Un studiu publicat în Proceedings of the Royal Society A de Matthew S. Leifer de la Universitatea Chapman din California și de Matthew F. Pusey la Institutul Perimeter pentru Fizica Teoretică din Ontario, dezvoltă conceptul de retrocauzalitate, care în esență consideră că viitorul poate influența trecutul, deci efectul se poate produce înaintea cauzei.
Practic măsurarea unei particule de către un experimentator poate influența proprietățile acelei particule în trecut, chiar înainte de a începe experimentul.
Autorii se bazează în teoria lor pe conceptul de simetrie a timpului, acceptată în mod tradițional, care spune că procesele fizice pot evolua înainte și înapoi în timp, fiind supuse acelorași legi fizice.
Dacă procesele ar avea aceleași probabilități însimetria timpului, indiferent de direcție, s-ar ajunge la o contradicție dacă nu ar exista o retrocauzalitate, întrucât asta ar însemna că aceste procese au probabilități diferite. Nu pot coexista simultan ambele concepte.
Eliminarea simetriei timpului ar rezolva această dilemă, ca și alte probleme ale fizicii cuantice, precum problema lui Einstein cu entanglementul cuantic, pe care el a descris-o drept „acțiune înfricoșătoare de la distanță”. El a considerat drept provocări penru teoria cuantică ideea că particulele aflate îm entanglement sau conectate s-ar putea influența reciproc instantaneu reciproc, chiar și la distanțe mari. Acceptarea retrocausalității ar putea permite o reinterpretare a experimentelor legate de entanglement.
„Motivul pentru care cred că retrocauzalitatea merită investigată este faptul că avem acum o mulțime de rezultate negative despre interpretările realiste ale teoriei cuantice, inclusiv teorema lui Bell, Kochen-Specker, și dovezi recente despre realitatea stării cuantice… Acestea arată că orice interpretare care se încadrează în cadrul standard pentru interpretări realiste trebuie să aibă trăsături pe care eu le consider nedorite. Prin urmare, singurele opțiuni par să fie abandonarea realismului sau ieșirea din cadrul realist standard,” a declarat Leifer în Phys.org,
Într- expunere anterioară despre retrocauzalitate, Richard Feynman afirmă că aceasta ar putea însemna că pozitronii, omologii antimateriei pentru electroni, s-ar mișca înapoi în timp, astfel încât să poată avea o sarcină pozitivă. Dacă acest lucru se va dovedi a fi adevărat, călătoria în timp ar putea implica pur și simplu schimbarea direcției de mișcare a particulelor în singura dimensiune a timpului.
În acest sens, Leifer afirmă că că „există anumite epoci, probabil în apropierea marelui big bang, în care nu există o direcție definită a cauzalității.”
Lasă un răspuns