Uneori trebuie să redactaţi (sau să îmbunătăţiţi) un document care conţine numeroase date și idei. Iată câteva modalităţi de structurare a informaţiilor astfel încât cititorii să înţeleagă fi ecare frază la prima citire.
Indicaţi agenţii fi ecărei acţiuni (a se vedea recomandarea 8) și prezentaţi acţiunile în ordinea în care se desfășoară.
-
NERECOMANDAT: Decizia sa cu privire la atribuirea asistenţei UE va fi luată ulterior primirii tuturor candidaturilor de proiecte, în cadrul reuniunii comitetului de atribuire.
-
RECOMANDAT: În momentul în care toţi candidaţii și-au prezentat cererile de proiecte, (1)
comitetul de atribuire se va reuni (2)
pentru a decide (3)
valoarea ajutorului UE pe care îl va acorda fi ecărui proiect. (4)
Evitaţi să „ascundeţi” informaţiile importante în mijlocul frazei!
-
NERECOMANDAT: În ceea ce privește reducerea tarifelor de roaming, Comisia a prezentat mai multe propuneri.
-
RECOMANDAT: Comisia a prezentat mai multe propuneri de reducere a tarifelor de roaming.
-
NERECOMANDAT: În prezent, este probabil ca interzicerea fumatului în restaurante să fie implementată.
-
RECOMANDAT: În prezent, este probabil ca fumatul în restaurante să fie interzis.
Încercaţi să puneţi în evidenţă partea fi nală a frazelor dumneavoastră – aceasta este partea pe care o vor reţine cititorii.
-
NERECOMANDAT: În raport se recomandă reforma instituţională integrală în majoritatea cazurilor.
-
RECOMANDAT: Ceea ce recomandă raportul, în majoritatea cazurilor, este o reformă instituţională integrală.
Lasă un răspuns