Home » Articole » Articole » Artă » Literatură » George Orwell – 1984 (16 – Magazinul)

George Orwell – 1984 (16 – Magazinul)

postat în: Literatură 0

Winston se lăsă pe spate pe pervaz. Nu avea niciun rost să continuie. Era pe cale să mai cumpere bere când bătrânul se ridică brusc și intră rapid în pisoarul împuțit din fundul sălii. Jumătatea de litru îți făcea deja efectul. Winston mai rămase un minut sau două privindu-și paharul gol și abia își dădu seama apoi că picioarele îl scoseseră din nou în stradă. În cel mult douăzeci de ani, reflectă el, întrebarea uriașă și simplă: „A fost viața mai bună înainte de Revoluție decât este acum?” ar fi încetat o dată pentru totdeauna să mai poată fi clarificată. Dar, de fapt, nu se putea răspunde nici acum, deoarece puținii supraviețuitori împrăștiați din lumea veche erau incapabili să compare o perioadă cu alta. Și-au amintit de un milion de lucruri inutile, de o ceartă cu un coleg de muncă, de căutarea unei pompe de biciclete pierdute, de expresia de pe chipul unei surori moartă de mult, de vârtejurile de praf într-o dimineață cu vânt în urmă cu șaptezeci de ani: dar toate faptele relevante erau în afara razei viziunii lor. Erau ca furnica, care poate vedea obiecte mici, dar nu mari. Și când memoria a eșuat și înregistrările scrise au fost falsificate — când s-a întâmplat asta, pretenția Partidului de a fi îmbunătățit condițiile vieții umane trebuia acceptată, pentru că nu a existat și nu ar mai putea exista niciun standard împotriva căruia putea fi testată.

În acest moment șirul gândurilor lui se întrerupse brusc. Se opri și ridică privirea. Se afla pe o stradă îngustă, cu câteva prăvălii întunecate, presărate printre case de locuit. Imediat deasupra capului lui atârnau trei bile de metal decolorate care păreau că au fost cândva aurite. Părea să cunoască locul. Desigur! Stătea în fața magazinului de vechituri de unde cumpărase jurnalul.

Un spasm de teamă îl străbătu. Fusese un act suficient de neplăcut să cumpere jurnalul la început, și jurase să nu se mai apropie niciodată de locul respectiv. Și totuși, în clipa în care își lăsase gândurile să rătăcească, picioarele îl aduseseră înapoi aici de la sine. Tocmai împotriva impulsurilor sinucigașe de acest gen a sperat să se păzească începând jurnalul. În același timp, observă că, deși era aproape ora nouă seara, magazinul era încă deschis. Cu sentimentul că va fi mai puțin vizibil înăuntru decât dacă stă pe trotuar, păși pe ușă. Dacă ar fi fost întrebat, putea să spună în mod plauzibil că a vrut să cumpere lame de ras.

Proprietarul tocmai aprinsese o lampă cu ulei suspendată care emana un miros necurat, dar prietenos. Era un bărbat de vreo șaizeci de ani, fragil și înconvoiat, cu un nas lung și binevoitor și cu ochi blânzi distorsionați de ochelari groși. Părul îi era aproape alb, dar sprâncenele erau stufoase și încă negre. Ochelarii lui, mișcările sale blânde și agitate, și faptul că purta o jachetă învechită de catifea neagră, îi dădeau un aer vag de intelectualitate, de parcă ar fi fost un fel de om literar, sau poate un muzician. Vocea lui era blândă, parcă ștearsă, iar accentul mai puțin degradat decât cel al majorității profesioniștilor.

”V-am recunoscut pe trotuar”, spuse el imediat. „Duimneavoastră sunteți domnul care a cumpărat jurnalul de suvenir al domnișoarei. Era o hârtie frumoasă, așa era. Cremă, se numea pe vremuri. Nu s-a mai făcut nicio hârtie ca asta de… oh, îndrăznesc să spun cincizeci de ani.” Se uită la Winston peste ochelarii. „Pot să fac ceva special pentru dvs.? Sau ați vrut doar să vă uitați în jur?”

”Eram în trecere”, spuse Winston vag. „Doar m-am uitat înăuntru. Nu vreau nimic anume.”

„Este bine și așa”, spuse celălalt, „pentru că nu cred că aș fi putut să vă mulțumesc.” Făcu un gest de scuze cu mâna cu palma moale. „Vedeți cum arată; un magazin gol, ai putea spune. Între noi fie vorba, comerțul cu antichități aproape s-a încheiat. Fără cerere și nici stoc. Mobilier, porțelan, sticlă, toate au fost sparte treptat. Și, desigur, chestiile metalice au fost în mare parte topite. Nu am mai văzut un sfeșnic de alamă de ani.”

Interiorul mic al magazinului era de fapt inconfortabil de plin, dar nu era aproape nimic în el de cea mai mică valoare. Spațiul de pe podea era foarte restrâns, deoarece de jur împrejurul pereților erau stivuite nenumărate rame de tablouri prăfuite. În fereastră erau tăvi cu piulițe și șuruburi, o daltă uzată, cuțite cu lame rupte, ceasuri stricate care nici măcar nu pretindeau că sunt în stare de funcționare, și alte gunoaie diverse. Doar pe o măsuță din colț se aflau o grămadă de mărunțișuri — cutii lăcuite, broșe de agat și altele asemenea — care păreau ca și cum ar include ceva interesant. În timp ce Winston se îndrepta spre masă, privirea îi fu surprinsă de un lucru rotund și neted, care strălucea încet la lumina lămpii și îl ridică.

Era un bucată greu de sticlă, curbat pe o parte, plat pe cealaltă, formând aproape o emisferă. Exista o moliciune deosebită, ca cea a apei de ploaie, atât în ​​culoarea, cât și în textura sticlei. În inima acesteia, mărită de suprafața curbată, se afla un obiect ciudat, roz, întortocheat, care amintea de un trandafir sau de o anemonă de mare.

„Ce este?” întrebă Winston, fascinat.

”Ăsta-i coral”, spuse bătrânul. „Trebuie să fi venit din Oceanul Indian. Obișnuiau să-l cam înglobeze în sticlă. Asta a fost făcut cu cel puțin de o sută de ani în urmă. Mai mult, după aspect.”

„Este un lucru frumos”, spuse Winston.

„Este un lucru frumos”, confirmă celălalt apreciativ. „Dar nu sunt mulți care să spună așa în zilele noastre.” Tuși. „Acum, dacă s-a întâmplat așa că vreți să-l cumpărați, asta v-ar costa patru dolari. Îmi amintesc când un astfel de lucru ar fi costat opt lire și opt lire ar fi fost… ei bine, nu pot să îmi dau seama, dar erau mulți bani. Dar cui îi pasă de antichitățile autentice în zilele noastre – chiar și de puținele care au mai rămas?”

Winston plăti imediat cei patru dolari și strecură lucrul râvnit în buzunar. Ceea ce îl atrăgea la el nu era atât frumusețea sa, cât aerul pe care părea să-l posede, aparținând unei epoci cu totul diferită de cea actuală. Sticla moale, ca apa de ploaie, nu semăna cu nicio sticlă pe care o văzuse vreodată. Lucrul era de două ori mai atractiv din cauza aparentei sale inutilități, deși putea ghici că trebuie să fi fost odată conceput ca un presspapier. Era foarte greu în buzunar, dar, din fericire, nu era prea umflat. Era un lucru ciudat, chiar compromițător, pe care un membru de partid îl avea în posesia sa. Orice lucru vechi și, de altfel, orice lucru frumos, era întotdeauna vag suspect. Bătrânul devenise mult mai vesel după ce primise cei patru dolari. Winston își dădu seama că ar fi acceptat și trei sau chiar doi.

”Mai e o cameră la etaj în care s-ar putea să doriți să aruncați o privire”, spuse el. „Nu este mare lucru în ea. Doar câteva bucăți. O să ne descurcăm cu lumina dacă urcăm la etaj.”

A aprins o altă lampă și, gârbovit, îl conduse încet spre scara abruptă și uzată și de-a lungul unui pasaj minuscul, într-o cameră care nu dădea spre stradă, ci spre o curte pietruită și o pădure de coșuri de fum. Winston observă că mobilierul era încă aranjat ca și cum camera ar fi fost menită să fie locuită. Pe podea era o fâșie de covor, un tablou sau două pe pereți și un fotoliu adânc, strâns, îndreptat spre șemineu. Un ceas de sticlă de modă veche, cu un afișaj de douăsprezece ore, ticăia pe şemineu. Sub fereastră, și ocupând aproape un sfert din cameră, era un pat enorm, cu salteaua încă pe el.

„Am locuit aici până a murit soția mea”, spuse bătrânul pe jumătate scuzându-se. „Vând mobila puțin câte puțin. Acum, acesta este un pat frumos de mahon, sau cel puțin ar fi dacă ai putea scăpa de gândacii din el. Dar îndrăznesc să spun că poate să vi se pară cam inciomod.”

Ținea lampa sus, astfel încât să lumineze toată camera, iar în lumina caldă și slabă locul părea curios de primitor. În mintea lui Winston îi trecu gândul că probabil ar fi destul de ușor să închirieze camera pentru câțiva dolari pe săptămână, dacă ar îndrăzni să-și asume riscul. Era o noțiune sălbatică, imposibilă, de abandonat de îndată ce te gândeai la ea; dar camera trezise în el un fel de nostalgie, un fel de amintire ancestrală. I se păru că știe exact ce înseamnă să stai într-o cameră ca aceasta, într-un fotoliu lângă un foc aprins, cu picioarele pe grătar și cu un ceainic pe plită; cu totul singur, cu totul în siguranță, fără să te privească nimeni, fără voce care să te urmărească, fără sunet în afară de cântarea ibricului și ticăitul prietenos al ceasului.

„Nu există teleecran!” nu se putu abține să nu murmure.

„Ah”, spuse bătrânul, „nu am avut niciodată așa ceva. Prea scump. Și se pare că nu am simțit niciodată nevoia, cumva. Acum este o masă rabatabilă în colțul de acolo. Deși bineînțeles că ar trebui să-i pui balamale noi dacă vrei să folosești lateralele.”

În celălalt colț era o bibliotecă mică, iar Winston gravitase deja spre ea. Nu conținea decât gunoi. Vânarea și distrugerea cărților se făcuseră cu aceeași minuțiozitate în cartierele prolilor ca peste tot . Era foarte puțin probabil să existe oriunde în Oceania o copie a unei cărți tipărită mai devreme de 1960. Bătrânul, care încă purta lampa, stătea în fața unor tablouri într-un cadru din lemn de trandafir care atârna de cealaltă parte a șemineului, vizavi de pat.

”Acum, dacă se întâmplă să fiți interesat de imprimeurile vechi…” începu el delicat.

Sursa: George Orwell – 1984. Traducere Nicolae Sfetcu.

© 2022 MultiMedia Publishing

Filosofie - Noțiuni de bază, Volumul 2
Filosofie – Noțiuni de bază, Volumul 2

Descoperă complexitatea filosofiei printr-o abordare accesibilă și bine structurată!

Nu a fost votat 33.47 lei155.39 lei Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.
Sfârșitul este zborul
Sfârșitul este zborul

Trenul alerga cu repeziciune, până la destinaţie mai avea câteva ore, localitatea se găsea undeva în vest, la graniţă cu Ungaria. Oana scoase hârtiile din mapă şi le studie cu atenţie. Avea localitatea, schiţa terenului, contractul de donaţie, totul părea … Citeşte mai mult

Nu a fost votat Citește mai mult
Povestiri albastre
Povestiri albastre

O colecție fascinantă de povești care îmbină umorul, realitatea socială și emoția profundă.

Nu a fost votat 9.53 lei11.44 lei Selectează opțiunile Acest produs are mai multe variații. Opțiunile pot fi alese în pagina produsului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *