate
Lasă un răspuns