ANEXA 1

 

Mărimi fizice referitoare la expunerea la câmpuri electromagnetice

 

Pentru descrierea expunerii la câmpuri electromagnetice se utilizează următoarele mărimi fizice:

Intensitatea câmpului electric (E) reprezintă o mărime vectorială care corespunde forţei exercitate asupra unei particule încărcate, indiferent de mişcarea acesteia în spaţiu. Intensitatea se exprimă în volţi per metru (Vm-1). Trebuie să se facă o distincţie între câmpul electric din mediu şi câmpul electric prezent în organism (in situ) ca urmare a expunerii la câmpul electric din mediu.

Curentul electric în membre (IL) este curentul electric care apare în membrele unei persoane expuse la câmpuri electromagnetice în gama de frecvenţe 10 MHz – 110 MHz în urma contactului cu un obiect aflat într-un câmp electromagnetic sau a circulaţiei curenţilor capacitivi induşi în organismul expus. Acesta se exprimă în amperi (A).

Curentul electric de contact (IC) este curentul electric care apare atunci când o persoană intră în contact cu un obiect aflat într-un câmp electromagnetic. Acesta se exprimă în amperi (A). Un curent electric de contact staţionar se produce atunci când o persoană se află în

 

contact continuu cu un obiect aflat într-un câmp electromagnetic. În procesul stabilirii unui astfel de contact se poate produce o scânteie, însoţită de curenţi tranzitorii.

Sarcina electrică (Q) este mărimea corespunzătoare utilizată pentru descărcarea cu scântei şi se exprimă în coulombi (C).

Intensitatea câmpului magnetic (H) este o mărime vectorială care, împreună cu inducţia magnetică, defineşte câmpul magnetic în orice punct din spaţiu. Aceasta se exprimă în amperi pe metru (Am-1).

Inducţia magnetică (B) este o mărime vectorială care se manifestă prin forţa exercitată asupra sarcinilor electrice aflate în mişcare şi se exprimă în tesla (T). În spaţiul liber şi în materii biologice, inducţia magnetică şi intensitatea câmpului magnetic pot fi utilizate una în locul celeilalte, o intensitate a câmpului magnetic de H = 1 Am-1 fiind echivalentă cu o inducţie magnetică de B = 4π10-7 T (aproximativ 1,25 microtesla).

Densitatea de putere (S) este mărimea adecvată utilizată pentru frecvenţe foarte înalte, pentru care adâncimea de pătrundere în corp este scăzută. Aceasta reprezintă raportul dintre puterea radiantă incidentă perpendicular pe o suprafaţă şi aria suprafeţei respective. Aceasta se exprimă în waţi pe metru pătrat (Wm-2).

Energia de absorbţie specifică (SA) reprezintă energia absorbită de unitatea de masă de ţesut biologic, exprimată în jouli pe kilogram (Jkg-1). În prezenta hotărâre, aceasta se utilizează pentru stabilirea limitelor faţă de efectele radiaţiei pulsate de microunde.

Rata specifică de absorbţie a energiei (SAR), exprimată ca medie pe întregul corp sau pe părţi ale acestuia, reprezintă rata la care se absoarbe energia pe unitatea de masă de ţesut biologic şi se exprimă în waţi pe kilogram (Wkg-1). SAR pe „întreg corpul” reprezintă o mărime acceptată pe scară largă pentru stabilirea raportului dintre efectele termice nocive şi expunerea la frecvenţe radio (RF). În afară de media SAR pe „corpul întreg” sunt necesare valori SAR locale pentru evaluarea şi limitarea absorbţiei excesive de energie în mici părţi ale corpului ca urmare a unor condiţii speciale de expunere. Exemple de astfel de condiţii includ: o persoană expusă la RF în gama inferioară de MHz (de exemplu, de la sistemele de încălzire dielectrice) şi persoanele expuse în câmpul din proximitatea unei antene.

Dintre aceste mărimi, inducţia magnetică (B), curentul electric de contact (IC), curentul electric în membre (IL), intensitatea câmpului electric (E), intensitatea câmpului magnetic (H) şi densitatea de putere (S) pot fi măsurate în mod direct.