Sentimentele și moralitatea mulțimilor – Impulsivitatea, mobilitatea și iritabilitatea

(Francezii aclamându-l pe De Gaulle la o paradă pe Champs Élysées, 26 août 1944)

Mulțimea este condusă aproape în exclusivitate de către inconștient. Acțiunile sale sunt mult mai mult sub influența măduvei spinării decât a creierului. Ea se apropie prin aceasta de ființele destul de primitive. Actele efectuate pot fi perfecte prin performanța lor, dar nu le dirijează creierul, individul urmărește hazardul excitațiilor. O mulțime este influențată de toți stimulii externi și reflectă variațiile permanente. Este deci sclavul impulsurilor pe care le primește. Individul izolat poate fi supus acelorași excitații ca și omul din mulțime; dar chiar dacă creierul lui îi arată dezavantajele pentru a ceda, el nu cedează. Aceasta este ceea ce poate fi exprimat fiziologic prin a spune că individul izolat are capacitatea de a controla reflexele sale, față de mulțime care nu posedă o astfel de capacitate.

Aceste diferite impulsuri de care ascultă mulțimile pot fi, în funcție de excitații, generoase sau crude, eroice sau lașe, dar ele vor fi întotdeauna atât de convingătoare încât interesul propriu, interesul personal de conservare, nu va domina. Stimulii care pot acționa asupra mulțimilor fiind foarte variate, și mulțimile supunându-li-se întotdeauna, sunt, prin urmare, foarte mobile; și acesta este motivul pentru care vedem trecându-se într-un moment de la ferocitatea cea mai însetată de sânge la generozitate sau eroism absolut. Mulțimea se poayte transforma foarte ușor în călău, dar la fel de ușor poate deveni martir. Din cauza sa au curs valuri de sânge necesar pentru triumful fiecărei credințe. Nu este nevoie să ne întoarcem în timp la epocile eroice pentru a vedea de ce sunt capabile mulțimile în acest sens. Ei nu-și negociază viața într-o revoltă, și nu cu mult timp a existat un general, ajuns brusc popular, care putea găsi cu ușurință o sută de mii de oameni gata să moară pentru cauza lui, dacă ar fi cerut-o. Nimic nu poate fi, prin urmare, premeditat la mulțimi.

Ele pot parcurge succesiv gama de sentimente cele mai antagonice, dar vor fi mereu sub influența excitațiilor momentului. Sunt similare cu frunzele pe care uraganul le ridică, le împrăștie în toate direcțiile, apoi le lasă să cadă. Prin studierea unor mulțimi revoluționare se poatye vedea variabilitatea sentimentelor lor.

Această mobilitate a mulțimilor le face foarte dificil de guvernat, mai ales atunci când o parte a guvernului a căzut în mâinile lor. Dacă necesitățile vieții de zi cu zi nu constituie un fel de regulator invizibil al lucrurilor, democrațiile nu pot să dureze. Dar, atunci când mulțimile doresc unele lucruri cu frenezie, ele nu le doresc mult timp. Sunt la fel de incapabile de o voință de durată ca și de rațiune.

Mulțimea nu este doar impulsivă și mobilă. La fel ca și sălbaticii, nu admite că ceva se poate interpune între dorința sa și realizarea acestei dorințe. Înțelege acest lucru cu atât mai puțin cu cât este mai mare numărule persoanelor care o compun dându-i sentimentul unei puteri irezistibile. Pentru individ într-o mulțime, noțiunea de imposibilitate dispare. Individul izolat simte că nu ar putea incendia singur un palat, sau să jefuiască un magazin, și, dacă este tentat, rezistă cu ușurință ispitei. Dacă face parte dintr-o mulțime, are conștiința puterii dată de număr, și este suficient să i se sugereze ideea de crimă și jaf ca să cedeze imediat tentației. Obstacolul neașteptat va fi distrus cu frenezie. În cazul în care organismul uman ar permite perpetuarea furiei, se poate spune că starea normală a mulțimii supărate este furia.

În iritabilitatea mulțimilor, în impulsivitatea și mobilitatea acestora, precum și în toate sentimentele populare, intervin întotdeauna caracteristicile fundamentale ale rasei, care sunt terenul invariabil pe care germinează toate sentimentele noastre. Toate mulțimile sunt permanent iritabile si impulsive, fără îndoială, dar cu variații mari de grade. Diferența dintre o mulțime latină și una anglo-saxonă este, de exemplu, izbitoare. Cele mai recente evoluții din istoria noastră arunca o lumină strălucitoare în această privință. A fost de ajuns, în 1870, publicarea unei telegrame simple povestind o presupusă insultă adusă unui ambasador, pentru a determina o explozie de furie și izbucnirea unui război teribil. Câțiva ani mai târziu, anunțul telegraf al unui eșec nesemnificativ pentru Langson a provocat o nouă explozie care a adus instantaneu la răsturnarea guvernului. În același timp, eșecul mult mai grav al unei expediții engleze în Khartoum nu a produs în Anglia decât foarte puțină emoție și niciun minister nu a fost răsturnat. Dar cele mai violente mulțimi sunt cele latine. Cine se bazează pe ele poate avansa foarte sus și foarte rapid, dar cu teama permanentă a stâncii tarpeiane și cu certitudinea că va fi doborât într-o zi.