Narațiunile personale și memoriile: Explorarea trecutului pentru a înțelege prezentul

Mediul academic este un termen pentru lumea educației. Provocarea în această parte a călătoriei tale este să înveți să-ți arăți identitatea și punctul tău de vedere în cadrul unei explorări a genurilor de scris tradiționale. Veți învăța că mediul academic este definit în parte de tradițiile sale. În sala de clasă de scris, așteptați-vă să vi se ceară să scrieți într-o varietate de genuri narative și academice. Fiecare dintre aceste genuri este caracterizat de un set definit de structuri și așteptări. Cu toate acestea, deoarece scrisul este și o formă de artă creativă, veți găsi spațiu mai mult decât suficient în mediul academic pentru a vă dezvolta vocea individuală și pentru a contesta convențiile și așteptările pe măsură ce scrieți despre diferite subiecte. Pe măsură ce vă apropiați de temele din această unitate, luați în considerare modalități de a vă infuza scrisul cu personalitatea și identitatea voastră – vocea voastră unică.

Figura 4.1 Narațiunile și memoriile personale oferă perspectiva naratorului asupra unei experiențe de viață. Aici, o familie din Florida ia o masă improvizată împreună la un adăpost amenajat în timpul uraganului Charley din 2004 pentru oamenii care au fost nevoiți să-și evacueze casele. Cum îți imaginezi că părinții și copiii se simt și se înțeleg în această perioadă? Ce ar putea spune copiii, acum adulți, despre amintirile lor despre uragan? Relațiile de familie și trăirea prin dezastre naturale sunt subiecte frecvente de scris personal.

De când creionul a fost folosit la scris pe hârtie pentru prima dată, autorii și-au înregistrat experiențele personale pentru a le perpetua, a împărtăși lecții semnificative învățate sau pur și simplu a distra publicul. Într-adevăr, încă de la domnitorul roman Iulius Caesar (100–44 î.e.n.), care a scris relatări despre bătăliile sale epice, autorii au scris pentru a păstra istoria, pentru a căuta recunoașterea realizărilor și a transmite înțelepciunea. A scrie despre propria ta viață poate fi alternativ satisfăcător, terifiant și entuziasmant. Vă permite să împărtășiți experiențe personale semnificative, să reflectați asupra lor și să vă conectați la un nou nivel cu publicul dvs. Scrierea personală poate dezvălui mai mult decât evenimentele pe care le-ați trăit – le spune publicului cine sunteți, în timp ce relatați experiențele personale pentru a transmite umor, compasiune, temeri și convingeri.

O narațiune personală este o formă de scriere non-ficțiune în care autorul povestește un eveniment sau un incident din viața sa. Un memoriu este un tip de scriere non-ficțiune în care autorul spune o versiune la persoana întâi a unei perioade de timp sau a unui eveniment din viața sa. Deoarece cele două genuri sau forme de scriere împărtășesc mai multe asemănări decât diferențe, ele sunt acoperite aici împreună. Scrierea personală, fie că este o narațiune sau un memoriu, este o oportunitate de a împărtăși experiențele tale trăite cu cititorii. O narațiune personală spune o poveste și include adesea amintiri și anecdote (povestiri scurte, amuzante sau interesante despre ceva ce s-a întâmplat în viața reală) pentru a relata evenimente și idei. Ca toate scrierile bune, narațiunile personale au o temă generală (mesajul pe care doriți să-l transmiteți cititorilor) și un scop dincolo de povestea în sine. Deși narațiunile personale urmează de obicei arcul narativ tradițional de expunere, acțiune în creștere, punct culminant, acțiune în scădere și rezoluție, scrierea personală are câteva trăsături unice. Spre deosebire de unele forme de scriere academică, scrisul personal acceptă utilizarea punctului de vedere la persoana întâi (naratorul participă la evenimente), iar narațiunile și memoriile au adesea un accent restrâns.

Cheia unei scrieri personale eficiente este să vă cunoașteți publicul și scopul. Puteți scrie pentru a transmite un eveniment, pentru a preda o lecție sau pentru a explora o idee. Puteți scrie pentru a ajuta la ameliorarea etapelor de emoție profundă (un proces numit catarsis), pentru a evoca un răspuns emoțional sau pur și simplu pentru a distra cititorii. Mai presus de toate, o narațiune personală sau un memoriu vorbește despre experiența unui individ sau despre o serie de evenimente într-un mod care îi implică emoțional pe cititori. Cu cât împărtășiți mai clar și mai viu experiența dvs., cu atât este mai probabil ca cititorii să fie emoționați.

Acest capitol prezintă un fragment din Viața pe Mississippi a scriitorului american Mark Twain (1883), un memoriu despre anii săi ca pilot de vapor pe râul Mississippi. Studierea acestui text și utilizarea de către Twain a componentelor narațiunii personale vă va ajuta să înțelegeți modul în care autorii creează relatări semnificative ale evenimentelor personale. Mai târziu în capitol, și tu vei crea o narațiune personală despre un eveniment important din viața ta.

Explorarea trecutului pentru a înțelege prezentul

Scrisul personal este unic prin faptul că vă spune povestea. Deoarece este o formă de povestire, poate exista o tendință de a ignora scrisul personal ca fiind o abilitate mai puțin academică sau mai puțin valoroasă decât scrisul mai formal. Deși poate permite o mai mare libertate în stil și conținut, scrierea personală este valoroasă în sine, deoarece vă permite să înțelegeți lumea așa cum o experimentați dvs., nu alții.

Două genuri ale acestui tip de scriere sunt narațiunile personale și memoriile. Un gen este o categorie de scris care prezintă compoziții cu caracteristici, stiluri, conținut și formate distincte. Aceste două genuri aparțin familiei mai mari de non-ficțiune creativă, un termen care se aplică tipului de scriere non-ficțiune care împărtășește multe trăsături cu scrierea de ficțiune. Principala diferență este că intrigile, decorurile și personajele provin mai degrabă din viața reală decât din imaginația unui autor. Lucrările de non-ficțiune creativă includ scriitorii americani Sebastian Junger (n. 1962) cu The Perfect Storm (1997), Jon Krakauer (n. 1954) cu Into Thin Air (1997) și Terry Tempest Williams (n. 1955) cu Refuge (1991). Piese mai scurte apar în mod regulat în reviste literare populare, în special în The New Yorker, Harper’s Magazine și The Atlantic, precum și în periodice precum Sports Illustrated, Rolling Stone și The Wall Street Journal.

Scriitorii de non-ficțiune narativă împrumută în mod obișnuit tehnici stilistice și formale din narațiunile vizuale rapide ale filmului și televiziunii, precum și din limbajul inovator al poeziei, ficțiunii și dramei. Aceste influențe încurajează un stil de proză cu mai multe fațete, multidimensionale, pentru a ține pasul cu lumea reală multifațetă și multidimensională. Pe lângă memoriile și narațiunile personale, biografiile, autobiografiile și jurnalismul literar sunt considerate non-ficțiune creativă.

Diferențele dintre memoriu și narațiunea personală

Atât un memoriu, cât și o narațiune personală sunt relatări ale experiențelor personale scrise într-un stil narativ, dar există unele diferențe. Un memoriu este o relatare a anumitor incidente din viața unei persoane, adesea dintr-o anumită perioadă de timp. Naratorul este un personaj din poveste și reflectă asupra evenimentelor trecute pentru a trage o concluzie pe baza acestor evenimente. Memoriile se concentrează asupra modului în care autorul își amintește o parte din propria viață. Pe de altă parte, narațiunile personale se concentrează de obicei pe un eveniment major prin care naratorul dezvăluie gânduri, sentimente și, eventual, experiențe înrudite. Ca și alte lucrări din genul narativ, narațiunile și memoriile personale dezvoltă decorul, intriga, caracterizarea și dialogul.

Cuvântul memorii provine din franceză mémoire, care înseamnă „memorie”. Scrierea personală se bazează pe memorie, dar nu este neapărat o relatare a fiecărui detaliu al evenimentului despre care scrie autorul. Dacă aceasta ar fi cazul, ar putea duce la o lectură uscată și plictisitoare, spre deosebire de ceea ce caută majoritatea autorilor – implicarea publicului. Scopul mai important este acela de a crea o compoziție care să fie autentică din punct de vedere emoțional și să transmită sentimentul de bază al unui eveniment, al unei perioade de timp sau al unei lecții, și impactul acesteia asupra ta, scriitorul. În secțiunea următoare, veți întâlni un autor care face exact asta. El reflectă asupra evenimentelor profund personale din propria sa viață, deoarece acestea se referă la probleme culturale și sociale mai largi. Subiectul narațiunii tale personale sau al memoriului nu ar trebui să fii doar tu, deși vei spune o poveste din viața ta. Mesajul general al poveștii ar trebui să fie despre ceva mai mare – o înțelegere universală, o lecție învățată, o experiență umană comună. Cu cât cititorii se pot raporta la povestea ta prin detaliile pe care le incluzi, cu atât va însemna mai mult pentru ei.

Aspectul cultural

Scrisul personal oferă o oportunitate unică de a explora contexte culturale. Cultura – valori comune, obiceiuri, arte și trăsături ale unui grup social – se află în centrul narațiunilor și memoriilor personale și ar trebui să fie parte din centrul lor central. Includerea de informații istorice, anecdote și detalii vii în scrisul dvs., precum și utilizarea unei varietăți specifice și relevante în limba folosită, vă ajută să descrieți culturile care fac parte din viața dvs. și îmbunătățește înțelegerea cititorilor. Astfel, este posibil ca cititorii să experimenteze empatie mai profundă și răspunsuri emoționale în legătură cu problemele mai mari prezentate. De asemenea, oferiți oportunități pentru cultură să fie împărtășită ca o experiență umană comună.

Sursa: Writing Guide with Handbook sub licență CC BY 4.0. Traducere și adaptare de Nicolae Sfetcu. © 2023 MultiMedia Publishing