”Moartea retrospectivă arată că este imposibilă călătoria adevărată în timp, rezultând din bine-cunoscutele „paradoxuri” pe care le implică. Exemplul clasic este „Ce se întâmplă dacă te întorci în trecut și-l ucizi pe bunicul tău când era încă un băiețel?” … Atât de complexe și fără speranță sunt paradoxurile … că cea mai ușoară cale de ieșire din haosul irațional care are drept rezultat este să presupunem că Călătoria adevărată în timp este, și va fi, pentru totdeauna, imposibilă.” (Asimov, 2003)
Să presupunem că Tim, un călător în timp, se confruntă cu bunicul său cu un pistol încărcat. Poate Tim să ucidă bunicul? Pe de o parte, da, poate. Este o lovitură excelentă; nu există nici un chaperone care să-l oprească; legile logicii nu vor opri în mod magic mâna sa; urăște bunicul și nu va ezita să tragă; etc. Pe de altă parte, el nu poate. A ucide bunicul ar fi să schimbe trecutul și nimeni nu poate face asta (să nu mai vorbim de faptul că dacă bunicul a murit, atunci Tim nu ar fi fost născut). Deci avem o contradicție: Tim poate ucide bunicul și Tim nu poate ucide bunicul. Călătoria în timp duce astfel la o contradicție: deci este imposibilă.
Observați diferența dintre această versiune a paradoxului bunicului și versiunea considerată mai sus. În versiunea anterioară, contradicția se întâmplă dacă Tim omoară bunicul. Soluția era să spunem că Tim poate să intre în trecut fără a ucide bunicul – de aceea călătoria în timp nu implică o contradicție. În noua versiune, contradicția se întâmplă de îndată ce Tim ajunge la trecut. Bineînțeles că Tim nu ucide bunicul – dar totuși încă mai avem o contradicție: căci el o poate face și nu o poate face. După cum spune Lewis:
”Ar putea un călător în timp să schimbe trecutul? Nu poate: evenimentele dintr-un moment trecut nu s-au mai putut schimba mai mult decât numerele. Totuși, se pare că ar fi la fel de capabil ca oricine să facă lucruri care ar schimba trecutul dacă le-ar fi făcut. Dacă un călător în timp care vizitează trecutul poate și nu face ceva care să-l schimbe, deci nu poate exista un astfel de călător în timp.” (Lewis, 1976
Soluția proprie a lui Lewis față de această problemă a fost acceptată pe scară largă. Se pune problema ideii de a spune că ceva poate să se întâmple înseamnă a spune că apariția ei este comprehensivă cu anumite fapte, unde contextul determină (mai mult sau mai puțin) ce fapte sunt cele relevante. Împușcarea bunicului lui Tim în 1921 este composibilă cu faptele despre arma sa, formarea, starea de spirit și așa mai departe. Nu este composibilă cu alte fapte, cum ar fi faptul că bunicul nu a murit în 1921. Astfel, „Tim poate ucide bunicul” este adevărat într-un sens (relativ la un set de fapte) și fals într-un alt sens (față de alt set de fapte) – dar nu există niciun sens în care să fie atât adevărat, cât și fals. Deci nu există o contradicție aici – doar o echivocare.
Un alt răspuns este cel al lui Vihvelin (1996), care susține că nu există nici o contradicție aici pentru că „Tim poate ucide bunicul” este pur și simplu fals (adică spre deosebire de Lewis, nu există nici un sens legitim în care este adevărat). Potrivit lui Vihvelin, pentru că „Tim poate ucide bunicul” să fie adevărat, trebuie să existe cel puțin câteva ocazii în care „dacă Tim ar fi încercat să-l ucidă pe bunicul sau ar fi reușit cel puțin” este adevărat – dar în orice lume la distanță ca a noastră, cea de-a doua contrafactuală este întotdeauna falsă.
Sursa: Smith, Nicholas J. J., „Time Travel”, The Stanford Encyclopedia of Philosophy (Summer 2019 Edition), Edward N. Zalta (ed.), URL = <https://plato.stanford.edu/archives/sum2019/entries/time-travel/>.
Lasă un răspuns