Paranormal

postat în: Paranormal 0
Cărţi Zener folosite la începutul secolului XX pentru cercetări experimentale în cazul percepţiilor extrasenzoriale
Cărţi Zener folosite la începutul secolului XX pentru cercetări experimentale în cazul percepţiilor extrasenzoriale

Paranormal este un termen general (inventat la începutul secolului XX) pentru a desemna experienţele care transced „spaţiul experienţelor normale sau a explicaţiilor ştiinţifice” sau care indică fenomene considerate ca neputând fi explicate sau măsurate de ştiinţa actuală. Fenomenele paranormale diferă de anumite entităţi ipotetice, precum materia neagră sau energia neagră, fenomenele paranormale fiind inconsistente cu lumea aşa cum este ea înţeleasă prin observaţii empirice cuplate cu metodologii ştiinţifice.

În cultura populară şi folclor se găsesc mii de poveşti despre fenomene paranormale. Comunitatea ştiinţifică, aşa cum afirmă Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă a Statelor Unite, consideră că evidenţele ştiinţifice nu confirmă o mare varietate de credinţe caracterizate drept paranormale.

Cercetări în domeniul paranormalului

Studiul paranormalului din perspectiva cercetării este adesea dificil datorită inexistenţei unei evidenţe fizice acceptabile în cazul celor mai multe fenomene. Prin definiţie, paranormalul cu se conformează aşteprărilor convenţionale naturale. De aici rezultă că un fenomen nu poate fi confirmat ca paranormal folosind metode ştiinţifice întrucât, dacă ar fi posibil, nu s-ar mai potrivi definiţiei de paranormal. În ciuda acestor contradicţii, studiile paranormalului sunt adesea conduse de cercetători din diferite domenii. Unii cercetători doar studiază credinţele ce ţin de domeniul paranormalului indiferent dacă fenomenul este considerat sau nu ca existând în mod obiectiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *