Globul de cristal arată că cineva de aici își va rupe mâine un os. Asta e trist. Uită-te mai atent; esti tu. Acum răspunsul se schimbă, până la anticiparea înfricoșătoare.
Două întrebări: Ce înseamnă pentru cineva să fie propriul său eu viitor? Și ce legătură există cu preocuparea specială pe care o simți pentru acel cineva?
Există o problemă generală a identității în timp, comparativ cu anumite probleme legate de anumite tipuri de lucruri.
Să luăm ca exemplu meciurile de fotbal. Să spunem că Zoe învață să identifice evenimentele de fotbal = evenimentele care au loc într-un meci de fotbal. Ce este necesar în plus pentru a avea conceptul de meci de fotbal? „Am văzut două hențuri clare în meciul de aseară pe care arbitrul nu le-a sancționat”. „Aceleași echipe au jucat nouă între ele.” „Acoperirea Cupei Mondiale a continuat să se reducă între două meciuri diferite ”. Trebuie ca ea să stăpânească condițiile de identitate pentru un meci.
(S) în ce condiții evenimentele de fotbal simultane sunt evenimente în același meci de fotbal?
(D) în ce condiții etapele de joc (non-simultane) sunt etape ale aceluiași meci de fotbal?
(S) în ce condiții evenimentele simultane personale sunt evenimente în aceeași persoană?
(D) în ce condiții etapele (non-simultane) personale sunt etape ale aceleiași persoane?
Accentul nostru este pe (D).
Răspunsul lui Locke: distingeți între „același om” și „aceeași persoană”. „Omul” denotă un animal, deci criteriile de identitate ale omului sunt „animalul cu o astfel de formă anume. În schimb, „persoană” denotă o ființă inteligentă care are rațiune și reflecție și se poate considera pe sine ca el însuși, același lucru gânditor în timpuri și locuri diferite”. Factorul crucial aici este conștiința: pentru că fiind aceeași conștiință care face ca un om să fie el însuși pentru el însuși, identitatea personală depinde doar de asta. Substanța poate fi variată fără schimbarea identității personale; nu există nicio îndoială cu privire la aceeași persoană, deși membrele care au fost odată parte ale acesteia pot să fie tăiate.
Exemplul lui Bernard William: (i) mâine vei fi torturat oribil; (ii) ca mai înainte, cu excepția faptului că mai întâi mintea ta va interfera cu aceasta. Este mai bine în vreun fel?
Un alt exemplu: teleportarea.
Întrebare: mai ești aceeași persoană? Răspuns alternativ: există un suflet care face diferența. Legătură cu viața de apoi. Corpul lui Gretchen va renunța să mai respire și va fi îngropat. Este chiar imaginabil că ea supraviețuiește acestei situații? Ne-am întors la imaginație și la intuiție.
P1) „Imaginează-ți că noi ne întâlnim în cer. Noi = tu și cu mine. Deci, te imaginezi în cer.”
Mai ușor de zis decât de făcut. Imaginează-ți o cutie de stofe pe care acum o ardem pân ajunge cenușă, așezată aici pe raft mâine. S-ar putea să existe o cutie similară, dar nu ar fi aceasta.
P2) „Diferența este că avem suflete. Imaginează-ți că trupul care mă întâmpină este locuit de același suflet care locuiește acum în trupul tău.”
Dacă sufletul este cel care a determinat identitatea, de unde știi că eu sunt persoana pe care ai văzut-o acum două săptămâni. Reidentificarea este făcută de corpuri, nu de suflete.
P3) „Nu se observă sufletul direct, ci indirect prin corp. Pot să spun că tu ești cel care mă salută de pe acel țărm îndepărtat din cauza corpului tău.”
Atenție – acest corp va fi distrus până atunci. Dar nu contează asta. Cum stabilim că este același corp – aceeași asociație sufletească în primul rând? Comparați cu bomboanele de ciocolată. Nu este ca și cum am putea privi înăuntru și să verificăm dacă a fost introdus un suflet nou.
P4) „Nu este identitatea corpului tău cea care contează. Contează personalitatea ta așa cum este exprimată în comportamentul tău. Principiul este aceeași personalitate – același suflet. Așa știm că ești tu în ceruri.”
Îl ai înapoi. Același suflet – poate aceeași personalitate. Dar un suflet nou ar putea avea aceeași personalitate. Râul rămâne întunecat și învolburat, deși particulele de apă se schimbă constant. De ce nu o succesiune de suflete dispuse în mod similar, precum moleculele de apă care se comportă în mod similar?
P5) „Toată lumea știe din propria experiență că sufletele noi nu se îngrămădesc să intre în trup mereu”.
Toate introspecțiile tale sunt gânduri și sentimente speciale. De unde știi că Dumnezeu nu îți oferă un suflet nou în fiecare dimineață chiar înainte de trezire? Bineînțeles, va încerca să pare foarte asemănător cu cel dinainte.
Ciudat să credem că fundamentul identității unei persoane este sufletul său, atunci când oamenii sunt observabili și ușor reidentificați, iar sufletele sunt misterioase și ascunse. O fundație nu ar trebui să fie mai puțin sigură decât ceea ce găsește.
Există o problemă mai profundă. Să presupunem că am spus că ceea ce face ca să fie același lucru peste tot este un fir invizibil de neatins care trece prin întregul lucru. Nu contează că nu avem niciun motiv să credem în acest fir și că nu există niciun mod de a spune de unde începe și unde se termină. Tot ceea ce realizează ipoteza firului este de a împinge întrebarea inițială cu un pas înapoi. Deocamdată apare întrebarea, ce leagă împreună diferitele părți ale firului?
La fel și pentru ipoteza sufletului; doar împinge întrebarea înapoi o etapă.
Atunci putem spune că ne lipsesc sufletele? Nu dacă asta înseamnă că suntem roboți. Cu toții suntem conștienți; avem gânduri și sentimente, amintiri și așteptări. Dar nu este același lucru cu a avea un suflet.
Gretchen neagă că ar avea un suflet. „Când te uiți în jos la acest pat, mă vezi pe mine, nu un înveliș în care sunt prins.” Pentru ea, până acum, identitatea personală este doar identitate corporală. O viață de apoi este, așadar, aproape inimaginabilă. Ideea pentru noi nu este că sufletele nu există, mai degrabă că sunt irelevante pentru problema în cauză. Chiar și fiind de acord cu existența lor, acestea nu ne oferă nicio perspectivă reală asupra identității personale.
Referințe
- Locke, John. „The Prince and the Cobbler.” [RR], pp. 365/373.
- Perry, John. „A Dialogue on Personal Identity and Immortality. The First Night.” [RR], pp. 387/395.
Sursa: Richard Holton, MIT Course: Problems in Philosophy. Licența CC BY-NC-SA 4.0. Traducere și adaptare: Nicolae Sfetcu
Lasă un răspuns