Ataraxia (ἀταραξία, literal, „neperturbat”, în general tradus ca „imperturbabilitate”, „calm” sau „liniște”) este un termen grecesc folosit pentru prima dată în filosofia lui Pyrrho și apoi Epicurus pentru o stare lucidă de echilibru robust, caracterizată de elibertatea continuă de teama primejdiei și îngrijorare. Autorul antic grec Sextus Empiricus a dat această definiție: „ataraxia este o stare condiție netulburată și calmă a sufletului”. În utilizarea non-filosofică, termenul a fost folosit pentru a descrie starea mentală ideală pentru soldații care intră în luptă.
Epicureismul
Pentru epicureism, ataraxia a fost sinonimă cu singura adevărată fericire posibilă pentru o persoană. Aceasta înseamnă starea de liniște robustă care derivă din evitarea preocupărilor legate de viața de după moarte, de teama de zei (pentru că sunt departe și nepreocupați de noi), evitând oamenii politici și care deranjează, înconjurați cu prieteni de încredere și afectuosi, realizând că lucrurile fizice de care are nevoie cineva ca să fie fericit sunt puține și că durerea rar durează mult și, cel mai important, să fii o persoană afectuoasă, virtuoasă, demnă de încredere.
Pirroism
Despre pirroism, Sextus Empiricus a spus: „Persoana care crede că ceva este prin natura sa bun sau rău, este constant supărată; când nu posedă lucrurile care par a fi bune, el crede că este chinuit de lucruri care sunt prin natura lor rele și urmărește să pună mâna pe lucrurile pe care le presupune a fi bune; atunci când primește aceste lucruri, el cade în și mai multe chinuri din cauza exuberării iraționale și imorale și, temându-se de orice schimbare, face absolut totul pentru a nu pierde lucrurile care îi par să fie bune, dar persoana care nu ia nicio poziție în privința a ceea ce este bine sau rău prin natura sa, nici nu le evită, nici nu le urmărește intens, ca rezultat el atinge ataraxia”.
Stoicism
Stoicismul folosea de multe ori acest termen, deoarece a căutat liniștea mentală și a văzut ataraxia ca fiind foarte valoroasă. În stoicism, totuși, ataraxia nu este un scop care trebuie urmărit de dragul său, ci este mai degrabă o consecință firească care apare la o persoană care urmărește virtutea. O stare strâns legată, realizată de înțeleptul stoic ideal, a fost absența pasiunilor nesănătoase, sau apatheia.
Lasă un răspuns