Home » Articole » Articole » Artă » Literatură » George Orwell – 1984 (13 – Cei trei damnați)

George Orwell – 1984 (13 – Cei trei damnați)

postat în: Literatură 0

Totul s-a topit în ceață. Trecutul a fost șters, ștergerea a fost uitată, minciuna a devenit adevăr. O singură dată în viață deținuse — DUPĂ eveniment: asta era ceea ce conta — dovezi concrete, irefutabile, ale unui act de falsificare. Le ținuse între degete timp de treizeci de secunde. În 1973 trebuie să fi fost – în orice caz, era cam pe vremea când el și Katharine se despărțiseră. Dar data cu adevărat relevantă a fost cu șapte sau opt ani mai devreme.

Povestea a început cu adevărat la mijlocul anilor șaizeci, perioada marilor epurări în care liderii inițiali ai Revoluției au fost distruși odată pentru totdeauna. Până în 1970, niciunul dintre ei nu a mai rămas, cu excepția lui Big Brother însuși. Toți ceilalți fuseseră până atunci expuși ca trădători și contrarevoluționari. Goldstein a fugit și se ascundea nimeni nu știa unde, iar dintre ceilalți, câțiva pur și simplu dispăruseră, în timp ce majoritatea fuseseră executați după procese publice spectaculoase în care și-au mărturisit crimele. Printre ultimii supraviețuitori s-au numărat trei bărbați pe nume Jones, Aaronson și Rutherford. Trebuie să fi fost în 1965 când aceștia trei au fost arestați. După cum s-a întâmplat adesea, ei dispăruseră de un an sau mai mult, astfel încât nimeni nu mai știa dacă erau vii sau morți, și apoi fuseseră aduși brusc ca să se incrimineze în mod obișnuit. Ei mărturisiseră că furnizaseră informații inamicului (și la acea dată, inamicul era Eurasia), delapidarea de fonduri publice, uciderea diverșilor membri de încredere ai Partidului, intrigi împotriva conducerii lui Big Brothe, care începuseră cu mult înainte ca Revoluția să aibă loc, și acte de sabotaj care au cauzat moartea a sute de mii de oameni. După ce au mărturisit aceste lucruri, au fost grațiați, reintegrați în Partid și au primit posturi care erau de fapt sinecure, dar care sunau ca fiind importante. Toți trei scriseseră articole lungi și abjecte în „The Times”, analizând motivele dezertării lor și promițând să-și repare greșelile.

La ceva timp după eliberare, Winston îi văzuse de fapt pe toți trei în cafeneaua Chestnut Tree. Își aminti tipul de fascinație îngrozită cu care îi privea cu coada ochiului. Erau bărbați mult mai în vârstă decât el, relicve ale lumii antice, aproape ultimele mari figuri rămase din vremurile eroice ale Partidului. Fascinația luptei subterane și a războiului civil încă se simțea la ei. Avea sentimentul, deși deja în acel moment faptele și datele deveneau neclare, că le cunoștea numele cu ani mai devreme decât îl cunoștea pe cel al lui Big Brother. Dar, de asemenea, erau haiduci, dușmani, de neatins, sortiți cu certitudine absolută la dispariție într-un an sau doi. Nimeni care căzuse vreodată în mâinile Poliției Gândirii nu scăpase până la urmă. Erau cadavre care așteptau să fie trimise înapoi în mormânt.

Nu era nimeni la nici una dintre mesele cele mai apropiate de ei. Nici măcar nu era înțelept să fii văzut în vecinătatea unor asemenea oameni. Stăteau în tăcere în fața paharelor de gin aromat cu cuișoare, care era specialitatea cafenelei. Dintre cei trei, Rutherford l-a impresionat cel mai mult pe Winston. Rutherford fusese cândva un caricaturist celebru, ale cărui desene animate brutale au contribuit la aprinderea opiniilor populare înainte și în timpul Revoluției. Chiar și acum, la intervale lungi, desenele lui apăreau în The Times. Erau pur și simplu o imitație a manierelor sale anterioare și, în mod curios, lipsite de viață și neconvingătoare. Întotdeauna au fost o reluare a temelor străvechi — case de mahalale, copii înfometați, lupte de stradă, capitaliști cu jobene — chiar și pe baricadele în care capitaliștii încă păreau să se agațe de jobenele lor, un efort nesfârșit și fără speranță de a se întoarce în trecut. Era un bărbat monstruos, cu o coamă de păr cărunt unsuros, cu fața brăzdată și plină de cicatrice, cu buze groase de negroid. La un moment dat trebuie să fi fost imens de puternic; acum corpul lui măreț era slăbit, înconvoiat, buhăit, pleoștit în toate direcțiile. Părea să se dezmembreze în fața ta, ca un munte care se prăbușește.

