Ānanda înseamnă literalmente beatitudine sau fericire. În Vedele hinduse, în Upanișade și Bhagavad gita, ānanda semnifică fericirea veșnică, cea care însoțește sfârșitul ciclului de renaștere. Cei care renunță la roadele acțiunilor lor și se supun în totalitate voinței divine ajung la sfârșitul definitiv al procesului ciclic de viață (saṁsāra) să se bucure de fericirea veșnică (ānanda) în perfectă uniune cu divinitatea. Tradiția căutării unirii cu Dumnezeu prin angajament pasional este menționată ca bhakti sau devotament.
Diferite sensuri de fericire în filosofia hindusă
Swami Vivekananda
Swami Vivekananda afirmă că motivul diferitelor sensuri ale ānandei și diferitele moduri de realizare a acesteia prezente în filosofia hindusă este că oamenii diferă unul de celălalt și fiecare alege calea cea mai potrivită pentru ānanda.
Sri Aurobindo
Potrivit lui Sri Aurobindo, fericirea este starea naturală a omenirii, așa cum se menționează în cartea sa „Viața divină” în care mi se vorbește despre aceasta ca o încântare a existenței. Cu toate acestea, omenirea dezvoltă dualități de durere și plăcere. Aurobindo continuă să spună că noțiunile de durere și suferință se datorează obiceiurilor dezvoltate de-a lungul timpului de către minte, care tratează succesul, onoarea și victoria ca lucruri plăcute, și înfrângerea, eșecul și nenorocirea ca lucruri neplăcute.
Advaita vedanta
Potrivit școlii Vedanta a filozofiei hinduse, ānanda este acea stare de deliciu sublim când jiva (sufletul individual) devine liber de toate păcatele, toate îndoielile, toate dorințele, toate acțiunile, toate durerile, toate suferințele și toate plăcerile fizice și mentale obișnuite. După ce s-a stabilit în Brahman, devine jivanmukta (o ființă liberă de ciclul de renaștere). Upanishadele folosesc în mod repetat cuvântul ānanda pentru a desemna Brahman, Sinele cel mai intim, Cel plin de beatitudine, care, spre deosebire de Sinele individual, nu are atașamente reale.
Dvaita vedanta
Bazându-se pe lectura lui Bhagavad Gita, Dvaita vedanta interpretează ānanda ca fericire derivată prin gânduri bune și fapte bune care depind de stare și de controlul minții. Prin echilibrul temperamentului și minții, starea de fericire supremă este atinsă în toate aspectele vieții omului.
Vishishtadvaita vedanta
Potrivit școlii Vishishtadvaita vedanta, care a fost propusă de Ramanujacharya, adevărata fericire poate fi numai prin harul divin, care poate fi realizat numai prin predarea totală a ego-ului către Divin.
Sri Ramana Maharshi
Potrivit lui Ramana Maharshi, fericirea este înăuntru și poate fi cunoscută numai prin descoperirea adevăratului sine. El propune ca ānanda să poată fi atinsă prin introspecție, folosind gândirea „Cine sunt eu?”
Modalități de realizare a ānandei
În diferitele școli ale gândirii hinduse există diferite căi și modalități de a obține fericirea. Principalele patru căi sunt Bhakti yoga, Jnana yoga, Karma Yoga și Raja Yoga.
Lasă un răspuns