Argumentul din liberul arbitru, numit și paradoxul liberului arbitru sau fatalismul teologic, susține că omnisciența și liberul arbitru sunt incompatibile și că orice concepție despre Dumnezeu care încorporează ambele proprietăți este, prin urmare, de neconceput. Există diferite controverse privind pretențiile despre omnisciența lui Dumnezeu, în special noțiunea critică a cunoașterii anterioare.
Omnisciența și liberul arbitru
(Dacă Dumnezeu a făcut jocul, regulile sale și pe jucători, atunci cum poate fi orice jucător liber?)
Unele argumente împotriva existenței lui Dumnezeu se concentrează pe presupusa incoerență dintre omenirea care posedă liberul arbitru și omnisciența lui Dumnezeu. Aceste argumente sunt profund preocupate de implicațiile predestinării.
Moise Maimonides a formulat un argument privind liberul arbitru al unei persoane, în termeni tradiționali ai acțiunilor bune și rele, după cum urmează:
„Știe Dumnezeu, sau nu știe, că un anumit individ va fi bun sau rău? Dacă spui„ El știe ”, atunci urmează neapărat că omul este obligat să acționeze așa cum Dumnezeu știa dinainte cum va acționa; altfel, Cunoașterea lui Dumnezeu ar fi imperfectă … „
O formulare logică a acestui argument poate merge după cum urmează:
- Dumnezeu știe alegerea „C” pe care un om ar pretinde că o „face liber”.
- Acum este necesar ca C.
- Dacă acum este necesar ca C, atunci C nu poate fi altfel (aceasta este definiția „necesar”). Adică nu există „posibilități” reale din cauza predestinării.
- Dacă nu putem face altfel atunci când acționăm, înseamnă că nu acționăm liber (Principiul posibilităților alternative)
- Prin urmare, atunci când facem un act, nu îl vom face liber.
Norman Swartz susține însă că argumentele de mai sus comit eroarea modală. În special, el afirmă că aceste argumente presupun că, dacă C este adevărat, devine necesar ca C să fie adevărat, ceea ce este incorect deoarece C este contingent (vezi logica modală). În caz contrar, se poate susține că viitorul este deja stabilit indiferent de acțiunile noastre.
Au fost propuse alte mijloace de reconciliere a omniscienței lui Dumnezeu cu voința liberă a omului. Unii au încercat să redefinească sau să reconceptualizeze liberul arbitru:
- Dumnezeu poate ști în avans ce vom face, pentru că voința liberă trebuie înțeleasă doar ca libertate de constrângere și orice altceva este o iluzie. Aceasta este mișcarea făcută de filozofiile compatibiliste.
- Suveranitatea (autonomia) lui Dumnezeu, existentă în cadrul unui agent liber, oferă compulsii interioare puternice către un curs de acțiune (chemare) și puterea de a alege (alegerea). Acțiunile unui om sunt astfel determinate de un om care acționează pe îndemnuri relativ puternice sau slabe (atât de la Dumnezeu, cât și din mediul din jurul lui) și de propria lui putere relativă de a alege.
O propunere oferită mai întâi de Boethius și mai târziu de Thomas Aquinas și C. S. Lewis, sugerează că percepția lui Dumnezeu despre timp este diferită și că aceasta este relevantă pentru înțelegerea propriei noastre voințe. În cartea sa Mere Christianity, Lewis susține că Dumnezeu este de fapt în afara timpului și, prin urmare, nu „prevede” evenimentele, ci pur și simplu le observă pe toate deodată. El explică:
”Dar să presupunem că Dumnezeu este în afara și peste limita de timp. În acest caz, ceea ce numim „mâine” este vizibil pentru El în același mod ca și ceea ce numim „astăzi”. Toate zilele sunt „Acum” pentru El. Nu-și amintește că ai făcut lucruri ieri, pur și simplu te vede că le faci: pentru că, deși tu ai trecut de ieri, El nu a făcut-o. El nu „prevede” că faci lucrurile mâine, pur și simplu te vede că le faci: pentru că, deși mâine nu este încă acolo pentru tine, pentru El este. Niciodată nu ai presupus că acțiunile tale în acest moment au fost mai puțin libere, pentru că Dumnezeu știe ce faci. Ei bine, El cunoaște acțiunile tale de mâine în același mod – pentru că El este deja în ziua de mâine și pur și simplu te poate urmări. Într-un anumit sens, El nu cunoaște acțiunea ta până nu ai făcut-o: dar atunci momentul în care ai făcut-o este deja „Acum” pentru El.”
O obiecție obișnuită este aceea de a susține că molinismul, sau credința că Dumnezeu poate cunoaște contrafactual acțiunile creațiilor sale, este adevărată. Acesta a fost folosit ca argument de Alvin Plantinga și William Lane Craig, printre altele.
Argumentul din liberul arbitru pentru inexistența lui Dumnezeu
Dan Barker sugerează că acest lucru poate duce la un „Argument al liberului arbitru pentru neinexistența lui Dumnezeu”, pe motiv că omnisciența lui Dumnezeu este incompatibilă cu faptul că Dumnezeu are liberul arbitru și că, dacă Dumnezeu nu are liberul arbitru, Dumnezeu nu este o ființă personală.
În general, teiștii sunt de acord că Dumnezeu este o ființă personală și că Dumnezeu este omniscient, dar există un anumit dezacord cu privire la faptul că „omniscient” înseamnă:
- „știe tot ce alege Dumnezeu să știe și ce este logic posibil să știe”; sau, în schimb, ceva mai puțin puternic:
- „știe tot ce este logic posibil să știe”
Acești doi termeni sunt cunoscuți drept omnisciență inerentă, respectiv totală.
Lasă un răspuns