Era o perioadă pustie în jurul orei cincisprezece. Winston nu-și putea aminti acum cum ajunsese în cafenea într-un asemenea moment. Locul era aproape gol. O muzică ambientală se prelingea de pe teleecrane. Cei trei bărbați stăteau în colțul lor aproape nemișcați, fără să vorbească. Fără să fi luat comanda, chelnerul a adus pahare proaspete de gin. Era o tablă de șah pe masă lângă ei, cu piesele așezate, dar nimeni nu juca. Și apoi, timp de o jumătate de minut, ceva sa întâmplat cu teleecranele. Melodia pe care o cânta s-a schimbat și tonul muzicii s-a schimbat și el. Era ceva greu de descris. O notă ciudată, spartă, țipată, batjocoritoare: în mintea lui, Winston o numea nota galbenă. Și apoi o voce de pe teleecran a început să cânte:

Sub castanul răspândit
Te-am vândut, tu m-ai vândut:
Acolo zac ei, aici noi
Sub castanul răspândit.

Cei trei bărbați nu s-au mișcat defel. Dar când Winston s-a uitat din nou la chipul brăzdat al lui Rutherford, a văzut că ochii îi erau plini de lacrimi. Și pentru prima dată a observat, cu un fel de fior interior, și totuși fără să știe DE CE tremura, că atât Aaronson, cât și Rutherford aveau nasul spart.

Puțin mai târziu, toți trei au fost arestați din nou. Se pare că se implicaseră în noi conspirații încă din momentul eliberării lor. La cel de-al doilea proces, ei și-au mărturisit din nou toate crimele vechi, cu o serie întreagă de crime noi. Au fost executați, iar soarta lor a fost consemnată în istoria Partidului, un avertisment pentru posteritate. Aproximativ cinci ani după aceasta, în 1973, Winston desfăcea un pachet de documente care tocmai ieșiseră din tubul pneumatic pe birou, când a văzut un fragment de hârtie care, evident, fusese strecurat printre altele și apoi uitat. În clipa în care l-a întins, a înțeles despre ce e vorba. Era o jumătate de pagină ruptă din „The Times” cu aproximativ zece ani mai devreme – jumătatea de sus a paginii, astfel încât să includă data – și conținea o fotografie a candidaților la o anumită funcție a partidului din New York. Proeminenți în mijlocul grupului erau Jones, Aaronson și Rutherford. Nu puteai să-i confunzi, oricum numele lor se regăsea în legenda de jos.

Sursa: George Orwell – 1984. Traducere Nicolae Sfetcu.

© 2022 MultiMedia Publishing

Procesul
Procesul

O explorare profundă a absurdului și a fragilității existenței umane

Nu a fost votat $2.99$6.56 Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
ABC Petits Contes (Scurte povestiri)
ABC Petits Contes (Scurte povestiri)

Livre bilingue français/roumain pour enfants (Carte bilingvă franceză/română pentru copii) Jules Lemaître a beaucoup aimé les enfants. Il eut lui-même, lorsqu’il fut professeur à Grenoble, une petite fille, Madeleine, qui mourut au bout d’un mois et dont il ne se … Citeşte mai mult

Nu a fost votat $3.99 Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Poezii din Titan Parc
Poezii din Titan Parc

Descoperă frumusețea cotidianului prin poezie!   „Poezii din Titan Parc” este o colecție fascinantă de versuri scrise de Nicolae Sfetcu, care surprinde magia momentelor simple și a naturii înconjurătoare. Printr-o combinație de poezie clasică, haiku-uri delicate și imagini lirice, autorul … Citeşte mai mult

Nu a fost votat $0.99$1.20 Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *