Tendințe, teorii și consecințe în violența politică

Tendințe

Studiile și datele sugerează că violența a scăzut. Începând cu cel de-al doilea război mondial, a existat o scădere a deceselor din luptă și, de la Războiul Rece, a existat o scădere a conflictului. Recent, savanții au început să pună la îndoială această credință de lungă durată.

Tendințe pe termen lung

Între 1992 și 2005, conflictele violente din întreaga lume au scăzut cu 40%. În The Better Angels of Our Nature, Steven Pinker susține că acest declin nu a avut loc doar în ultimii 60 de ani, ci chiar în ultimii milenii.

Seturile de date privind violența politică au arătat tendințe similare.

De exemplu, Centrul pentru Pace Sistemică constată că, în perioada postbelică, conflictul armat a fost la apogeu când Uniunea Sovietică s-a prăbușit. Din anii 1990 până la începutul anilor 2000, nivelurile conflictelor armate au scăzut. Recent, conflictele armate au început să crească pe măsură ce violența politică din Orientul Mijlociu și Africa încep să crească.

Uppsala Conflict Data Program (UCDP), un alt proiect care colectează date despre conflictele armate, a găsit și tendințe similare. UCDP definește conflictul armat ca fiind un conflict care implică guvernul unui stat care „are ca rezultat cel puțin 25 de decese legate de luptă într-un an calendaristic”.

În viziunea lor generală asupra conflictelor armate, UCDP a constatat că numărul conflictelor armate din lume a scăzut de la sfârșitul Războiului Rece, totuși, au existat unele tendințe ascendente recente. În ultimii zece ani, UCDP a constatat o tendință ascendentă a numărului de conflicte armate internaționalizate, „un conflict între un guvern al unui stat și grupuri interne de opoziție cu intervenție din alte state”.

Critici

Recent, opinia convențională că conflictul violent a scăzut este contestată. Unii cercetători susțin că datele actuale, care se concentrează asupra numărului de decese în luptă pe țară pe an, sunt înșelătoare.

Tanisha Fazal susține că războaiele au devenit mai puțin fatale din cauza progreselor medicale care ajută la menținerea mai multor oameni în viață în timpul războaielor. Prin urmare, pragul de moarte al luptei folosit de UCDP și alte organizații pentru a determina cazurile de conflict armat este înșelător. Un conflict „care a produs 1.000 de morți în luptă în 1820 va produce probabil mult mai puține victime în general (unde victimele, înțelese în mod corespunzător, includ morții și răniții) decât un conflict cu 1.000 de morți în luptă astăzi” Datele actuale fac să pară că războiul devine din ce în ce mai puțin frecvent, atunci când nu este așa

Bear F. Braumoeller susține că examinarea datelor despre moartea per capita este o „statistică înșelătoare și irelevantă”, deoarece nu ne spune cum se întâmplă efectiv războaiele. O scădere a deceselor legate de luptă poate însemna că creșterea populației depășește decesele de război sau că „mai puțini oameni sunt expuși riscului de deces din război”. În schimb, ar trebui să examinăm disponibilitatea unui stat de a intra în război. Braumoeller creează o nouă valoare pentru conflicte numită „folosirea forței”, care este numărul de dispute militarizate care ating cel puțin un nivel 4 pe scara de 5 puncte pe scala Corelate of War Militarized Interstate Dispute. El constată că utilizarea forței a rămas constantă din anii 1800 până în primul război mondial, dar după primul război mondial utilizarea forței a crescut constant. Braumoeller creează o altă valoare numită „utilizări ale forței pentru fiecare diadă relevantă”, care este utilizarea forței între statele vecine sau statele cu o putere majoră. Folosind această metrică, el constată că nu există o tendință descendentă a ratelor de inițiere a conflictului de la perioada post-al doilea război mondial. În plus, el constată că ratele conflictelor au rămas constante în ultimii două sute de ani și că ușoarele creșteri și scăderi ale utilizării forței sunt aleatorii.

Tendințe actuale

Conflictele armate

În 2014, UCDP estimează că 126.059 de oameni au fost uciși în urma violenței organizate, ceea ce reprezintă cel mai mare număr de decese din perioada de după Războiul Rece. Siria a avut cel mai violent conflict urmat de Irak și Afganistan. În plus, au existat 40 de conflicte armate active în 27 de locații din lume. Acesta este cel mai mare număr de conflicte raportate din 1999.

La nivel regional, Asia a avut cea mai mare cantitate de conflicte violente la 14, urmată de Africa la 12, Europa la șase, Orientul Mijlociu la șase și America la două.

