Ubuntu: „sunt pentru că suntem”

Ubuntu: „Este vorba despre esența de a fi om. . . umanitatea mea este prinsă, legată, indisolubil, de a ta. Când te dezumanizez, mă dezumanizez inexorabil. ”
—Desmond Tutu (filozofie bantu)

Oamenii nu doar îi dezumanizează pe ceilalți, ci își dezumanizează și sinele ca răspuns la propriul comportament dăunător. Atunci când agenții sunt autorii ostracismului social, ei se consideră mai puțin umani în comparație cu atunci când se angajează în interacțiuni interpersonale nonadversive. Imoralitatea percepută a comportamentului lor mediază acest efect. Măsura în care agenții se văd pe ei înșiși ca fiind mai puțin umani după ce au comis ostracism social prezice un comportament prosocial ulterior. De asemenea, consecințele dezumanizării de sine apar independent de orice efecte ale stimei de sine sau ale dispoziției.

Cuvântul „ubuntu” din limba bantu din Africa de Sud înseamnă literalmente „sunt pentru că suntem”. Evidențiază faptul că nu putem exista independent de relațiile noastre cu ceilalți. Nu numai că avem nevoie de alții, dar trebuie să simțim că sunt oameni, astfel încât să ne putem simți și noi oameni. Ca atare, „ubuntu” evidențiază o implicație a rănirii altora, că propria umanitate este redusă atunci când alții sunt tratați fără demnitate și respect. Din această perspectivă, comportamentul inuman nu reflectă doar modalitățile în care sunt tratate victimele, ci și calitățile celor care le comit împotriva lor.

Cercetările anterioare susțin ideea că, atunci când oamenii rănesc sau rănesc pe alții, sunt considerați ca fiind mai puțin umani. În aceste cazuri, dezumanizarea făptașilor este asociată cu aprobarea pedepselor mai dure și cu percepția că acestea sunt mai puțin potrivite pentru reabilitare. Din perspectiva observatorului, dezumanizarea indică faptul că făptașii sunt periculoși, irevocabili și demni de răzbunare.

Conceptul de „Ubuntu” nu este, însă, limitat doar la percepțiile altora. După cum a fost evidențiat în citatul lui Tutu, provocarea de rău altei persoane poate afecta și percepțiile despre sine. De fapt, din perspectiva făptuitorului, privirea sinelui ca fiind mai puțin uman ca răspuns la păcatele interpersonale poate fi un răspuns adecvat și normal. Reflectă înțelegerea faptului că umanitatea cuiva depinde de umanitatea celor din jurul nostru. Într-adevăr, poate fi un eșec în a ne implica în consecințele auto-dezumanizante ale propriilor acțiuni – eșecul de a aplica conceptul de „Ubuntu” – ceea ce este cel mai îngrijorător atunci când luăm în considerare acțiunile celor care dăunează altora.

Auto-dezumanizarea în urma maltratării celorlalți este un răspuns normal. Auto-dezumanizarea reflectă un răspuns funcțional: atunci când oamenii simt că și-au pierdut umanitatea, pot fi motivați să se angajeze într-un mod prosocial cu ceilalți, reconectându-i în comunitatea lor umană și restabilind statutul lor moral. Prin urmare, dezumanizarea de sine este un răspuns adaptativ pentru a face față propriilor păcate și tratamentului imoral al celorlalți.

Ostracismul frustrează nevoia fundamentală a victimei de a aparține, și este un exemplu clar de transgresiune interpersonală. Ostracizarea altora îi determină pe făptași să se vadă pe ei înșiși ca fiind mai puțin umani.

Sursa: Brock Bastian, Jolanda Jetten, Hannah Chen, Helena R. M. Radke, Jessica F. Harding and Fabio Fasoli – Losing Our Humanity: The Self-Dehumanizing Consequences of Social Ostracism