Schimbările climatice, constructivismul social și antropocentrismul

Mike Hulme, un savant de frunte în domeniul schimbărilor climatice, susține că definițiile științifice ale climei:

”mențin prea ușor o falsă separare între o lume fizică (pentru a fi înțeleasă prin anchetă științifică) și una imaginativă (pentru a fi înțeleasă prin narațiuni semnificative sau practici umane). O astfel de distincție se potrivește cu ușurință cu dualismul natură-cultură care s-a înrădăcinat în multe gândiri și practici occidentale.” 9

Ca răspuns, Hulme a susținut că climatul „trebuie înțeles, în primul rând, cultural” 10 și ca o „idee a minții umane”. 11 Cu toate acestea, acest lucru nu depășește dualismul om/natură pe care Hulme îl critică pe bună dreptate. Mai degrabă, trece de la o parte la cealaltă, incluzând climatul în întregime în imaginația umană.

Climatul nu poate fi o idee pur constructivistă, pentru că o putem simți, nu doar cu simțurile noastre, ci și cu emoțiile și în subconștientul nostru. Colectivul de cercetare Bawaka Country adaugă că „ modelele climatice există cu mult dincolo de mințile umane, au propria lor existență și acțiune, au cunoaștere și legi, chiar dacă sunt încurcate cu noi.” 12 În timp ce atât abordările științifice, cât și cele construcționiste sociale au valoare, nici una nu se implică pe deplin cu corpul uman ca un mijloc legitim de cunoaștere a schimbărilor climatice. 13 Similar abordărilor științifice, construcționismul social șterge întruchiparea umană și consideră că oamenii sunt privitori sau inventatori ai climei, mai degrabă decât strâns înglobate în fluxurile sale materiale vii. 14 După cum susțin studiile indigene și postumaniste 15, aceasta se datorează faptului că atât știința occidentală, cât și construcționismul social sunt întemeiate pe presupuneri problematice antropocentrice, dualiste și individualiste. 16 Antropocentrismul este dacă oamenii sunt separați sau separabili de, unici în comparație cu și mai importanți decât lumea non-umană. Unele dintre calitățile noastre aparente unice includ posesiunea minții (și, prin urmare, conștiința, spiritul, cunoașterea și inteligența) și a agentului (abilitatea de a influența schimbarea în lume). Presupusul excepționalism al minții umane duce la negarea valorii și capacităților inteligenței corpului uman. Acest mit al supremației cognitive umane funcționează, de asemenea, pentru a justifica credința că oamenii pot și ar trebui să înțeleagă și să controleze pe deplin lumea non-umană.

Din păcate, deși un astfel de antropocentrism este recunoscut ca una dintre cauzele fundamentale ale crizelor ecologice 17, el rămâne fundamentul filosofic pentru aproape toate eforturile de implicare în schimbările climatice (adică educație, comunicare, conștientizare, campanie, schimbare de comportament și politici aferente). 18 În aspirațiile noastre de a reduce emisiile, perpetuăm în mod pervers înțelegeri extractiviste profunde ale oamenilor ca autonomi, antreprenori, cărora, dacă le-ar păsa suficient, ar fi capabili să exercite un control moral corect asupra lor înșiși, acțiunilor lor, și, prin urmare, asupra lumeii non-umane. Acest lucru limitează abilitățile noastre de a ne înțelege pe noi înșine ca parte a climei, de a ne angaja cu experiențele noastre concrete ale schimbărilor climatice și de a cultiva acțiunile climatice colective. Dar, dacă am începe cu o înțelegere diferită a ceea ce este clima și cum putem ști asta? Ce se întâmplă dacă experiențele trăite, întruchipate, emoționale, interpersonale și relaționale ar fi considerate constitutive ale climatului și ca modalități valoroase de a-l înțelege?

Trebuie să învățăm să trăim cu schimbările climatice. A învăța să trăiești cu schimbările climatice începe de la înțelegerea conviețuirii cu climatul. Acesta este clima nu ca substantiv care se referă la un lucru – o idee culturală sau un sistem geofizic – ci climatul ca un verb, care se referă la o acțiune: la procesele de conviețuire cu noi înșine, cu ceilalți și cu lumea. Clima este ceva ce facem cu toții, tot timpul, și o facem mereu împreună, chiar dacă nu o facem în mod coordonat, similar sau egal. Climatul ca mod de viață se concentrează pe modurile intime în care suntem implicați în lumea non-umană și modul în care tiparele acestor relații generează condițiile în care trăim. Prin urmare, se acordă cu modul în care fenomenul planetar și epocal al schimbărilor climatice este implicat metabolic, emoțional și politic în viețile noastre de zi cu zi, mondene, inter/personale și obligă la respect, reciprocitate și responsabilitate pentru această relaționalitate extinsă. Această înțelegere ne permite mai bine să cultivăm strategii care pot inspira și sprijini în mod adecvat oamenii să se implice și să răspundă la schimbările climatice și să facem acest lucru în moduri care să contribuie la justiția climatică multispecie. 19

Sursa: Blanche Verlie, Learning to Live with Climate Change – From Anxiety to Transformation, Routledge, ISBN: 978-0-367-44126-5 (ebk), DOI: 10.4324/9780367441265