Teorii de bază în fizică – Fizica clasică

(Fizica clasică pusă în aplicare într-un model de inginerie acustică cu sunetul reflectat de un difuzor acustic.)

Deși fizica se ocupă cu o mare varietate de sisteme, anumite teorii sunt utilizate de către toţi fizicieni. Fiecare dintre aceste teorii au fost testate experimental de mai multe ori și s-a constatat o corectă aproximare a naturii (într-un anumit domeniu de valabilitate). De exemplu, teoria mecanicii clasice descrie cu precizie mișcarea obiectelor, cu condiția ca acestea să fie mult mai mari decât atomii și să se deplasează cu mult mai puțin decât viteza luminii. Aceste teorii continuă să fie domenii de cercetare activă, și un aspect remarcabil al mecanicii clasice, cunoscut sub numele de haos, a fost descoperit în secolul 20, la trei secole după formularea inițială a mecanicii clasice de Isaac Newton (1642-1727).

Aceste teorii centrale sunt instrumente importante pentru cercetare în subiecte mai specializate, precum și orice fizician, indiferent de specializarea lui, este de așteptat să le cunoască. Acestea includ mecanica clasică, mecanica cuantică, termodinamica și mecanica statistică, electromagnetismul, și relativitatea specială.

Fizica clasică

Fizica clasică include ramurile și subiectele care au fost recunoscute și bine dezvoltate înainte de secolul XX – mecanica clasică, acustica, optica, termodinamica, și electromagnetismul tradițional.

Mecanica clasică se referă la corpuri acționate de către forțele și corpuri în mișcare, și poate fi împărțită în statica (studiul forțelor care acţionează asupra unui corp sau unor corpuri care nu sunt supuse la o accelerare), cinematica (studiu mișcării fără a ține seama de cauzele sale), și dinamica (studiul mișcării și forțelor care le afectează). Mecanica poate fi, de asemenea, împărțită în mecanica solidului și mecanica fluidelor (cunoscute împreună ca mecanica mediilor continue), aceasta din urmă incluzând subdomenii precum hidrostatica, hidrodinamica, aerodinamica, şi pneumatica.

Acustica este studiul modului în care este produs, controlat, transmis și recepționat sunetul. Ramurile importante moderne ale acusticii includ ultrasunetele, studiul undelor sonore de foarte înaltă frecvență dincolo de raza auzului uman, bioacustica (fizica chemărilor şi auzului animalelor), și electroacustica, manipularea undelor sonore folosind electronica.

Optica, studiul luminii, se ocupă nu numai cu lumina vizibilă, dar, de asemenea, cu radiații infraroșii și ultraviolete, care prezintă toate fenomenele luminii vizibile cu excepția vizibilitaăţii, de exemplu reflecția, refracția, interferența, difracția, dispersia, și polarizarea luminii.

Căldura este o formă de energie, energia internă posedată de către particulele ale căror substanță este compusă. Termodinamica se ocupă cu relațiile dintre căldură și alte forme de energie.

Electricitatea și magnetismul au fost studiate ca o singură ramură a fizicii. Legătura intimă dintre ele a fost descoperit la începutul secolului XIX. Un curent electric generează un câmp magnetic și un câmp magnetic variabil induce un curent electric. Electrostatica se ocupă cu sarcini electrice în repaus, electrodinamica cu sarcini în mișcare, și magnetostatica cu poli magnetici în repaus.

Traducere din Wikipedia