În acel an, au început patru noi conflicte, toate în Ucraina. Trei conflicte au fost reluate de noi actori din Egipt, Liban și Libia. În plus, șase conflicte au fost reluate de actori înregistrați anterior în „Azerbaidjan (Nagorno-Karabakh), India (Garoland), India-Pakistan, Israel (Palestina), Mali (Azawad) și Myanmar (Kokang)”. În cele din urmă, șapte conflicte din 2013 nu mai erau active în 2014. Conflictele au fost în Republica Centrafricană, Etiopia (Oromiya), Malaezia (Sabah), Myanmar (Karen), Myanmar (Shan), Mozambic și Turcia (Kurdistan).

Din cele 40 de conflicte, 11 au fost clasificate la nivel de război, ceea ce înseamnă că au existat cel puțin 1.000 de decese într-un an calendaristic. Conflictul dintre India și Pakistan a fost singurul conflict interstatal, conflict între două sau mai multe state. Din restul de 39 de conflicte, 13 au fost internaționalizate, un conflict între un guvern și un grup de opoziție internă în care intervin alte state. Procentul conflictelor internaționalizate este de 33% (13/39), care este cea mai mare proporție de actori externi în conflictele intra-state de după epoca celui de-al doilea război mondial.

Terorism

La fel ca la conflictele armate, a existat o creștere a numărului de decese asociate terorismului. În 2014, Departamentul de Stat al Statelor Unite a raportat 13 463 de atacuri teroriste în lume. Aceste atacuri au dus la cel puțin 32.700 de decese și 34.700 de răniți. În plus, peste 9.400 de persoane au fost răpite sau luate ostatici. Comparativ cu 2013, numărul atacurilor teroriste a crescut cu 35%, iar numărul total de decese a crescut cu 81%.

În 2014, cele cinci țări care au suferit cele mai multe atacuri teroriste au fost Irakul, Pakistanul, Afganistanul, India și Nigeria. În 2013, Irak, Pakistan, Afganistan, India și Filipine au fost țările care au suferit cele mai multe atacuri teroriste.

În 2013 și 2014, autorii responsabili pentru cele mai multe atacuri teroriste au fost ISIS, talibanii, al-Shabaab, Boko Haram și maoiștii. Cincizeci și cinci la sută dintre ținte erau fie cetățeni privați, proprietate privată, fie poliție. 66% din atacurile din Nigeria și 41% din atacurile din Irak au vizat cetățeni și proprietăți private.

Baza de date a terorismului global estimează că între 2004 și 2013, aproximativ 50% din toate atacurile teroriste și 60% din decesele cauzate de atacuri teroriste au avut loc în Irak, Afganistan și Pakistan.

Teorii

Teoriile violenței politice pot fi organizate după nivelul lor de analiză:

• Teoriile macro explică modul în care procesele politice, economice și sociale provoacă violență politică
• Micro teoriile discută despre procesele de violență politică în care se implică indivizi și gospodării, cum ar fi cine participă la violență și ce îi motivează pe oameni să participe

Macro

Teoria conflictelor sociale

Teoria conflictelor sociale este o teorie socială bazată pe marxism care afirmă că sistemele sociale reflectă interesele dobândite ale celor care dețin și controlează resursele. Oamenii de la putere folosesc instituțiile politice și economice pentru a exploata grupuri cu putere mai mică. Acest lucru face ca restul societății să devină înstrăinat sau separat psihologic de oamenii de la putere. Revoluțiile apar pentru a sparge separarea socială și economică dintre oamenii de la putere și oamenii exploatați și „pentru a atinge echitatea și unitatea socială”.

Puzzle-ul ineficienței războiului

Puzzle-ul ineficienței războiului explică de ce statele intră în război, chiar dacă războiul este costisitor. În Explicațiile raționaliste ale războiului de James Fearon, el afirmă că războiul este costisitor și asta creează un stimulent pentru a negocia cu cealaltă parte. Cu toate acestea, statele nu negociază și, în schimb, intră în război din cauza informațiilor private cu privire la capacitatea de a lupta și a stimulentelor de a denatura aceste informații.

Funcționalism

Funcționalismul vede societatea ca „un organism al cărui întreg sistem trebuie să fie în stare bună de funcționare pentru ca echilibrul sistemic să fie menținut”. Dar, atunci când există un șoc în sistem, societatea se dezorientează, permițând violența colectivă.

Societatea de masă

Societatea de masă susține că mișcările sociale violente provin de la persoane izolate social și de la instituțiile politice. Oamenii înstrăinați sunt ușor convinși să se alăture mișcărilor radicale sau extremiste.

Mobilizarea resurselor

Mobilizarea resurselor este o teorie asupra mișcării sociale care subliniază capacitatea grupurilor concurente de a organiza și utiliza resurse adecvate pentru a-și atinge obiectivele. Resursele pot fi timp, bani, abilități organizatorice și anumite oportunități sociale sau politice. Violența politică apare atunci când indivizii sunt capabili să mobilizeze resurse suficiente pentru a acționa.

Primordialism

Primordialismul este o explicație a violenței etnice și a conflictelor etnice. „Diferențele interetnice bazate pe caracteristici rasiale, lingvistice, religioase, regionale și alți markeri vizibili produc conflicte interetnice deoarece membrii aceluiași grup se identifică emoțional cu grupul lor, dar nu se simt identificați cu cei din afara grupului lor etnic.

Instrumentalism

Instrumentalismul este o explicație a violenței etnice și a conflictelor etnice. Etnia nu este inerentă naturii umane. Conflictul apare atunci când liderii manipulează etnia de dragul puterii politice sau al câștigului economic.

Constructivism

Constructivismul este o explicație a violenței etnice și a conflictelor etnice. Identitățile etnice și naționale sunt construite social și se formează prin procese sociale, economice și politice, cum ar fi colonizarea și cucerirea. Conflictul etnic este un produs al factorilor care modelează identitatea etnică și nu din etnie în sine.

Creșterea tineretului

O creștere a numărului de tineri apare atunci când există un procent disproporționat al populației de stat cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani. Apare atunci când ratele mortalității infantile scad și rata fertilității crește. Această tendință crește populația în vârstă de muncă; cu toate acestea, nu se traduce prin disponibilitatea mai multor locuri de muncă, ceea ce duce la șomaj sever. Acest lucru va determina tinerii adulți să „prelungească dependența de părinți, să diminueze stima de sine și să alimenteze frustrările”. Acest lucru îi determină pe tineri să „caute avansarea socială și economică prin mijloace alternative, extralegale”, ceea ce înseamnă că costurile de oportunitate pentru aderarea la mișcările armate sunt scăzute.

Micro

Teoria alegerii raționale

Teoria alegerii raționale este o abordare decizională în care factorii de decizie compară utilitatea așteptată a opțiunilor concurente și selectează opțiunea care produce rezultatul cel mai favorabil. Violența politică apare atunci când beneficiile participării la violența politică depășesc costurile.

Privațiunea relativă

În Why Men Rebel, Ted Robert Gurr folosește teoria privațiunii relative pentru a explica de ce oamenii comit acte de violență. După cum explică Gurr, privațiunea relativă „este definită ca percepția actorilor asupra discrepanței dintre așteptările lor de valoare și capacitățile lor de valoare”. Cu alte cuvinte, lipsa relativă este decalajul dintre dorințele și nevoile pe care le simțim meritate față de ceea ce suntem capabili să „primim și să păstrăm”. Nemulțumirea colectivă, decalajul dintre bunăstarea așteptată și cea obținută, îi determină pe oameni să recurgă la violență.

Teoria acțiunii colective

Teoria acțiunii colective explică de ce oamenii participă la rebeliuni. O persoană decide să participe sau să nu participe la o rebeliune pe baza beneficiilor și costurilor. În general, oamenii decid să fie călători clandestini și să nu participe la rebeliune. Acești oameni vor primi în continuare beneficiile rebeliunii, deoarece beneficiile sunt un bun public. Cu toate acestea, dacă se așteaptă ca oamenii să primească bunuri private, precum recompense materiale sau putere, atunci se așteaptă ca acea persoană să se revolte.

Lăcomia versus nemulțumirea

Lăcomia versus nemulțumirea oferă două linii de explicații cu privire la motivul pentru care indivizii vor lupta. Se spune că indivizii sunt motivați de lăcomie atunci când decid să se alăture unui conflict într-un efort de a-și îmbunătăți situația și constată că beneficiile aderării la o rebeliune sau la orice fel de violență colectivă sunt mai mari decât a nu se alătura. Se spune că indivizii sunt motivați de nemulțumiri atunci când luptă pentru „o inegalitate ridicată, o lipsă de drepturi politice sau diviziuni etnice și religioase în societate”. În „Lăcomia și deplângerea în războiul civil”, Paul Collier și Anke Hoeffler susțin că lăcomia este un predictor mai bun al participării la violență decât deplângerea.

Consecințe

În urma violenței politice, există multe schimbări care au loc în stat, societate și individ.

Macro

Literatura de științe sociale care examinează modul în care violența politică afectează regiunea, statul, națiunea și societatea.

Construirea statului

Charles Tilly susține că „inițierea războiului”, eliminarea rivalilor din afara unui teritoriu, „fabricarea statului”, eliminarea rivalilor dintr-un teritoriu, „protecția”, protejarea subiecților din interiorul unui teritoriu și „extragerea”, extragerea resurselor pentru „[realizarea] primelor trei activități „, sunt ceea ce definește un stat. Toate cele patru activități depind de capacitatea statului de a utiliza și monopoliza violența. Cu alte cuvinte, violența motivată politic și non-politic este necesară în construirea statului și în consolidarea capacității fiscale.

Micro

Există un număr tot mai mare de studii de științe sociale care examinează modul în care violența politică afectează indivizii și gospodăriile. Este important să rețineți că ceea ce se întâmplă la nivel individual și gospodăresc poate afecta ceea ce se întâmplă la nivel macro. De exemplu, violența politică afectează venitul, sănătatea și educația unei persoane, dar aceste consecințe individuale combinate pot afecta creșterea economică a unui stat sau a unei națiuni. Cu alte cuvinte, consecințele macro și micro ale violenței politice nu apar în vid.

Impacturi politice

Există studii empirice care leagă violența de creșterea participării politice. Un experiment natural examinează efectul răpirii de către LRA a lui Joseph Kony asupra participării politice. Un tânăr bărbat ugandez răpit sau, cu alte cuvinte, un fost copil soldat, avea o probabilitate mai mare de a vota pentru referendumul din Uganda din 2005 și de a fi un mobilizator / lider comunitar decât un tânăr ugandez bărbat care nu a fost răpit.

Cu toate acestea, acest efect nu este limitat doar la Uganda. Un alt experiment natural asupra efectelor războiului civil din Sierra Leone a constatat că gospodăriile victimizate, gospodării ai căror membri au fost uciși, răniți, mutilați, capturați sau refugiați, erau mai susceptibili de a se înregistra pentru a vota, de a participa la ședințele comunității și de a participa la politicile locale și grupurile comunitare decât gospodăriile care nu au suferit violență.

Impacturi economice

Un studiu privind efectele războiului civil din Sierra Leone a constatat că gospodăriile victimizate, gospodării ale căror membri au fost uciși, răniți, mutilați, capturați sau strămutați, nu au avut efecte pe termen lung asupra deținerii activelor, nutriției copiilor, cheltuielilor de consum și veniturilor.

Seturi de date

Proiect de date privind locația și evenimentele conflictelor armate (ACLED)

Proiect de date privind locația și evenimentele conflictelor armate (ACLED) este un proiect care colectează date despre violența politică și protestele din statele în curs de dezvoltare, din 1997 până în prezent. La începutul anului 2016, ACLED a înregistrat peste 100.000 de evenimente individuale, cu colectarea continuă de date axată pe Africa și zece țări din Asia de Sud și Sud-Est. Datele pot fi utilizate pentru analiza și cartografierea pe termen mediu și lung a violenței politice în țările în curs de dezvoltare prin utilizarea datelor istorice din 1997, precum și pentru informarea lucrărilor umanitare și de dezvoltare în contexte de criză și de conflict afectate prin actualizări de date în timp real și rapoarte.

ACLED definește „violența politică” ca „utilizarea forței de către un grup cu un scop politic sau o motivație”. Baza de date utilizează această definiție pentru a cataloga o serie de evenimente politice din Africa și Asia de Sud-Est. Evenimentele politice sunt descrise ca „o singură altercație în care adesea forța este utilizată de unul sau mai multe grupuri pentru un scop politic. Proiectul de date cataloghează nouă tipuri diferite de evenimente.

Proiectul Raportului de securitate umană

Proiectul Raportului de securitate umană (Human Security Report Projec, sau HSRP) catalogează tendințele globale și regionale ale violenței organizate, cauzele și consecințele acestora. Rezultatele cercetărilor și analizele sunt publicate în Raportul de securitate umană, seria Human Security Brief și în miniAtlasul securității umane cu sediul în Vancouver, Canada.

Folosind datele din Programul de date privind conflictele din Uppsala, raportul urmărește mai multe tipuri de violență

• Conflictul armat de stat este catalogat drept conflicte internaționale și războaie civile – în care cel puțin una dintre părțile aflate în conflict este guvernul unui stat.
• Conflictele interstatale sunt conflicte între două state.
• Conflictele intra-state se întâmplă într-un stat, cum ar fi un război civil.
• Conflictele armate nestatale sunt conflicte care constau în lupte între două grupuri armate, niciunul dintre ei nu este guvernul unui stat
• Violența unilaterală este considerată a fi atacuri vizate împotriva civililor neînarmați.

Traducere din Wikipedia