Uneori, artiștii creează o versiune idealizată a unei forme naturale, mai degrabă decât să reflecte cu adevărat aspectul ei real. Aceasta a fost norma, de exemplu, în reprezentările figurilor regale din Egiptul antic. A existat un canon sau un set de principii și norme pentru reprezentarea familiei regale, care era foarte specific despre cum trebuie să arate, inclusiv norme privind proporțiile diferitelor părți ale corpului unele față de altele, poziția lor și alte detalii. Canonul stabilește, de asemenea, standarde pentru îmbrăcăminte, articolele pentru acoperirea capului, barba falsă, pozițiile brațului și pumnului și alte detalii. Canonul a fost remarcabil de conservator și neschimbător, modificându-se foarte puțin de-a lungul numeroaselor secole în care a existat Egiptul antic.

Figura 4.8 | Statuia lui Menkaura și a reginei Khamerernebty II. Autor: Keith Schengili-Roberts. Credit: Wikimedia Commons, Licență: CC BY-SA 2.5
Figurile faraonului Menkaure (r. c. 2530-c. 2510 î.e.n.) și ale reginei sale Khamerernebty sunt arătate ca fiind bine proporționate, apte fizic și la vârsta adultă tânără. (Figura 4.8) Deoarece regele a fost evaluat în mod regulat în ceea ce privește favoarea sa față de zei și aptitudinea de a guverna, i se cerea să fie într-o condiție fizică de top – sau așa trebuie să apară în orice imagine oficială. Această necesitate a dus la idealizarea formei fizice naturale. Deci, deși este o imagine reprezentativă a corpului regal, nevoia de a-l înfățișa ca un conducător potrivit și demn a însemnat că el a fost în general arătat ca fiind în floarea vârstei, cu un fizic elegant și perfect proporțional și fără aparent niciun indiciu de slăbiciune sau vulnerabilitate. În schimb, imaginea unui oficial de stat egiptean, Ka-Aper, care nu avea rang regal, a fost creată cu o idee diferită. (Statuea lui Ka’aper: https://egypt-museum.com/statue-of-kaaper/) Ca om de rând, el este arătat cu un fizic foarte diferit – mai degrabă plin și mai relaxat, cu siguranță nu este guvernat de reguli pentru imaginile regale. Este mai naturalist, nu idealizat ca operele regale.
Pentru a studia idealizarea în continuare, vom explora evoluția formelor sculpturale masculine nud în Grecia antică. Știm că sculptorii greci au început cu idei pe care le-au adunat din formele egiptene pe care le cunoșteau, dar apoi le-au modificat în moduri foarte semnificative care reflectau propria lor cultură distinctivă. Ei au prezentat formele în nud (doar sculpturile de bărbați erau nud la început, sculptura feminină a rămas îmbrăcată până în secolul al IV-lea î.e.n.) și, de-a lungul timpului, au căutat din ce în ce mai mult să surprindă detalii fizice mai precise și principiile mișcării în corp, mai degrabă decât sentimentul static de permanență pe care îl favorizaseră egiptenii.
Figura 4.9 | Sculpturi ale formei umane care demonstrează acuratețea anatomică
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Fotografia A | Statuia de marmură a unui kouros. | Fotografie B | Kroisos Kouros. | Fotografie C | Băiatul Kritios | Fotografie D | Doryphoros din Pompei |
Încă de la început, artiștii greci au avut ocazia să observe concursurile olimpice, competiții atletice care aveau loc la fiecare patru ani în onoarea lui Zeus, conducătorul zeilor lor. Jocurile Olimpice au prezentat atleți bărbați nud în multe activități fizice și diverse exerciții, jocuri și sporturi. De-a lungul timpului, artiștii greci au dezvoltat o înțelegere aprofundată a fizionomiei umane, a modului în care s-au realizat diverse mișcări și fapte și cum s-au coordonat și funcționat oasele, mușchii și tendoanele. Au redat din ce în ce mai mult forma umană cu o mare acuratețe anatomică. Când ne uităm la sculpturile din Figura 4.9, putem vedea evoluția reprezentării de la cele două figuri datând din perioada arhaică (800-480 î.e.n.), când apropierea de opera egipteană este aparentă, până la clasicul timpuriu (c. 480-450 î.e.n.), și apoi perioada clasică înaltă (c. 450-400 î.e.n.), considerată a fi simbolul naturalismului în reprezentarea artistică a fizicului masculin.
Punctul de cotitură în această evoluție — momentul în care s-a pronunțat realizarea naturalismului — a fost odată cu crearea Băiatului Kritios, c. 480 î.e.n. (Figura 4.9c) La acel moment, la începutul perioadei clasice din Grecia, sculptorii au capturat potențialul de mișcare naturalistă și contrapposto sau schimbarea greutății genunchilor și șoldurilor care apare atunci când stau în picioare cu un picior în largul său sau merg. Curând, însă, a făcut loc unui canon de artă pentru forma rafinată. Deci, din nou, naturalismul adevărat a făcut loc unei noțiuni de formă „perfectă” sau idealizată.
Sursa: Sachant, Pamela; Blood, Peggy; LeMieux, Jeffery; and Tekippe, Rita, „Introduction to Art: Design, Context, and Meaning” (2016). Fine Arts Open Textbooks. 3. https://oer.galileo.usg.edu/arts-textbooks/3, licența CC BY-SA 4.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu
Lasă un răspuns