Forţa nucleară slabă

(Large Hadron Collider – Sursa foto: CERN)

Forța nucleară slabă sau interacțiunea slabă este una dintre cele patru forțe fundamentale ale naturii. Aceasta este cel mai frecvent considerată a fi cauza dezintegrării beta și a radioactivităţii asociate. Aceasta este realizat de bosonii W (W⁺ şi W^–) și bosonii Z (Z⁰).

Interacțiunea slabă este mecanismul responsabil pentru forța slabă sau forța nucleară slabă, unul dintre cele patru interacțiuni fundamentale ale naturii, alături de interacțiunea tare, electromagnetismul, și gravitația. Interacțiunea slabă este responsabilă atât pentru dezintegrarea radioactivă cât și pentru fuziunea nucleară a particulelor subatomice. Teoria interacțiunii slabe este numită uneori flavordinamica cuantică, în analogie cu termenii cromodinamica cuantică și electrodinamica cuantică, dar, în practică, termenul este rar folosit, deoarece forța slabă este cel mai bine înțeleasă în termenii teoriei electroslabe.

Interacțiunea slabă afectează:

• neutrinii

• leptonii încărcaţi

• cuarcii.

Interacțiunea slabă permite tuturor particulelelor și antiparticulelor leptoni și cuarci să schimbe energie, masă şi sarcină – schimb efectiv între particule.

Cu o intensitate a câmpului de cca. 10⁹ ori mai mică decât forța nucleară tare (10^-18 m), influența sa este limitată la acțiunea în interiorul nucleului atomic. Această rază scurtă se explică prin marea masă a particulelor de schimb slab (aproximativ 90 GeV).

Forța electromagnetică și forța nucleară slabă pot fi descrise ca două aspecte diferite ale unei singure forțe electroslabe.