Home » Articole » Articole » Calculatoare » Software » Excel » Autocompletarea în Excel

Autocompletarea în Excel

postat în: Excel 0

Excel are o caracteristică care vă ajută să introduceți automat date. Dacă introduceți o serie previzibilă (de exemplu, 1, 2, 3 …; zile din săptămână; ore din zi) puteți utiliza comanda AutoFill pentru a extinde automat secvența. Puteți utiliza acest lucru pentru formule – configurați formula o dată, apoi utilizați AutoFill pentru a o propaga la celelalte celule.

Secvențe de autocompletare

Pentru ca Excel să știe să completeze seriile, de obicei trebuie să oferiți două sau trei exemple. În cazul secvențelor precum lunile, zilele lucrătoare și orele, nu trebuie decât să furnizați un singur exemplu.

  1. Introduceți fie primul element (de exemplu, ianuarie sau orice lună), fie primele două sau trei elemente (de exemplu, 1, 2) dintr-o serie.
  2. Selectați celula (celulele) in care tocmai l-ați introdus.
  3. Deplasați cursorul peste blocul mic din colțul din dreapta jos al celulei active, iar cursorul se schimbă intr-un semn plus foqrte fin (+), spre deosebire de semnul obișnuit de plus.
  4. Faceți clic și țineți apăsat pe semn și trageți la dreapta (sau în jos) pentru a completa seria. Rețineți că Excel poate extinde seria doar adăugând la secvență (adică luna următoare, adăugând același număr etc.), nu alte tipuri de matematică, precu, ridicarea la pătrat, înmulțire etc.

Excel - Autocompletarea

Formule de autocompletare

Pentru a utiliza autocompletarea cu formule, introduceți formula și asigurați-vă că funcționează (consultați Formule și funcții pentru mai multe informații despre lucrul cu formulele)

  1. Selectați celula (celulele) cu formula și mutați cursorul peste blocul mic din colțul din dreapta jos al celulei active, iar cursorul se schimbă într-un semn plus foarte fin (+), spre deosebire de semnul obișnuit de plus .
  2. Faceți clic și țineți apăsat pe semn și trageți la dreapta (sau în jos) pentru a completa celelalte celule. Excel ajustează automat formula pentru rândul pe care este acum (deci, în exemplul alaturat, formula totală a lunii februarie ar citi = SUM(B3:F3) și așa mai departe.

O notă despre utilizarea AutoFill cu formule și funcții:

Dacă doriți o referință constantă (de exemplu, fiecare coloană ar trebui împărțită la datele unei anumite celule), adăugați un semn dolar ($) în fața referinței acelei celule din bara Formula. De exemplu, dacă =D8*$P$8 se află în bara Formula și autocompletați din această celulă, următoarea celulă ar citi =D9*$P$8, schimbând prima celulă, dar păstrând constantă a doua referință din celulă – în caz contrar, aceasta ar citi =D9*P9.

Sursa: University of Michigan Library, https://guides.lib.umich.edu/c.php?g=283162&p=1886441 (Licența:  Creative Commons Attribution 4.0, http://creativecommons.org/licenses/by/4.0/) Traducere: Nicolae Sfetcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *