Home » Articole » Articole » Artă » Literatură » George Orwell – 1984 (21 – În pădure)

George Orwell – 1984 (21 – În pădure)

postat în: Literatură 0

Winston porni pe aleea brăzdată de lumini și umbre, sărind peste băltoacele aurii oriunde se despărțeau ramurile. Sub copacii din stânga lui, pământul era plin cu clopoței. Aerul părea să sărute pielea cuiva. Era pe 2 mai. Dintr-un loc mai adânc, în inima pădurii, se auzeau guguștiucii.

Era cam devreme. Nu avusese probleme pe drum, iar fata era atât de evident experimentată încât era mai puțin înspăimântat decât ar fi fost în mod normal. Probabil că putea avea încredere în ea că va găsi un loc sigur. În general, nu puteai să presupui că ești mult mai în siguranță la țară decât în ​​Londra. Nu existau teleecrane, desigur, dar exista întotdeauna pericolul de microfoane ascunse prin care vocea ta putea fi captată și recunoscută; în plus, nu era ușor să faci singur o astfel de călătorie fără a atrage atenția. Pentru distanțe mai mici de 100 de kilometri nu era necesar să vizezi pașaportul, dar uneori erau patrule care stăteau pe la gări, care examinau actele oricărui membru de Partid pe care îl găseau acolo și puneau întrebări incomode. Cu toate acestea, nu apăruse nicio patrulă, iar pe drumul de la gară se asigurase, prin priviri precaute înapoi, că nu era urmărit. Trenul era plin de proli, într-o atmosferă de vacanță din cauza vremii de vară. Trăsura cu scaune de lemn în care călători era plină supraaglomerată datorită unei singure familii enormă, de la o străbunică fără dinți la un copil de o lună, care ieșeau să petreacă o după-amiază cu „socrii” la țară, și , după cum i-au explicat liber lui Winston, să facă rost de puțin unt de pe piața neagră.

Aleea se lărgi și, într-un minut, ajunse la poteca despre care îi spusese ea, un simplu drum pentru vite care se cufunda printre tufișuri. Nu avea ceas, dar nu putea fi încă ora cincisprezece. Clopoțeii erau atât de groși sub picioare, încât era imposibil să nu calci pe ei. Îngenunche și începu să culeagă câteva flori, parțial pentru a trece timpul, dar și dintr-o idee vagă că și-ar dori să aibă un buchet de flori de oferit fetei când se vor întâlni. Strânsese o grămadă mare și simțea mirosul lor slab și bolnăvicios, când un sunet din spatele lui îl făcu să înghețe, trosnetul inconfundabil al unui picior pe crengi. Continuă să culeagă clopoței. Era cel mai bun lucru de făcut. Putea fi fata, sau poate a fost urmărit la urma urmei. A privi în jur însemna să arăți vinovăție. Continuă să culeagă. O mână îi căzu ușor pe umăr.

Ridică privirea. Era fata. Ea clătină din cap, evident ca un avertisment că trebuie să tacă, apoi despărți tufișurile și îl conduse rapid pe drumul îngust în pădure. Evident că ea mai fusese pe acolo și înainte, pentru că ocoli zonele de mlaștină ca din obișnuință. Winston o urmă, ținând strâns în continuare buchetul de flori. Primul lui sentiment fusese ușurare, dar, în timp ce privea corpul zvelt și puternic mișcându-se în fața lui, cu centura stacojie care era suficient de strânsă pentru a scoate în evidență curba șoldurilor ei, fu năpădit de sentimentul propriei sale inferiorități. Chiar și acum părea destul de probabil ca, atunci când se întoarse și se uită la el, să se retragă până la urmă. Dulceața aerului și verdeața frunzelor îl descurajau. Deja de pe drum de la gară, soarele de mai îl făcuse să se simtă murdar și slăbit, o creatură de interior, cu praful de funingine al Londrei în toți porii pielii. Îi trecu prin minte că până acum probabil că nu-l văzuse niciodată în plină zi, în aer liber. Ajunseră la copacul căzut despre care vorbise ea. Fata sări peste el și împinse tufișurile într-o parte și alta, acolo unde nu părea să fie o intrare. Când Winston o urmă, descoperi că se aflau într-o poiană naturală, o colină mică ierboasă înconjurată de puieți înalți care o închidea complet. Fata se opri și se întoarse.

„Am ajuns”, spuse ea.

Stătea în fața ei la câțiva pași. Încă nu îndrăznea să se apropie de ea.

„Nu am vrut să spun nimic pe drum”, continuă ea, „în cazul în care ar fi fost ascuns vreun microfon pe acolo. Presupun că nu există, dar ar putea exista. Există întotdeauna șansa ca unul dintre acei porci să-ți recunoască vocea. Aici este bine.”

Încă nu avea curajul să se apropie de ea. „E bine aici?” repetă el prostește.

”Da. Uită-te la copaci.” Erau mici frasini, care mai demult fuseseră tăiați și răsăriseră din nou într-o pădure de prăjini, niciunul dintre ei mai gros decât încheietura mâinii cuiva. „Nu este nimic suficient de mare aici pentru a ascunde un microfon. În plus, am mai fost aici.”

Făceau doar conversație. Reuşise să se apropie de ea acum. Ea stătea în fața lui foarte dreaptă, cu un zâmbet pe față care părea ușor ironic, de parcă s-ar fi întrebat de ce era atât de lent în a acționa. Clopoțeii căzură în cascadă pe pământ. Păreau să fi căzut de la sine. O luă de mână.

„Îți vine să crezi”, spus el, „că până în acest moment nu știam ce culoare au ochii tăi?” Erau căprui, remarcă el, o nuanță destul de deschisă de maro, cu gene închise la culoare. „Acum că ai văzut cum sunt cu adevărat, mai poți suporta să te uiți la mine?”

”Da, ușor.”

„Am treizeci și nouă de ani. Am o soție de care nu pot scăpa. Am vene varicoase. Am cinci dinți falși.”

„Nu mi-ar păsa mai puțin”, spuse fata.

În clipa următoare, greu de spus prin a cui inițiativă, ea era în brațele lui. La început, nu a avut niciun sentiment în afară de neîncredere. Corpul tânăr era lipit de al său, masa de păr întunecat era pe fața lui, și da! de fapt, ea își întoarse fața în sus și el îi sărută gura roșie. Ea își încolăcise brațele pe gâtul lui, îi spunea dragul meu, comoara mea, iubitul meu. El o trase în jos pe pământ, ea nu opuse nicio rezistență, putea să facă ce-i plăcea cu ea. Dar adevărul era că nu avea nicio senzație fizică, cu excepția unui simplu contact. Tot ce simțea era neîncredere și mândrie. Era bucuros că se întâmpla asta, dar nu avea nicio dorință fizică. Era prea devreme, tinerețea și frumusețea ei îl înspăimântau, era prea obișnuit să trăiască fără femei – nu știa motivul. Fata se ridică și și-a scoase un clopoțel din păr. Se așeză lângă el, punându-și brațul în jurul taliei lui.

”Nu contează, dragul meu. Nu e nicio grabă. Avem toată după-amiaza. Nu este aceasta o ascunzătoare splendidă? L-am găsit când m-am pierdut o dată într-o excursie în comunitate. Dacă venea cineva, îl puteai auzi de la o sută de metri distanță.”

„Cum te cheamă?” întrebă Winston.

‘Julia. Eu știu numele tău. Ești Winston — Winston Smith.”

„Cum ai aflat asta?”

”Cred că aflu lucrurile mai bine decât tine, dragul meu. Spune-mi, ce părere aveai despre mine înainte de ziua aceea în care ți-am dat bilețelul?”

Nu simțea nicio ispită să-i spună minciuni. Ar fi fost chiar un fel de declarație de dragoste prin a începe să spună ce este mai rău.

„Uram să te văd”, spuse el. „Am vrut să te violez și apoi să te ucid. Acum două săptămâni m-am gândit serios să-ți sparg capul cu o piatră de pavaj. Dacă chiar vrei să știi, mi-am imaginat că ai de-a face cumva cu Poliția Gândirii.”

Fata râse încântată, luând evident asta ca pe un tribut adus excelenței deghizării ei.

„Nu Poliția Gândirii! Sincer, chiar ai crezut asta?”

”Ei bine, poate nu chiar asta. Dar din aspectul tău general – pur și simplu pentru că ești tânără, vioaie și sănătoasă, înțelegi – m-am gândit că probabil…”

”Ai crezut că sunt un membru bun al Partidului. Pur în cuvânt și faptă. Bannere, procesiuni, sloganuri, jocuri, drumeții în comunitate, toate astea. Și ai crezut că, dacă aș avea o cât de mică șansă, te-aș denunța ca fiind un criminal de gândire și aș lăsa să fii ucis?”

”Da, ceva de genul ăsta. Foarte multe fete tinere sunt așa, știi.”

„De vină este nenorocita asta”, spus ea, smulgându-și centura stacojie a Ligii Junior Anti-Sex și aruncând-o pe o crengă. Apoi, de parcă atingerea taliei ei i-ar fi adus aminte de ceva, simțit în buzunarul salopetei și scoase de acolo o mică bucată de ciocolată. O rupse în jumătate și îi oferi una dintre bucăți lui Winston. Chiar înainte să o ia, știa după miros că era ciocolată foarte neobișnuită. Era întunecată și strălucitoare și era învelit în hârtie argintie. În mod normal, ciocolata era o chestie sfărâmicioasă de culoare maro-mat care avea un gust, pe cât s-ar putea descrie astfel, ca fumul unui foc de gunoi. La un moment dat, gustă din bucata de ciocolată pe care i-o dăduse ea. Prima impresie de miros îi trezi o amintire pe care nu reușea să o definească, dar care era puternică și tulburătoare.

„De unde ai chestiile astea?” întrebă el.

”Piața neagră”, spuse ea indiferentă. „De fapt, sunt genul ăla de fată care atrage privirile. Sunt bună și la jocuri. Am fost lider de trupă la Spioni. Fac muncă voluntară trei seri pe săptămână pentru Liga Junior Anti-Sex. Ore și ore pe care le-am petrecut lipindu-le putreziciunile în toată Londra. Eu țin întotdeauna un capăt al unui banner la procesiuni. Par mereu veselă și nu mă eschivez niciodată de la nimic. Țip mereu cu mulțimea, asta spun. Este singurul mod de a fi în siguranță.”

Primul mușcătură de ciocolată se topise pe limba lui Winston. Gustul era minunat. Dar mai exista încă acea amintire care se mișca pe marginile conștiinței lui, ceva puternic simțit, dar care nu se poate reduce la o formă definită, ca un obiect văzut cu coada ochiului. O îndepărta de el, conștient doar că era amintirea unei acțiuni pe care și-ar fi dorit s-o anuleze, dar nu putea.

„Ești foarte tânără”, spuse el. „Ești cu zece sau cincisprezece ani mai tânără decât mine. Ce ai putea vedea să te atragă la un bărbat ca mine?”

„A fost ceva în fața ta. M-am gândit că voi risca. Mă pricep să observ oameni neconformiști. De îndată ce te-am văzut, am știut că ești împotriva LOR.”

Sursa: George Orwell – 1984. Traducere Nicolae Sfetcu.

© 2022 MultiMedia Publishing

The Mystery of the Golden Stars
The Mystery of the Golden Stars – An adventure in the European Union (Misterul stelelor aurii – O aventură în Uniunea Europeană)

Bilingual English/Romanian Edition (Ediția bilingvă engleză/română) This book invites you to tour Brussels, the city that hosts the European Union’s headquarters, discovering what the European Union is, how it works and how it may be relevant to you. You follow … Citeşte mai mult

Nu a fost votat $3.99 Selectează opțiunile
Castelul Miravet - Misterul manuscrisului
Castelul Miravet – Misterul manuscrisului

Romanul de faţă este, în parte, o ficţiune aşa cum fictive sunt şi unele personaje şi întâmplări descrise aici. Evenimente din istoria templierilor, descrise în roman, sunt bazate pe fapte reale, dar ficţiunea şi imaginaţia ne-au ajutat să le dăm … Citeşte mai mult

Nu a fost votat $1.99 Selectează opțiunile
Eseuri filosofice
Eseuri filosofice

O colecție personală de eseuri din filosofia științei (fizică, în special gravitație), filosofia tehnologiei informațiilor și comunicații, problemele sociale actuale (inteligența emoțională, pandemia COVID-19, eugenia, serviciile de informații), filosofia artei și logica și filosofia limbajului. Distincția dintre falsificare și respingere … Citeşte mai mult

Nu a fost votat $4.99$18.09 Selectează opțiunile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *