Radiestezia

Radiestezia, sau rabdomanţia, este activitatea prin care se încearcă localizarea pânzelor freatice de apă, a metalelor îngropate şi a minereurilor, a pietrelor preţioase, petrolului, mormintelor, şi a altor obiecte şi materiale, ca şi a liniilor energetice ale pământului, fără folosirea unei aparaturi ştiinţifice adecvate.

Uneori se folosesc în radiestezie anse din crengi sau vergele în formă de Y sau L pentru localizare.

Originea radiesteziei

Radiestezia aşa cum este ea practicată azi îşi are originile în Germania secolului XV, fiind folosită pentru descoperirea metalelor.

În 1518 Martin Luther se declara împotriva radiesteziei, considerată de el ca o activitate ocultă interzisă de prima poruncă din religia creştină.

În 1662 radiestezia este declarată de iezuiţi ca fiind „superstiţioasă, sau mai degrabă satanică”.

La finele anilor 1960, în timpul războiului din Vietnam, unii soldaţi din armata Statelor Unite foloseau radiestezia pentru a localiza minele şi tunelurile.

Dispozitivele de detecţie

Cea mai cunoscută ansă folosită în radiestezie este cea realizată din crengi sub formă de furcă (Y). Unii căutători (radiestezişti) preferă ramuri dintr-un anumit copac, iar alţii lucrează doar cu anse proaspăt tăiate din copaci. În Europa sunt preferate ansele de alun iar în Statele Unite cele de hamamelis, ca şi cele de salcie şi piersic. Cele două extremităţi apropiate ale ansei (părţile superioare ale ansei în formă de Y) sunt ţinute fiecare în câte o mână, cea de a treia extremitate fiind ţinută orizontal şi în faţă. Mâinile sunt îndreptate cel mai adesea cu palma în jos. Căutătorul se plimbă încet în zona cercetată. Atunci când ajunge deasupra locului unde se află obiectul sau materialul căutat, ansa se înclină sau tremură.

Mulţi căutători folosesc în prezent o pereche de vergele metalice în formă de L. Fiecare vergea este ţinută în câte o mână, cu partea scurtă în palmă şi partea lungă îndreptată înainte. Atunci când este descoperit obiectual sau materialul căutat, vergelele se încrucişează formând un „X” deasupra locului unde trebuie săpat. Dacă obiectul căutat este lung şi drept, precum o conductă de apă, vergelele se vor orienta în direcţii opuse, indicând astfel orientarea obiectului. Unii căutători pretind că trebuie folosit un anumit metal pentru vergele, de obicei alama, în timp ce alţii consideră că materialul din care sunz făcute vergelele este neimportant întrucât detecţia este făcută de corpul uman. Vergelele sunt confecţionate uneori din sârma de la umeraşe, acceptându-se de către unii căutători chiar şi vergele din sticlă sau plastic. Se folosesc uneori şi vergele drepte, neîndoite.

În toate cazurile, dispozitivul (ansa) folosit pentru detecţie trebuie să fie în echilibru instabil, care poate amplifica cele mai mici mişcări.

Pe lângă anse şi vergele, unii căutători folosesc şi bare prezicătoare ca dispozitive de detecţie. Căutătorul ridică bara în sus şi pune o întrebare. Dacă bara se mişcă, răspunsul este „da”. Dacă rămâne nemişcată, răspunsul este „nu”. În acest caz se consideră că acţionarea barei este de origine divină, bara fiind numită uneori „toiagul lui Moise” sau „toiagul lui Aaron„, cu referire la profetul Moise din Vechiul Testament şi fratele său Aaron, care au folosit amândoi toiege.

Alte dispozitive de detecţie folosite sunt pendulele din cristal, metal sau alte materiale, suspendate de un lanţ (pendulismul). Într-o primă etapă căutătorul determină direcţia de mişcare a pendulului pentru care răspunsul la întrebări va fi „da” sau „nu”. Pendulul se poate folosi şi deasupra unei perne sau haine pe care este scris „da” şi „nu”, eventual şi alte cuvinte. În radiestezie, pendulul este folosit pentru diagnoze medicale.