Bridge este un joc de îndemânare jucat cu cărți de joc amestecate aleatoriu, ceea ce îl face și un joc de noroc, mai exact fiind un joc tactic cu elemente de hazard, cunoaștere imperfectă și comunicare restrânsă. Elementul șansă apare la împărțirea cărților; în bridge duplicat, o parte din elementele de hazard sunt eliminate prin compararea rezultatelor mai multor perechi care joacă în situații identice. Acest lucru se poate realiza atunci când sunt opt sau mai mulți jucători, care stau la două sau mai multe mese, iar cărțile de la fiecare masă sunt păstrate și trecute la masa următoare, duplicându-le astfel pentru alte mese de jucători. La sfârșitul unei sesiuni, scorurile pentru fiecare aranjament specific al cărților de joc sunt comparate, iar cele mai multe puncte sunt acordate jucătorilor care fac cele mai bune rezultate. Astfel se măsoară abilitatea jucătorilor (existând totuși un element semnificativ de noroc), deoarece fiecare pereche sau echipă este judecată doar pe baza abilității de a licita și a juca aceleași cărți ca și ceilalți jucători. Cu toate acestea, foarte des, chiar și perechea cea mai bună va câștiga doar o parte din jocuri, jucătorii buni pot avea ghinion datorită unui joc al oponenților din care pot obține un rezultat mai bun. Dar, pe termen lung, statistic, jucătorii mai buni vot obține un scor mai mare.
Bridge duplicat se joacă în cluburi și turnee, unde se pot aduna sute de jucători. Acesta este un sport al minții, iar popularitatea sa a devenit treptat comparabilă cu cea a șahului, cu care se compară adesea ca și complexitate și abilități mentale necesare pentru competiția la nivel înalt. Bridge și șah sunt singurele „sporturi mintale” recunoscute de Comitetul Olimpic Internațional, deși nu au fost considerate eligibile pentru principalul program olimpic.
Premisa de bază a bridge-ului duplicat a fost folosită anterior în meciurile de whist încă din 1857. Inițial, nridge nu a fost considerat potrivit pentru competiții duplicat; abia în anii 1920 au devenit populare turneele de bridge.
În 1925, când jocul de bridge a evoluat, turneele de bridge au devenit populare, însă regulile au fost într-o oarecare măsură variabile, și mai multe organisme de organizare eraut implicate în sponsorizarea turneelor. În SUA, de exemplu: American Bridge League (fostă American Auction Bridge League, 1929), American Whist League și United States Bridge Association. În 1935 a avut loc primul campion mondial recunoscut oficial. În 1937, American Contract Bridge League (ACBL) s-a format din uniunea dintre ABL și USBA, și a rămas organismul principal al turneelor de bridge din America de Nord. În 1958 a fost înființată Federația Mondială de Bridge (WBF) pentru a promova jocul de bridge în întreaga lume, coordonând revizuirea periodică a regulilor (la fiecare zece ani) și organizând campionatele mondiale.
Caseta de licitație și ecranele de licitație
(O casetă de licitație care conține toate apelurile posibile pe care un jucător le poate face în cadrul licitației.)
În turnee, „casetele de licitație” sunt frecvent utilizate, după cum s-a menționat mai sus. Acestea evită posibilitatea ca jucătorii de la alte mese să audă declarațiile din timpul licitației. Cartonașele de licitație sunt prezentate în ordine în timp ce licitația progresează. Deși nu este o regulă formală, multe cluburi adoptă un protocol pe baza căruia sunt afișate cartonașele de licitație până când este depusă prima carte de joc, după careacestea sunt strânse.
În evenimentele naționale și internaționale de top se utilizează „ecrane de licitație”. Acestea sunt plasate diagonal pe masă, împiedicând partenerii să se vadă reciproc în timpul jocului; de multe ori ecranul este eliminat după finalizarea licitației.
Lasă un răspuns