Interesante articolele din străinătate despre Munţii Bucegi, care au apărut în avalanşă în ultima perioadă. Pe scurt:
În 2003, SRI ar fi făcut o descoperire epocală în aceşi munţi. SUA a început să exercite presiuni uriaşe asupra Guvernului României pentru a nu dezvălui lumii acest secret.
Dar stai, că nu e totul! În joc intervine şi Ordinul Iluminaţilor, care vror să preia controlul locaţiei. A mai rămas vreo superputere? A, da! În scenă apar ulterior şi membri ai Grupului Bildeberg.
Ideea e că cine ajunge în zona respectivă resimte puternic nişte radiaţii. Toate aspectele se pare că sunt explicate de un român care a participat direct la aceste experimente, respectiv pe numele său Cezar Brad, căruia i-a povestit o mulţime de lucruri despre cum este condusă lumea un mare mason italian.
Locaţia ar fi fost practic descoperită în 2002 de un satelit spion al Pentagonului, care a ajuns la concluzia că e vorba de două blocuri energetice diferite, la cele două capete ale unui tunel care străbate munţii. Se pare că Babele şi Sfinxul din Bucegi joacă un rol important în această construcţie considerată artificială.
Caracteristicile acestei locaţii ar fi similare cu cele ale unei alte locaţii ultrasecrete de lângă Bagdad, în Irak. Teoria conspiraţiei spune că de fapt adevăratul motiv al războiului din Irak a fost obţinerea controlului asupra acelei locaţii.
Masonul italian i-ar fi spus lui Cezar că locaţia din România este mult mai mare şi mai puternică decât cea din Irak, şi că ea ar avea legătură cu trecutul Pământului şi istoria celor mai puternice organizaţii secrete. (Aici îmi aduc şi eu umila mea contribuţie la această teorie, aducând în discuţie legendele despre cea mai veche şi mai puternică organizaţie secretă, Ordinul Dragonului, care ar fi avut ca demnitai importanţi pe câţiva voievozi români, şi febrilitatea bine ascunsă a aristocraţiei britanice la vârf de a demonstra că au ca strămoş pe Vlad Ţepeş.)
Americanii ar fi încercat să sape în munte, dar toţi cei implicaţi direct au murit pe loc. Materialele luate ca mostre de acolo s-au comportat într-un mod foarte ciudat la teste.
Cezar era cât pe ce să uite, dar şi-a amintit totuşi că în această ecuaţie a intervenit şi Vaticanul (o avea vreo legătură cu faptul că, în ultimul timp, Vaticanul afirmă că este adevăratul proprietar al zonei ce include Băile Felix, chiar dacă e ceva mai departe de Bucegi?)
Este imposibil de descris aici toate descoperirile care se presupune că s-au găsit în acea zonă, fiind extrem de multe şi variate. Dar încercaţi să vă imaginaţi singuri o astfel de locaţie, sau urmăriţi filmele ştiinţifico-fantastice, şi tot ve vă imaginaţi sau vedeţi în filme se regăseşte ca descriere în cel puţin una din versiunile acestei teorii. Pavel Coruţ nici pe departe nu a ajuns la astfel de descrieri în cărţile sale, are de ce să fie invidios!
Imagine http://en.wikipedia.org/wiki/File:Mountaineers_in_Bucegi.jpg
Lasă un răspuns