Tragedia bunurilor comune

(Poluarea industrială este una dintre consecințele ignorării de către operatori a efectului lor asupra mediului comun.)

Tragedia bunurilor comune este o etichetă metaforică pentru un concept care este discutat pe scară largă în economie, ecologie și alte științe. Conform conceptului, dacă numeroși indivizi independenți ar trebui să se bucure de acces neîngrădit la o resursă finită și valoroasă, de ex. o pășune, ei vor avea tendința de a o suprasolicita și pot sfârși prin a-i distruge cu totul valoarea. A exercita reținerea voluntară nu este o alegere rațională pentru niciun individ – dacă ar face-o, ceilalți l-ar înlocui doar – totuși rezultatul previzibil este o tragedie pentru toți.

Metafora este titlul unui eseu din 1968 al ecologistului Garrett Hardin. Ca un alt exemplu, el a citat un curs de apă pe care toți sunt liberi să-l polueze. Dar principala preocupare a eseului său a fost suprapopularea planetei. Pentru a preveni inevitabila tragedie (a susținut el) a fost necesar să se respingă principiul (pretins consacrat în Declarația Universală a Drepturilor Omului) conform căruia fiecare familie are dreptul să aleagă numărul urmașilor și să-l înlocuiască cu „reciproca constrângere, de comun acord”.

Conceptul în sine nu a apărut la Hardin, ci se extinde până în antichitatea clasică, fiind discutat de Aristotel. Unii savanți au susținut că supraexploatarea resursei comune nu este deloc inevitabilă, deoarece indivizii în cauză pot fi capabili să obțină reținerea reciprocă prin consens. Alții au susținut că metafora este inadecvată deoarece exemplul ei – accesul neîngrădit la pământul comun – nu a existat istoric, dreptul de a exploata pământul comun fiind controlat de lege.

(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)