Sistemul Martingale de pariere, denumit pe scurt Martingale, se foloseşte din sec. XVIII ca strategie în jocurile de noroc, în special în Pharo, şi mai târziu la ruletă, în care pariurile cresc în cazul pierderilor.
Variante de Martingale
În afară de la dublarea sunelor, se mai folosesc o multitudine de alte strategii de Martingale, cele mai importante exemple – interesante din punct de vedere istoric dar şi foarte răspândite, sunt:
- Sistemul american crescător (Sistemul Labouchere, Labby, sau Anularea d’Alembert),
- Sistemul olandez crescător sau Anularea olandeză,
- Progresia d’Alembert, denumi după matematicianul Jean Baptiste Le Rond d’Alembert,
- Sistemul Fitzroy.
Toate aceste strategii de joc, în caz ul pierderii prin creşterea mizei, sau dacă miza a fost crescută în cazul unui profit, sau dacă se mizează constant pe aceeaşi sumă, nu sunt de fapt promiţătoare: dovada matematică a erorii acestei strategii considerată sigură poate fi obţinută cu ajutorul teoriei Martingale.
Etimologie
Cuvântul „Martingale” vine din provensală, şi este derivat din oraşul francez Martigues, din Bouches-du-Rhône pe malurile Camargue, ai cării locuitori erau mai demult consideraţi ca fiind ca, naivi. Expresia provensală jouga a la martegalo înseamnă ceva de genul „a juca foarte nechibzuit.”
Întrucât Martingale a fost sistemul de joc cel mai faimos, şi este încă, termenul este de asemenea folosit ca sinonim pentru „sistem de joc”, şi astfel a ajuns sistemul de joc Martingale, o ramură a teoriei probabilităţii care foloseşte numele său.
Lasă un răspuns